Antrenează echipa la care a fost golgheter. Ionuț Mazilu a debutat cu victorie pe banca tehnică a Sportului Studențesc, în Liga a 4-a: „Dacă tot stăteam degeaba, am zis să ajut”

Ionuț Mazilu a povestit pentru ProSport cum și-a început, la numai 32 de ani și înainte de a-și atârna în cui ghetele de fotbalist activ, cariera de antrenor la Sportul Studențesc, echipă care s-a înscris în Liga a 4-a. Fostul golgheter al Ligii 1 speră ca până în iarnă să se recupereze în urma accidentării pe care a suferit-o și să intre și pe teren. Sportul a învins vineri, în etapa a 2-a, echipa din Corbeanca, scor 1-0, după ce, în prima etapă, „studenții” s-au prezentat la Chitila, dar nu au avut viza medicală pe carnete: „N-am primit multe telefoane de felicitare. Nici nu cred că știu oamenii că eu sunt antrenorul Sportului sau că echipa asta încă mai există”, a recunoscut Mazilu.

Puțini sunt aceia care știu că, în urmă cu doar două săptămâni, Sportul Studențesc s-a înscris în Liga a 4-a. Echipa care se desființa în septembrie 2013, cu trei ani înainte să-și serbeze centenarul, a urmat pașii normali și a luat-o de la zero. Fără terenul din Regie, cel pe care „studenții” au atins performanțe care vor rămâne pentru totdeauna în istoria fotbalului românesc.
Sportul este al doilea cel mai vechi club de fotbal din România, după CFR Cluj, fiind înființat în 1916. A reușit să încheie o dată pe locul doi în Liga 1, în 1986, a jucat de trei ori finala Cupei României și, de-a lungul vremii, a dat zeci de internaționali naționalei tricolore, printre care pe Gheorghe Hagi, Mircea Sandu, Marcel Coraș, Gino Iorgulescu și – mai recent – Ionuț Mazilu.
Cel din urmă a fost golgheter în 2006, pe vremea când evolua pentru Sportul Studențesc. Acum se află pe banca echipei care l-a făcut să cocheteze cu echipa națională. Mai mult de atât, a reușit prima sa victorie în calitate de antrenor, 1-0 contra celor din Corbeanca, într-o partidă disputată în Berceni, pe terenul Romprim. „18 ani am jucat la echipa asta, mă bucur că pot să contribui puțin la începutul de acum. Vineri îmi venea să intru pe teren, dar m-am abținut. Cu greu, dar am făcut-o”, povestește Mazilu.

Ionuț Mazilu (foto alb) a fost transferat în Ucraina, la clubul Dnepr, pentru  4 milioane de euro, cea mai mare sumă de transfer primită pe un jucător român la momentul respectiv, pe 12 ianuarie 2008. La Sportul Studențesc a avut cel mai bun moment din carieră

„Mă doare să văd Sportul în Liga a 4-a. Măcar dacă eram în Liga 2…”

Ionuț Mazilu are acum 32 de ani. A evoluat la Sportul Studențesc, echipă pentru care a marcat, în total, 80 de goluri, dar și la Rapid, iar apoi și-a încercat norocul în străinătate, așa cum fac majoritatea fotbaliștilor care și-au petrecut ani buni în țară, în campionatul intern. Întâi la Dnepr, apoi la Arsenal Kiev. S-a accidentat și a preferat să se concentreze pe recuperare: „Îmi place să cred că încă nu am încheiat conturile cu fotbalul”.
Apoi a venit propunerea de a antrena Sportul Studențesc. În Liga a 4-a. „E dureros. Măcar dacă eram în Liga 2… Nu am primit multe telefoane de felicitare după victoria de vineri, prima a mea ca antrenor. Nici nu cred că știu oamenii că eu sunt antrenorul Sportului. Sau că echipa asta încă mai există”, recunoaște Mazilu.

„N-am semnat contract. Suntem la amatori, practic”

Nu se aștepta să devină antrenor atât de repede. „Nici nu am semnat un contract. E Liga a 4-a, suntem la amatori, practic”, povestește fostul golgheter al Ligii 1. Speră ca, în iarnă, să poată juca din nou, să fie pregătit din toate punctele de vedere. Nu are obiective stabilite la club. El singur și-a stabilit țelurile pe care vrea să le atingă: „Încerc de un an să mă refac cu problema medicală pe care o am la genunchi. Vreau să mai joc. Iar dacă tot stăteam degeaba, am zis să ajut echipa. Cum să nu fac asta? Mă bucură foarte mult faptul că am copii cu care pot lucra, care pot progresa și, eventual, ajunge fotbaliști mari peste ani”.

Sportul Studențesc nu va juca în Regie. A fost singura condiție impusă de Mazilu, care are o relație încă bună cu Șiman, încă proprietar al echipei, care de ani buni se judecă pentru stadion, jucători și alte lucruri care țin de club, dar pe care timpul le-a uitat: „Vreau doar să antrenez acum. Nu să mă cert. O fac pentru Sportul, pentru mine”.
E fericit că a reușit prima victorie. Nu peste măsură, știe că are mult de muncă, iar nivelul nu este unul ridicat în Liga a 4-a. Pentru o perioadă de timp, într-un eșalon uitat de presă și de oamenii din sport, Ionuț Mazilu s-a întors. Pentru echipă, pentru el. Rămâne de văzut dacă peste ani Sportul Studențesc va mai fi un nume care să apară pe ecranele televizoare. Sau dacă Mazilu va reuși să revină cu succes pe teren. Fie ca jucător, fie ca antrenor-jucător: „Nu mă mai gândesc la viitor. Vedem ce o să fie. Am foarte, foarte multe lucruri de învățat”.

Mazilu are 14 selecții la echipa națională. A marcat trei goluri în tricoul României, dar de mai bine de un an de zile încearcă să se recupereze și să joace din nou fotbal. Speră ca în Liga a 4-a să reușească acest lucru