Emeric Ienei a prefațat meciul România – Ungaria: „Ungurii nu au calitatea de a rezista”. Fostul selecționer a spus pe cine va susține: „Nu vreau să mai fiu întrebat vreodată cu cine țin”

Redactor:
Bitescu Wili
Emeric Ienei a prefațat meciul România - Ungaria:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pe 11 octombrie se va disputa meciul România – Ungaria, contând pentru preliminariile Campionatului European din anul 2016.

Fost selecționer celor două naționale, Emeric Ienei, antrenor cu origini maghiare, a prefațat pentru site-ul oficial al Federației Române de Fotbal disputa de sâmbătă. Acesta crede că echipa antrenată de Victor Pițurcă este mai valoroasă, iar sprijinul suporterilor de pe Arena Națională poate fi decisiv. Ienei, acum în vârstă de 77 de ani, a mai spus că la meciul de sâmbătă va ține cu România.

„Sunt cetățean român de naționalitate maghiară, da, dar am fost antrenorul Stelei, echipă din România alături de care am câștigat Cupa Campionilor Europeni și nu vreau să se uite nici faptul că am antrenat România când, după 20 de ani, s-a calificat la Campionatul Mondial, cel din Italia. Nu vreau să mai fiu întrebat vreodată cu cine țin. Meciul nu va fi simplu, dar nici extrem de dificil. Adversarii noștri au schimbat antrenorul, dar nu cred că noul tehnician, fost jucător în Germania, îi poate învăța pe elevii lui o nouă filozofie atât de repede. Nu cred că poate așa ceva”, a spus Ienei.

Fostul câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua în anul 1986 este de părere că dacă în România s-ar face lucrurile ceva mai profesionist, naționala ar putea lupta cu formații puternice ale lumii.

„Noi greșim mult când cumpărăm fotbaliști din străinătate. Ieftini, necunoscuți și fără valoare. Tinerii noștri sunt talentați, dar îi ținem pe tușă, nu îi promovăm. Trebuie să începem de la juniori. Nu poate Federația să înceapă de la copii, asta e în primul rând treaba cluburilor. Văd că pierdem mecuri la juniori, dar cred că ai noștri sunt mult mai capabili decât o arată unele scoruri rușinoase”, a spus Ienei.

Meciul de sâmbătă se anunță a se disputa cu casa închisă. Aportul celor 50.000 de fani poate fi decisiv: „În tribune vor fi 50.000 de spectatori români care vor victoria. Ungurii nu au calitatea de a rezista unei asemenea atmosfere și de a estompa dorința uriașă de victorie a românilor”, mai spune Ienei.
 

  • Emeric Ienei a antrenat naționala României între 1986-1990, 2000 și pe cea a Ungariei între1992-1993
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Pleacă de la CFR Cluj după 6 ani și jumătate și are șanse mici să ajungă la EURO
Pleacă de la CFR Cluj după 6 ani și jumătate și are șanse mici să ajungă la EURO
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
O PREDICȚIE extraordinară a lui EINSTEIN, tocmai a fost CONFIRMATĂ
Cunoscutul milionar român ajuns la sapă de lemn, ca Irinel Columbeanu, a primit o altă lovitură!
Cunoscutul milionar român ajuns la sapă de lemn, ca Irinel Columbeanu, a primit o altă lovitură!
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Ungurii ne umilesc din nou. Ungaria dă lecții României. Este o rușine fără margini
Ungurii ne umilesc din nou. Ungaria dă lecții României. Este o rușine fără margini
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante!
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea sa
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea…
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×