INTERVIU | Mateiu crede că o să fie aplaudat la revenirea sub Tâmpa: „Mi-am dat viața cât am jucat la Brașov și am salvat și clubul de la faliment”

Redactor:
Cosmin Staicu
INTERVIU | Mateiu crede că o să fie aplaudat la revenirea sub Tâmpa:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alexandru Mateiu revine în lotul Universității Craiova după trei luni, el accidentându-se chiar în prima etapă de campionat, cu Pandurii, când a suferit o entorsă de genunchi după un duel cu Paul Anton. Mijlocașul de 25 de ani a fost înlocuit la pauză, după ce, conform cifrelor, fusese cel mai bun jucător al Craiovei în primele 45 de minute.

Revenirea într-un meci oficial s-ar putea produce chiar împotriva fostei sale echipe, FC Brașov, în meciul programat vineri, de la ora 21.00, sub Tâmpa, în cadrul etapei a 12-a a Ligii 1. Mateiu a debutat la 17 ani pentru FC Brașov, sub comanda lui Răzvan Lucescu. În cele 70 de meciuri în care a evoluat la echipa ardeleană a marcat 6 goluri.  

Alex, au trecut trei luni de când nu ai mai jucat, presupun că ești nerăbdător să reintri într-un meci oficial?
Sunt fericit în primul rând că am prins lotul, sper să ajut cât pot echipa, chiar dacă va fi doar pentru un minut sau zece minute sau o repriză. A fost dificilă această perioadă în care nu am putut juca. Revenirea s-a făcut treptat, am evoluat în meciurile amicale, iar acum am prins și lotul. Nu sunt la sută la sută, nici nu aveam cum, voi ajunge pe parcurs la randamentul maxim.

Vei reveni într-un meci special pentru tine, chiar contra fostei echipe…
Așa este, Brașovul joacă bine acasă de obicei, au o echipă bună, dar cred că noi avem un lot mult mai bun și dacă vom evolua la valoarea noastră și nu vom avea ghinion, vom câștiga. Bine, cred că avem echipă mai bună și decât Chiajna și nu am luat decât un punct și acela pe final, dar fiecare meci are povestea lui, consider că am avut ghinion cu acel început de meci.


Cu banii încasați de pe urma transferului lui Mateiu (foto, în galben negru) la CS U Craiova, FC Brașov a reușit la finalul sezonului trecut să-și rezolve problemele financiare și să ia licența pentru Liga 1. Foto: Răzvan Lupică

„Mă voi bucura și dacă vom câștiga fără să marchez, cu atât mai mult dacă voi da gol”

Cum crezi că o să fi primit de publicul brașovean?
Eu cred că o să fiu aplaudat, nu cred că au de ce să mă huiduie, pentru că, atât cât am jucat la Brașov, mi-am dat viața pentru echipă, am pus suflet acolo. În plus, chiar și prin transferul meu clubul s-a salvat de la faliment. Am amintiri frumoase de acolo, dar acum sunt concentrat doar pe munca mea la Universitatea Craiova.

Te vei bucura dacă vei marca împotriva fostei echipe?
Mă voi bucura și dacă vom câștiga fără să marchez, cu atât mai mult dacă voi da gol, mai ales după această perioadă în care nu am jucat. Oricum, dacă nu voi juca acum sper să o fac în partidele următoare, fiindcă avem în față o săptămână grea, cu trei meciuri, din care dorim să scoatem maxim. Vrem victorii cu Brașov și Botoșani și să ne calificăm mai departe în Cupă.

De când nu ai mai jucat s-au schimbat și antrenorii Craiovei și selecționerul. Tu ai debutat la națională cu Victor Pițurcă, dar ai pierdut și contactul cu lotul din cauza acestei accidentări…
Așa este, s-au schimbat multe, dar nu e treaba mea să le analizez, nici la echipa de club și nici la națională. Mă gândesc doar să-mi fac treaba, să joc bine la Craiova, să-mi reintru în ritm și să-mi câștig locul în echipă, apoi voi vedea dacă vor veni și convocările la națională. Consider că am timp să revin și în tricolor, dacă voi fi sănătos și voi juca bine.


400.000 de euro a încasat FC Brașov pentru Mateiu, având și un procent de 30 la sută din viitorul transfer de la CS Universitatea Craiova

1 prezență în națională are Alexandru Mateiu, în amicalul cu Albania din Elveția, în vara trecută

„Mateiu este un jucător care ne lipsește de când am venit la echipă, are o rază mare de acțiune, poate juca mai multe posturi și sperăm să ajungă rapid la capacitate maximă, fiindcă deocamdată nu poate fi vorba să joace un meci întreg”
Emil Săndoi, antrenor principal CS Universitatea Craiova


La Brașov continuă politica biletelor ieftine

La fel ca la ultimele meciuri de pe teren propriu din acest sezon, oficialii echipei FC Brașov continuă politica prețului redus la bilete. Astfel, gruparea ardeleană a pus în vânzare biletele pentru meciul cu CS U Craiova. La tribuna a II-a și tribuna I un bilet costă 10 lei, la sectoarele S și T – 15 lei, iar la VIP – 50 de lei. Până vineri, biletele pot fi achiziționate de la magazinul oficial al clubului, iar vineri, în ziua meciului, de la Stadionul Tineretului.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Miliardarul Umar Kamani, nuntă de 25 de milioane de dolari pe Coasta de Azur. Mariah Carey și Andrea Bocelli au întreținut atmosfera de basm
Miliardarul Umar Kamani, nuntă de 25 de milioane de dolari pe Coasta de Azur. Mariah Carey și Andrea Bocelli au…
Dennis Man a făcut anunțul! Și-a decis viitorul, imediat după ce a promovat cu Parma
Dennis Man a făcut anunțul! Și-a decis viitorul, imediat după ce a promovat cu Parma
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Irinel Columbeanu, în culmea fericirii. Fostul afacerist a primit cea mai frumoasă veste chiar în ziua de Paște
Irinel Columbeanu, în culmea fericirii. Fostul afacerist a primit cea mai frumoasă veste chiar în ziua de Paște
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
"Suntem o comună binecuvântată de Dumnezeu!" Fructul cu care localnicii au dat lovitura. Cu cât se vinde 1 kg: şoferii…
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă
Care este melodia cea mai periculoasă pentru șoferi, dacă o ascultă la volan. E una dintre preferatele românilor!
Care este melodia cea mai periculoasă pentru șoferi, dacă o ascultă la volan. E una dintre preferatele românilor!
A murit o MARE DOAMNĂ a presei din România. A plecat la Ceruri, spre Lumină
A murit o MARE DOAMNĂ a presei din România. A plecat la Ceruri, spre Lumină
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Când vom circula pe Autostrada Transilvania? Problemele de mobilizare a UMB dau estimările peste cap
Când vom circula pe Autostrada Transilvania? Problemele de mobilizare a UMB dau estimările peste cap
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale