Cluburile din Liga 1 vor contrarevoluție! Se dorește renunțarea la retrogradarea a 6 echipe în acest sezon și păstrarea unei prime ligi cu 18 echipe. Iorgulescu se opune. Au apărut primele reacții

Redactor:
Florin Marian
Cluburile din Liga 1 vor contrarevoluție! Se dorește renunțarea la retrogradarea a 6 echipe în acest sezon și păstrarea unei prime ligi cu 18 echipe. Iorgulescu se opune. Au apărut primele reacții
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE 18:00 Ioan Horoba, președintele clubului de fotbal Gaz Metan Mediaș, a fost unul dintre cei care s-au opus astă-vară schimbării sistemului competițional. „Nu știu nimic, acum aud de această inițiativă! Recunosc că, în vară, eu am fost unul dintre cei trei (n.r. – Gaz Metan, Ceahlăul și Concordia Chiajna)  care ne-am opus să retrogradeze 6 echipe. Dacă formațiile din Liga 1 doresc acum, din nou, revenirea la vechiul sistem, eu voi fi alături de ele, dar numai dacă se va întruni o majoritate. Repet, până acum, nu m-a contactat nimeni să îmi propună această variantă”, a declarat Ioan Horoba pentru www.prosport.ro. La rândul lui, Cristi Pustai, antrenor la ASA Târgu Mureș, a declarat imediat după meciul câștigat în Cupa României: „Eu mă așteptam la această inițiativă încă de la începutul sezonului!”. Daniel Stanciu, managerul echipei de fotbal ASA Târgu Mureș, a spus: „Și eu am dorit păstrarea sistemului cu 18 echipe, dar asta la începutul sezonului. Acum nu poți schimba regulile din mers. Cine voia asta, trebuia să spună atunci” 


„Eu cred în 18 echipe, fotbalul e un sport de masă, România are 23 de milioane de locuitori. Nu avem play-off în campionatele mari, România nu a jucat niciodată cu play-off și a cîștigat Champions League
Gheorghe Hagi, antrenor Viitorul 


Liga Profesionistă de Fotbal a publicat miercuri după-amiază un comunicat de presă din care reiese că președintele Gino Iorgulescu e forțat de mai multe cluburi din Liga 1 să propună în următoarea ședință a Comitetului Executiv modificarea actualului sistem competițional.

Conform deciziei votate la începutul sezonului, în vară ar trebui să retrogradeze 6 echipe de pe prima scenă fotbalistică a țării. „Președintele LPF nu poate să meargă în fața Comitetului Executiv al FRF cu o propunere de revenire la vechiul sistem competițional pentru că s-ar decredibiliza în fața acestui for și a oamenilor care i-au acordat încrederea”, se arată în comunicat.

Dinamo, Chiajna și Viitorul au convins și alte cluburi să li se alăture

Cine sunt cluburile care vor să se voteze pentru păstrarea a 18 echipe în primul eșalon? Dinamo, Concordia Chiajna și Viitorul sunt grupările care au avut inițiativa de a propune acest lucru, iar alături de ele au venit și alte grupări din Liga 1 cărora le e teamă că vor pierde o finanțare importantă care provine din drepturile TV. Toate cluburile din a doua jumătate a clasamentului s-au alăturat ideii și îi cer lui Gino Iorgulescu să facă acest demers. Interesant e că „rebelii” nu propun schimbarea sistemului începând cu sezonul viitor, ci chiar de acum, ceea ce ar părea mai degrabă neregulamentar. „Teoretic nu se poate, dar, practic, dacă majoritatea dorește asta, atunci se poate întâmpla orice în următoarea Adunare Generală sau Comitet Executiv”, a spus un președinte de club.

Liga susține că Intel Sky Broadcast vrea play-off și play-out

Liga susține că „această forțare este înainte de toate lipsită de fundament legal. Regulamentar, nu se mai putea schimba un sistem competițional în chiar timpul desfășurării acestuia, mai mult, orice schimbare trebuie comunicată cu cel puțin un an înaintea producerii ei. Aceasta a fost și gândirea partenerului media al LPF, Intel Sky Broadcast, care a cerut să se stipuleze în contractul prin care a achiziționat drepturile TV pentru o perioadă de cinci ani desfășurarea unei competiții în sistem play-off, play-out cu mai puține echipe în Liga 1, respectiv reducerea acestora de la 18 la 14″, se mai arată în comunicat. Liga are informații că „foști înalți funcționari, atât din FRF, cât și din LPF, s-au grăbit să consilieze cluburi din Liga 1 în acest scop, tocmai pentru a demonstra că fotbalul românesc era mai bun pe vremea când îl conduceau ei”


„Decizia retrogradării a șase echipe la sfârșitul ediției de campionat este atacată cu argumente lipsite de onestitate și, din păcate, de logică.”

fragment din comunicatul emis de Liga Profesionistă de Fotbal


 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a vrut să iasă la poartă. Cum a fost convins să se predea
Un tânăr din Suceava a omorât un om cu maşina, apoi a fugit. Poliţia l-a găsit acasă, dar el n-a…
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Averea lui Ionuţ Negoiţă a explodat! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!
Averea lui Ionuţ Negoiţă a explodat! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai!  ”Atât s-a putut!”
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai! ”Atât s-a putut!”
Toți românii vor fi verificați. Ce documente trebuie să ai la tine din 31 martie
Toți românii vor fi verificați. Ce documente trebuie să ai la tine din 31 martie
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut