De la zidar la atacant în Premier League. De la idol la rival. John Terry se va confrunta cu unul dintre copii care îi cereau autografe în tinerețe

Redactor:
Emanuel Ivan
De la zidar la atacant în Premier League. De la idol la rival. John Terry se va confrunta cu unul dintre copii care îi cereau autografe în tinerețe
  • Publicat:
  • Actualizat:

Următoarea etapă din Premier League va reuni două personaje oarecum familiare. În partida pe care Chelsea o va juca împotriva lui QPR pe Stamford Bridge, căpitanul John Terry îl va marca pe Charlie Austin, fotbalist care în urmă cu câțiva ani îi solicita autografe.

  • Confruntarea Chelsea – QPR va avea loc sâmbătă de la 17:00 (în direct pe Eurosport).
  • Ultima partiă ce a avut loc între cele două formații pe Stamford Bridge s-a încheiat cu victoria lui QPR (1-0)

Sâmbătă, meciul dintre echipele londoneze Chelsea și QPR va întruni doi fotbaliști care au un episod comun în trecut, în pofida diferențelor de vârstă. John Terry (33 de ani) se va întâlni cu atacantul Charlie Austin (25 de ani), care în urmă cu doar câțiva ani era un puști bucuros în urma reușitei de a obține un autograf de la fostul căpitan al naționalei Angliei. „Cine credea că vei ajunge să joci împotriva lui John Terry”, a scris mama fotbalistului de la QPR într-o postare pe rețeaua socială Twitter.

Charlie Austin, și-a început cariera de fotbalist în anul 2006, în diviziile nonprofesioniste din Anglia. În tot acest timp, jucătorul a lucrat ca zidar. În fotbalul profesionist a ajuns trei ani mai târziu, după ce a fost văzut cum marca „câte 3-4 goluri pe săptămână” de scouterii lui Swindon Town, o echipă din League One (a treia divizie de fotbal din Anglia).

„Pot explica ceea ce simt, dar nu pot explica cum s-a întâmplat. Să ajung de unde am fost, la discuții despre posibila mea prezență în naționala Angliei… ce poți să spui? Este incredibil”, povestea Austin într-un interviu oferit publicației The Guardian în anul 2010. „M-am dus să-mi fac încălzirea și am fost chemat de antrenor. Fanii au început să-mi cânte numele când m-am așezat pe bancă. Atunci m-am gândit:

La QPR, Austin a ajuns în vara anului trecut, după ce londonezii l-au transferat de la Burnley pentru circa patru milioane de lire. Patru milioane de lire pentru un transfer într-o liga secundă de fotbal! Dar a fost o investiție profitabilă din partea clubului deținut de Tony Fernandes, care l-a finalul sezonului a promovat în Premier League, o mare parte a reușitei fiind datorată celor 20 de goluri marcate de Austin în stagiunea 2013-14.


Charlie Austin celebrând primul dintre cele două goluri marcate în partida QPR – Aston Villa 2-0 (27 octombrie). FOTO: AFP

Oponentul său în partida de pe Stamford Bridge, John Terry este unul dintre veteranii Premier League. Englezul joacă în prima echipă a lui Chelsea încă din anul 1998, astfel că, mai devreme sau mai târziu, inevitabilul trebuia să se producă, iar fundașul să se întâlnească pe teren cu unul dintre copii care în perioada de început a carierei sale i-au cerut să le semneze un autograf sau să facă o fotografie alături de ei.


John Terry mulțumindu-le fanilor pentru al 500-lea meci jucat ca și căpitan al lui Chelsea (18 octombrie). FOTO: AFP

  • După 9 etape în Premier League, Chelsea conduce clasamentul cu 23 de puncte, în timp ce QPR se află în zona retrogradării, având doar 7 puncte.
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…