Aron Huzu, omul care l-a descoperit pe Istvan Kovacs: „E un băiat de calitate cu un caracter aparte”

Aron Huzu, omul care l-a descoperit pe Istvan Kovacs:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Arbitrul Istvan Kovacs (30 de ani) a fost protagonistul partidei ASA Târgu Mureș – Steaua (1-0), din cadrul etapei a 12-a a Ligii 1
  • Centralul din Carei e acuzat de Steaua că nu a acordat o lovitură de la 11 m după ce Tănase a fost faultat în careu de Stăncioiu, dar și pentru faptul că nu le-a acordat gazdelor două cartonașe roșii
  • ProSport a stat de vorbă luni dimineața cu Aron Huzu, omul care l-a descoperit în 2002, la Cluj, pe arbitrul din Carei

Aron Huzu, fost membru CCA și în prezent observator de arbitri, l-a descoperit pe arbitrul Istvan Kovacs la o testare la Cluj, în 2002, unde a remarcat mai întâi capacitățile fizice extraordinare ale puștiului atunci în vârstă de numai 18 ani. Huzu crede că Istvan a avut ieri o zi mai puțin inspirată și garantează pentru moralitatea acestuia: „E un om de calitate, cu un caracter aparte. Cred foarte mult în calitățile lui. Vă spun sincer că nici pentru copilul meu nu făceam o astfel de afirmație. Eu sunt convins că va face mare performanță în arbitraj”. Kovacs a fost, de altfel, unul dintre cei mai apreciați arbitri la turneul final al CE Under19, desfășurat în iulie în Ungaria. El a fost cel mai bun arbitru la testele fizice date înaintea competiției și a condus două meciuri din grupe și una dintre semifinale (Portugalia – Serbia).

Reacție. „Moralitatea lui nu poate fi pusă la îndoială”

„Ar fi păcat să distrugem un arbitru de valoarea lui. Bineînțeles că astfel de erori sunt regretabile, dar, așa cum fotbaliștii prind uneori câte o zi mai puțin inspirată, așa s-a întâmplat și cu el. E un arbitru cu personalitate puternică, iar moralitatea lui nu poate fi pusă la îndoială”, a continuat Huzu caracterizarea lui Kovacs.

Amintiri. „A venit cu autostopul din Carei până la Cluj și a întârziat puțin”

„Era un copil când l-am văzut prima oară la acea testare de la Cluj. Noi căutam arbitri care să fi jucat fotbal. A venit cu autostopul din Carei până la Cluj și a întârziat puțin. S-a scuzat și mi-a spus: Nu vă faceți griji, îi ajung din urmă pe ceilalți. Și a  alergat extraordinar de bine! Când l-am văzut așa copil, cred că nu împlinise 18 ani, i-am zis: Dar tu unde joci fotbal? Mi-a răspuns că joacă la Carei, de la 16 ani. L-am ajutat apoi în carieră și cred foarte mult în el. Chiar spuneam de curând că este cel mai în formă arbitru din Liga I. Îmi pare rău de el, dar, repet, nu trebuie să îl distrugem”, a încheiat Aron Huzu.

 

Florin CARAMAVROV / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Prognoza Accuweather actualizată | În România se anunță cea mai rece vară din ultimii ani
Apariție rară a lui Miodrag Belodedici alături de iubita sa
Apariție rară a lui Miodrag Belodedici alături de iubita sa
Explicația halucinantă pe care a dat-o unchiul Mariei pentru ce i-a făcut micuței de doar 8 ani, după ce a fost prins
Explicația halucinantă pe care a dat-o unchiul Mariei pentru ce i-a făcut micuței de doar 8 ani, după ce a…
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Soția lui Iosif Rotariu a murit! Suferințele prin care a trecut în ultimele luni: A ajuns să cântărească 35 de kilograme
Soția lui Iosif Rotariu a murit! Suferințele prin care a trecut în ultimele luni: A ajuns să cântărească 35 de…
Doliu în Generaţia de Aur la câteva ore după meciul de retragere. Anunţul trist, în urmă cu puţin timp
Doliu în Generaţia de Aur la câteva ore după meciul de retragere. Anunţul trist, în urmă cu puţin timp
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
Tatăl bărbatului care a violat şi a ucis o fetiţă de 8 ani din Botoşani cere pedeapsa capitală pentru fiul său:
Tatăl bărbatului care a violat şi a ucis o fetiţă de 8 ani din Botoşani cere pedeapsa capitală pentru fiul…
Călătorie EPICĂ în plin război! De la Paris la BUCUREȘTI, prin...
Călătorie EPICĂ în plin război! De la Paris la BUCUREȘTI, prin...
Cu ce se poate ocupa fiul Romaniţei Iovan, la doar 17 ani: La 2-3 dimineața, mi-a venit ideea. M-am băgat în ceva greu
Cu ce se poate ocupa fiul Romaniţei Iovan, la doar 17 ani: La 2-3 dimineața, mi-a venit ideea. M-am băgat…
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
S-a dat lege pentru TOATE FEMEILE din România. Vestea cea mare a venit chiar ACUM: Venim cu două beneficii
S-a dat lege pentru TOATE FEMEILE din România. Vestea cea mare a venit chiar ACUM: Venim cu două beneficii
"Din păcate viaţa este crudă". A murit Dana Rotariu, soția fotbalistului din "Generația de Aur" Iosif Rotariu, la vârsta de…
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Imagini de colecție cu Ion Țiriac tânăr student când se antrena la baza sportivă studențească Tei VIDEO
Imagini de colecție cu Ion Țiriac tânăr student când se antrena la baza sportivă studențească Tei VIDEO
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul lui. Ce preț are și de cât timp îi este client fidel
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul lui. Ce preț are și…
×