EXCLUSIV | Bressan: „Am vrut să joc la Steaua acum 3 luni”. Îi place de Tănase, Sănmărtean și „tipul ăla chel, care joacă pe stânga”

Redactor:
Florin Marian
EXCLUSIV | Bressan:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rio Ave n-a jucat deloc rău contra Stelei. A pierdut la limită, scor 1-2, dar putea obține mai mult datorită calității individuale a jucătorilor săi. Unul dintre fotbaliștii interesanți pe care echipa portugheză îi are în lot e brazilianul Renan Bressan (25 de ani). El a fost aruncat în luptă în ultimul sfert de oră și a avut o ocazie bună de a egala dintr-o lovitură liberă, mingea a trecut foarte puțin pe lângă vinclul porții lui Arlauskis. La zona mixtă, ProSport l-a abordat pe mijlocaș pentru un scurt interviu.

Cum ți s-a părut meciul contra Stelei?
A fost joc dificil, dar ne așteptam la o asemenea întâlnire pentru că știam forța Stelei atunci când joacă pe teren propriu. Cred că în ciuda rezultatului, noi am făcut un joc bun, am demonstrat că merităm să jucăm la un asemenea nivel și dacă am fi fost mai insistenți cred că puteam pleca cu cel puțin un punct de la București.

Ai fost aproape de un gol superb…
Da, am avut o poziție bună la acea lovitură liberă, dar distanța a fost puțin cam mare. Am tras bine și cred că dacă prindeam spațiul porții înscriam.

E vreun jucător de la Steaua pe care l-ai remarcat?
Sunt mai mulți. Numărul 10 (n.r. Tănase), numărul 18 (n.r. Sănmărtean) și fundașul stânga, tipul ăla chel (n.r. își duce mâinile la cap). Toți sunt fotbaliști foarte buni.


Latovlevici e jucătorul Stelei cu cele mai multe prezențe în cupele europene, 53. El a reușit 2 assist-uri în meciul cu Rio Ave

Se spune că acum doi ani ai fost aproape de a semna cu Steaua. E adevărat?
Da, dar nu a fost acum doi ani. S-a întâmplat acum trei luni când era perioada de transferuri, înainte de a semna cu Rio Ave. Au fost niște discuții pe care agenții mei le-au avut cu clubul român, dar până la urmă nu știu de ce nu s-a făcut transferul. Habar nu am! Pot să spun doar că ei m-au vrut și mie mi-ar fi plăcut să joc la Steaua.

În 2012, pe când jucai la BATE Borisov, ai înscris un gol în victoria cu 3-1 din meciul cu Bayern Munchen…
A fost o surpriză foarte mare. Când eram la BATE Borisov și am jucat în Liga Campionilor abordam fiecare meci la victorie, indiferent care ne era adversarul. Nu aveam ce pierde, aveam o motivație extraordinară, așa s-a întâmplat și contra lui Bayern Munchen.

„Steaua și Dinamo Kiev vor merge mai departe”

Ai ajuns apoi la Alania, după care ai trecut pe la Aktobe și Astana, la ambele echipe ai stat foarte puțin. Crezi că la Rio Ave va fi altfel?
Campionatul portughez mi se potrivește. E ceea ce am căutat. E bine pentru cariera mea, pentru familia mea. Vorbesc aceeași limbă. Vă dați seama, am jucat 8 ani în estul Europei și îmi doream să joc într-un campionat din Occident, unde știam că familia mea are condiții mult mai bune.  


INFO Steaua ocupă primul loc în grupa J din Europa League, cu 6 puncte. Urmează Dinamo Kiev și Aalborg, tot cu 6 puncte, dar golaveraj mai slab, iar Rio Ave ocupă ultimul loc, nereușind să acumuleze niciun punct după 3 etape


Îl cunoști pe Rusescu?
Cel care a jucat la Braga în sezonul trecut? Da, am auzit de el, colegii chiar mi-au spus câteva ceva despre el înainte de joc. Știu că e jucător bun, drept dovadă că el ne-a marcat azi (n.r. joi) două goluri. Poate va ajunge din nou să joace în campionatul portughez.

Ce echipe crezi că se vor califica din această grupă?
Steaua și Dinamo Kiev vor merge mai departe. Pentru mine a fost o surpriză mare că Dinamo a pierdut în Danemarca, dar consider în continuare că echipa din Kiev e cea mai puternică din grupa noastră.


2 ani la rând a fost golgheterul campionatului din Belarus, în 2010 și 2011


17 selecții în naționala Belarus are Bressan, un fotbalist brazilian care a fost naturalizat de fosta țară care a făcut parte din URSS. El a înscris și 3 goluri pentru naționala adoptivă


    

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Dieta Monicăi Anghel. A slăbit enorm în ultimii ani: alimentele la care a renunțat total! „Mă cântăresc în fiecare zi”
Dieta Monicăi Anghel. A slăbit enorm în ultimii ani: alimentele la care a renunțat total! „Mă cântăresc în fiecare zi”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Regula pe care șoferii NU TREBUIE să o încalce niciodată. Legea din ROMÂNIA spune clar
Regula pe care șoferii NU TREBUIE să o încalce niciodată. Legea din ROMÂNIA spune clar
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare