Miriuță putea ajunge pe banca lui Dinamo: „E un management bun acolo”

Miriuță putea ajunge pe banca lui Dinamo:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Antrenorul CFR-ului va înfrunta sâmbătă echipa la care a evoluat ca jucător și la care a fost la un pas să ajungă și ca antrenor.
  • Gheorghe Ștefan s-a opus plecării lui Miriuță în „Ștefan cel Mare” pe când era la Ceahlăul și antrenorul a ajuns la Cluj.

CFR – Dinamo va fi și o partidă între prezentul și trecutul lui Vasile Miriuță. Antrenorul de pe banca clujenilor a avut mai multe tangențe cu „alb-roșii”. Ca jucător, Miriuță a fost transferat în 1990 de Dinamo de la FC Baia Mare. A stat doar 6 luni însă în „Ștefan cel Mare” după care a fost cedat la Gloria Bistrița. „Am jucat puțin din păcate acolo, dar am amintiri frumoase legate de acea perioadă”, își amintește Miriuță. Antrenorul ar fi putut sta pe banca oaspeților la meciul de sâmbătă din Gruia. Înainte ca el să ajungă la CFR, oficialii lui Dinamo au dorit să-l transfere de la Ceahlăul. Se întâmpla în 2013, dar s-a opus Gheorghe Ștefan, iar Dinamo s-a orientat către Stoican și Miriuță a semnat cu CFR. „Când a negociat cu Dinamo era în timpul campionatului și nu am vrut eu să plece”, a recunoscut în iarna lui Gheorghe Ștefan.„Nu știu de acele negocieri, dar m-aș bucura dacă ar fi existat un interes din partea lor. Dinamo rămâne Dinamo”, spune Miriuță.

„E trist că au ajuns în insolvență”               

Antrenorul CFR-ului deplânge soarta echipei la care a activat ca jucător, ajunsă între timp în insolvență, dar îl laudă pe Negoiță pentru decizia luată. „E trist că Dinamo a ajuns în această situație. Dinamo ar trebui să se bată mereu pentru locul 1 sau 2. Din câte am citit și eu în presă însă nu exista altă soluție. E un manangement bun acolo. Domnul Negoiță este un tip priceput în afaceri”, spune Miriuță, care se așteaptă la un meci greu sâmbătă: „Au o echipă foarte bună. O echipă cu un atac bun,  care a pierdut un singur meci”.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…