CR7 din Ghencea e primul care pleacă de la Steaua în iarnă. Gâlcă nu i-a dat șanse, cota i-a scăzut dramatic. Cât a ajuns să coste

CR7 din Ghencea e primul care pleacă de la Steaua în iarnă. Gâlcă nu i-a dat șanse, cota i-a scăzut dramatic. Cât a ajuns să coste
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Adus la Steaua peste capul lui Reghecampf, la dorința lui Gigi Becali, Ionuț Neagu nu s-a adaptat în Ghencea. Plecarea tehnicianului la Al-Hilal nu l-a salvat pe mijlocaș, care nu a primit șanse nici în mandatul lui Gâlcă. Revenirea lui Bourceanu în curtea campioanei îi deschide ușa de plecare spre Oțelul, fostul său club, care îl dorește.

2 septembrie 2013. Steaua plătea 620.000 de euro celor de la Oțelul Galați pentru un jucător care promitea să fie viitorul naționalei, Ionuț Neagu. Laurențiu Reghecampf nu a fost de acord cu transferul mijlocașului, manifestându-și reticența față de Neagu încă de la sosirea acestuia la echipă. „Nu am ce să vorbesc cu Neagu acum, poate o să o fac atunci cînd voi considera eu că am să-i spun ceva. Dacă va evolua mult mai bine decît a făcut-o la Oțelul, atunci eu nu am nici o problemă cu el. În rest, fiecare ne vedem de treaba noastră„, declara Reghecampf pe 4 septembrie 2013, la numai două zile de la transferul mijlocașului. Internaționalul român se părea că a avut „ghinionul” de a fi impresariat de frații Becali, agenți cu care Reghecampf se afla în conflict, dar nu a confirmat nici ulterior.

În momentul venirii lui Neagu la Steaua, echipa campioană îi avea în lot pentru postul de mijlocaș defensiv  pe Bourceanu, Pintilii, Prepeliță și Filip. Nici după plecarea din pauza de iarnă a lui Bourceanu la Trabzonspor, și nici după transferul lui Pintilii la Al-Hilal, închizătorul nu a primit mai multe șanse. El a înregistrat doar patru prezențe în sezonul trecut de Liga 1, fiind titular într-o singură partidă, iar acum Gâlcă pare să nu conteze pe serviciile lui.

În aceste condiții, sunt șanse reduse ca el să fie păstrat în lot și din iarnă, mai ales că Oțelul Galați, fostul său club, îl dorește înapoi. „Asta ne dorim noi, ca Neagu să revină din iarnă la Oțelul. L-am vrut și înainte să se încheie perioada de transferuri din vară, dar nu au vrut oficialii Stelei„, spunea Cristi Munteanu, săptămâna trecută, iar oficialii din Ghencea par deciși să accepte.

Colegii i-au zis CR 7 din Ghencea

În iarnă, la momentul aducerii lui Claudiu Keșeru, oficialii Stelei lăudau calitățile atacantului venit de la Bastia, subliniind faptul că acesta este și un excelent executant al loviturilor libere. O problemă majoră la Steaua în ultimii ani, din momentul plecării lui Nicolae Dică, lipsa unui fotbalist decisiv la astfel de faze părea să fie eliminată de noul transfer. Totuși, nu Keșeru s-a dovedit cel mai precis fotbalist din lotul lui Laurențiu Reghecampf în cantonamentele din iarnă la astfel de faze, ci Ionuț Neagu.

Mai mult, dincolo de șuturile precise de la antrenamente, fostul gălățean a reușit un gol senzațional din lovitură liberă de la 25 de metri. „E cel mai bun și la antrenamente, acolo unde transformă toate loviturile libere. Are o precizie extraordinară și șutează în forță, de multe ori e imposibil pentru portari să pareze chiar dacă sunt pe minge. Din păcate, nu a avut ocazia să înscrie mai mult pentru noi pentru că nu joacă foarte des„, l-au lăudat cei din staff pe Neagu, la momentul respectiv.


Fotografia din acest articol a fost surprinsă de către fotoreporterul Alexandru Hojda la îndemnul unui membru al staff-ului Stelei, cel care a anunțat golul încă din momentul în care Neagu și-a pregătit mingea. „Trage CR7 din Ghencea”, au glumit cei de pe banca echipei campioane

3 trofee a câștigat Ionuț Neagu în România în carieră, campionatul și Supercupa cu Oțelul în 2010/2011 și titlul cu Steaua în sezonul trecut

Cota i-a scăzut dramatic

Fără a evolua prea des, cota lui Neagu a scăzut la jumătate în aproximativ un an. Convocat de Pițurcă în urmă cu ceva mai bine de un an la națională, pentru meciul cu Turcia, mijlocașul ajunsese să fie cotat la 1 milion de euro. În prezent, acesta valorează, conform transfermarkt.de doar 450.000 de euro.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…