Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Steaua a defilat la Galați, dar Gâlcă rămâne cu gândul la Dinamo Kiev: „Sunt în continuare supărat”. Despre contractele lui Adi Popa și Szukala: „Povești”

Steaua a defilat la Galați, dar Gâlcă rămâne cu gândul la Dinamo Kiev: „Sunt în continuare supărat”. Despre contractele lui Adi Popa și Szukala: „Povești”

Steaua a câștigat cu 3-0 la Galați și revine la conducerea Ligii 1, după o demonstrație de forță în fața unui Oțelul rămas în 10 oameni după eliminarea lui Helder. Costel Gâlcă a declarat după meci că este în continuare supărat după meciul de la Kiev: "Aveam informații că se temeau de noi", a spus antrenorul.
Robert ZANFIR
Steaua a defilat la Galați, dar Gâlcă rămâne cu gândul la Dinamo Kiev: "Sunt în continuare supărat". Despre contractele lui Adi Popa și Szukala: "Povești"

Steaua a câștigat cu 3-0 la Galați și a revenit la conducerea Ligii 1, după o demonstrație de forță în fața unui Oțelul rămas în 10 oameni din minutul 15, după eliminarea lui Helder. Costel Gâlcă a declarat după meci că este în continuare supărat după meciul de la Kiev: „Aveam informații că se temeau de noi”, a spus antrenorul.

„Sunt obosit, sunt puțin îngundurat după meciul de la Kiev, dar nimic mai mult. O să zâmbesc când voi fi cu familia mea și cu cei apropiați. Sunt în continuare supărat după meciul de la Kiev. Am avut informații că le-a fost și teamă de noi, deci mă așteptam la mai mult de acolo”, a declarat antrenorul Stelei la Look Tv.

Gâlcă a declarat că Adi Popa și Szukala nu și-au prelungit contractele, așa cum s-a speculat în presă.

„Jocul cu Oțelul a fost la discreția noastră, mai ales după eliminare. Păcat că nu am marcat mai multe goluri. Nu știu dacă eliminarea a fost dictată ușor. Nu am marcat mai mult pentru că… nu știu, dar poate jucătorii nu și-au propus mai mult. Mă bucur pentru Lato, a făcut un meci bun și sper să o țină tot așa. Nu cred că Adi Popa și Szukala și-au prelungit contractele, sunt povești. Eu vorbesc mereu cu ei și nu cred asta.”, a mai spus Gâlcă

  • Steaua a învins duminică, în deplasare, scor 3-0 (2-0), formația Oțelul Galați, într-un meci contând pentru etapa a X- a Ligii I. Golurile partidei au fost marcate de Latovlevici ’21, Sânmărtean ’23, Szukala ’63.

Oțelul Galați: Hotoboc – Mișelăricu, Miron, Sipovici, Popescu – Cojoc, Helder – Brigido (Zaharia ’73), Cernat (Avdici ’56), I. Popa (Cucu ’46) – Jula. Antrenor: Tibor Selymes.

Steaua: Arlauskis – Papp, Szukala (Râpă ’85), Varela (Luchin ’73), Latovlevici – Prepeliță, Sânmărtean – Chipciu, Rusescu (Iancu ’67), Tănase – Keșeru. Antrenor: Constantin Gâlcă.

Cartonașe galbene: Helder ‘5, ’17 / Tănase ’18, Chipciu ’45+1, Latovlevici ’51, Iancu ’89.

Cartonaș roșu: Helder ’17.

Partida a fost arbitrată de o brigadă avându-l la centru pe Cătălin Popa, ajutat la cele două linii de Aurel Oniță și Andrei Constantinescu, în timp ce Adrian Illyeș a fost rezervă. Observatorii partidei au fost Marian Salomir și Romulus Chihaia. La meci au asistat aproximativ 10.000 de spectatori.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]