Buceschi: „Herrem a primit tot ce și-a dorit. Dacă nu se simte bine și vrea să plece, nu ținem pe nimeni cu forța”

Înaintea partidei de vineri HCM Baia Mare - Larvik, Camilla Herrem a oferit un interviu pentru ziarul tabloid din Norvegia VG, care a deplasat o echipă la acest joc. Jurnaliștii nordici au fost primiți, miercuri, inclusiv la antrenamente, asistând și la o parte a ședinței video, după spusele oficialilor băimăreni. Câteva declarații oferite de extrema stânga de la HCM au fost însă surprinzătoare. Printre altele, Herrem a susținut că un an îi va fi suficient în România, dar și faptul că antrenorul Costică Buceschi nu a întrebat-o nimic despre Larvik, lucru care i s-ar fi părut absolut normal.
Buceschi: "Herrem a primit tot ce și-a dorit. Dacă nu se simte bine și vrea să plece, nu ținem pe nimeni cu forța"

Înaintea partidei de vineri HCM Baia Mare – Larvik, Camilla Herrem a oferit un interviu pentru ziarul tabloid din Norvegia VG, care a deplasat o echipă la acest joc. Jurnaliștii nordici au fost primiți, miercuri, inclusiv la antrenamente, asistând și la o parte a ședinței video, după spusele oficialilor băimăreni. Câteva declarații oferite de extrema stânga de la HCM au fost însă surprinzătoare. Printre altele, Herrem a susținut că un an îi va fi suficient în România, dar și faptul că antrenorul Costică Buceschi nu a întrebat-o nimic despre Larvik, lucru care i s-ar fi părut absolut normal.


Sursa: www.vg.no

„Dacă ne luăm după fiecare jucătoare, înseamnă că trebuie să joci ceva ce seamănă cu hora”

Trebuie remarcat faptul că Herrem a acordat interviul înainte ca antrenorul Costică Buceschi să aibă totuși o discuție cu jucătoarea despre Larvik, lucru întâmplat joi seara. „O parte din ce ne-a spus ea, am și aplicat la meciul de ieri (n.r. vineri, scor 23-24 ). Totuși, dacă ne luăm după ce spune fiecare jucătoare, înseamnă că trebuie să joci ceva ce seamănă cu hora. Tactica trebuie făcută pentru 16 handbaliste, nu pentru o singură jucătoare. Iar tactica abordată la meciul cu Larvik a fost una foarte bună. Cele mai periculoase jucătoare, Mork și Wojtas, au fost anihilate. Am avut ghinionul cu acele ratări de la 7 metri”, a răspuns acuzațiilor Costică Buceschi.

Afirmațiile jucătoarei l-au surprins pe antrenorul echipei HCM Baia Mare. „Dacă nu se simte bine și vrea să plece, este liberă să o facă. Nu ținem pe nimeni cu forța. Din punctul nostru ca și echipă, Herrem a primit tot ce și-a dorit. Am primit-o cu brațele deschise și i-am satisfăcut toate pretențiile. Noi am adus-o la echipă pentru ceea ce face ea în teren. Probabil că vom avea și o discuție pe această temă, avem și un regulament de oride interioară în care sunt stipulate și anumite lucruri legate de imaginea clubului”, a declarat Costică Buceschi.

Camilla Herrem a fost prima jucătoare de peste hotare care a semnat cu HCM Baia Mare înaintea acestui sezon. Norvegianca a semnat încă din iarnă pe un sezon, cu drept de prelungire pentru încă unul.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]