Jucătorii CFR-ului amenință supremația Stelei. Chanturia: „Ne batem la titlu”

Redactor:
Daniel Lup
Jucătorii CFR-ului amenință supremația Stelei.  Chanturia:
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR Cluj e la numai trei puncte în spatele Stelei după 11 etape, iar jucătorii lui Vasile Miriuță încep să se gândească la câștigarea titlului, în ciuda problemelor financiare cu care se confruntă echipa.

Mijlocașul georgian Giorgi Chanturia (21 de ani) a marcat primul gol în acest sezon în meciul cu Dinamo, din penalty. Acesta e sigur că formația sa poate să țină pasul cu Steaua, în ciuda lotului subțire numeric și a restanțelor financiare. „Am câștigat trei puncte vitale cu Dinamo. Dacă ne batem la titlu? De ce nu? Avem o echipă bună, un joc bun. Eu am venit la Cluj pentru a juca în Liga Campionilor, a spus Chanturia.

Adus gratis de la Vitesse, apoi împrumutat de la Verona

Care este povestea lui Chanturia? Mijlocașul a fost adus în primăvară gratis în Gruia, de la Vitesse, club cu care mai avea doar șase luni de contract. În vară a fost cedat la Verona pentru aproximativ 300.000 de euro, dar nu a reușit să se impună la echipa antrenată de Andrea Mandorlini, fost tehnician în Gruia. A profitat de accidentarea lui Sergiu Negruț și clujenii l-au chemat în septembrie înapoi, fiind cea mai accesibilă variantă.

În vară, după ce a plecat de la Cluj, Miriuță l-a ironizat și a spus despre el că avea o burtă mai mare decât a lui când a sosit în România. Între timp cele două părți au îngropat securea războiului. Miriuță a discutat în mai multe rânduri cu Chanturia și pare că l-a motivat să joace la capacitate maximă în Gruia.

E poreclit „Messi al Georgiei”

La junior, Chanturia a jucat timp de șase luni la Academia de Fotbal a Barcelonei. De acolo a plecat în Olanda, la Vitesse, unde a avut evoluții apreciate. Presa din țara sa natală nu s-a ferit să îl numească „Messi al Georgiei”, mai ales după ce aceasta a avut evoluții bune la echipele de juniori și cea de tineret a Georgiei. Acum o săptămână, Chanturia a debutat pentru echipa mare, fiind titular în victoria cu Gibraltar, scor 3-0, partidă în care a dat două pase de gol.

Probleme cu banii sunt în acest moment la toate cluburile, dar sperăm că se vor rezolva. Ne bucurăm că suntem o familie la Cluj și că luptăm unul pentru altul
Georgi Chanturia, mijlocaș CFR Cluj

900 de mii de euro e cota lui Chanturia, potrivit www.transfermarkt.de

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Se stabilește chiar mâine, 30 aprilie. Decizia care este obligatorie în România
Se stabilește chiar mâine, 30 aprilie. Decizia care este obligatorie în România
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…