INTERVIU | Vlad Răpișcă, noul administrator special de la Oțelul: „Singura sursă majoră de venit sunt drepturile TV. Posibilii investitori s-au retras”

INTERVIU | Vlad Răpișcă, noul administrator special de la Oțelul:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Vlad Alexandru Răpișcă, noul conducător al societății care administrează echipa de fotbal Oțelul Galați, a oferit detalii despre situația economică și sportivă a clubului.
  • Deocamdată, nu mai este de actualitate venirea unor noi acționari la gruparea din Galați.

Vlad Alexandru Răpișcă (38 de ani) a fost numit la începutul lunii septembrie ca administrator special al Fotbal Club Oțelul SA, în locul lui Lucian Ciofoaia, demisionar. Această funcție este specifică societăților comerciale aflate în insolvență, cum este Oțelul, similară celei de președinte al Consiliului de Administrație la firmele cu activitate normală. Este reprezentantul acționarului principal, The Nova Group (TNG), iar prima sa lună de activitate la echipa de Liga 1 a însemnat schimbări importante în club: noi manageri ai activității sportive (Ovidiu Burcă – manager sportiv și Cristi Munteanu – team manager), un nou antrenor principal la prima echipă (Tibor Selymes) și aducerea a șase noi jucători în lot.

ProSport: Aveți o lună de când ați preluat conducerea clubului, acum cunoașteți în detaliu situația acestuia. Ce strategie ați stabilit pentru perioada imediat următoare, ce lucruri trebuie rezolvate urgent?
Vlad Răpișcă: Urgent este să câștigăm meciurile echipei mari în Liga 1. În acest sens, cu ajutorul colegilor de la departamentul sportiv, am reușit o așezare bună a lucrurilor. Am adus un antrenor bun, un secund bun, am readus la echipă preparatorul fizic cu care Oțelul Galați a câștigat Liga 1 pentru că se observase o deficiență de pregătire fizică. În momentul de față cred că putem face un meci bun la Târgu Jiu (n.r. – luni, 29 septembrie, cu Pandurii, în etapa a IX-a). Referitor la alte lucruri, situația este spre îmbunătățire față de momentul în care am venit, mă refer la aspectul financiar și sper să fie la fel și cu cel sportiv. Avem o strategie de lucru. Dorim să găsim și sprijin din partea autorităților locale și a factorilor economici locali, care ar trebui să vină lângă echipă pentru că Oțelul nu reprezintă numai acționariatul. În primul rând, Oțelul reprezintă orașul Galați, chiar întregul județ.

Ați avut vreo întâlnire cu reprezentanții autorităților locale?
Domnul primar Marius Stan are dreptate în cazul de față. Conform situației juridice a clubului, Primăria nu poate oferi susținere financiară, pentru că sediul social al societății noastre este la București. Lega Sportului nu permite nici forma de organizare juridică, societate comercială. Lucrez la o nouă formă de organizare, pe departamente, care să permită Primăriei, Consiliului Local, să bage bani, dacă doresc, cel puțin în echipele de juniori și cea de fete.

Nu ați răspuns la intrebare. Ați avut vreo întâlnire cu primarul Marius Stan sau cu altcineva cu putere de decizie pe plan local?
Nu am avut nicio întâlnire oficială.

La ce vă referiți când spuneți că situația financiară s-a îmbunătățit?
Au venit bani în club, acționarii au făcut o infuzie de capital. Nu pot să spun sume. Banii vin și către jucători.

Cum stați cu plata salariilor către aceștia? Eventualele restanțe nu le influențează jocul?
Evoluția și randamentul lor nu cred că sunt generate de situația financiară. Au fost restante salariile de multe luni și la jucătorii care au câștigat titlul, dar tot au dat randament, devenind campioni. Evoluția jucătorilor a fost ca a oricărui angajat care nu performează. În opt meciuri avem doar cinci puncte luate, avem o singură victorie. Deocamdată n-am văzut o îmbunătățire în jocul echipei, sper să o vedem foarte curând.

„Vor veni noi jucători”

Antrenorul Tibor Selymeș a spus că își mai dorește unul-doi jucători, situația financiară permite?
Bineînțeles, încercăm să mai aducem jucători pentru a întări compartimentele unde antrenorul are nevoie. Vor mai veni noi jucători în săptămânile care urmează.

Au apărut discuții recent despre intenția de desființare a echipei de fete și a satelitului. Vă rog să comentați acest subiect…
Nimic nu este real în această poveste, nici echipa a doua și nici cea de fete nu au astfel de probleme. Dorim să atragem sponsori exclusiv pentru echipa de fete și să găsim soluții pentru tot clubul, pentru că singura sursă majoră de venit a clubului Oțelul Galați sunt drepturile de televizare. Încercăm o reașezare a bugetului pentru a ține toate echipele. Suntem în discuții cu diverse societăți comerciale care și-au exprimat intenția de a veni lângă club.

Prima echipă a clubului este singura din Liga 1 fără sponsor pe tricourile de joc, aveți negocieri pentru a atrage un astfel de partener?
Bineînțeles, dar până la sfârșitul anului nu cred că vom reuși să atragem pe cineva, pentru că, după cum se știe, bugetele de marketing și publicitate se stabilesc la sfârșit de an.

„Mai sunt doar tatonări cu posibili investitori”

Atragerea unor coacționari a fost un subiect mereu de actualitate în ultimul an și nu numai. Dacă mai există așa ceva, care este stadiul negocierilor?
Încercăm să aducem coacționari, alți oameni care să investească în fotbal, dar deocamdată este foarte greu. Suntem în discuții cu mai multe societăți, dar acestea sunt doar la stadiul de tatonări. Cei cu care au fost negocieri până acum s-au retras, invocând la rândul lor greutăți financiare.

În aceste condiții, poate Oțelul să supraviețuiască atât ca societate comercială, cât și sportiv ca echipă în Liga 1, doar din banii de la drepturile de televizare?
Numai din acești bani este greu să supraviețuiești. Dar, așa cum am spus, acționarii au adus bani la echipă în acest an, foarte mulți bani. În continuare sunt dispuși să aducă bani, altfel am închide, nu am mai fi aici.

Mai aveți vreun mesaj de transmis publicului?
Vreau și cu această ocazie să chem suporterii la stadion, o echipă nu poate exista cu adevărat jucând cu stadionul gol. La meciul cu CFR Cluj mă așteptam la mai mulți suporteri în tribune. Sper să fie stadionul plin la meciul cu Steaua, prețurile la bilete vor rămâne la fel, accesibile.


Înainte de a veni la Oțelul, Răpișcă a deținut funcția de Business Development Manager în cadrul TNG Real Estate Management. Lucrează în cadrul TNG din aprilie 2010, iar în trecut a deținut funcții de director tehnic, director de dezvoltare sau administrator la mai multe companii din București.


După opt etape desfășurate în campionatul Ligii 1, FC Oțelul ocupă locul 16 din 18. Până acum, gălățenii au înregistrat o victorie, două egaluri și cinci înfrângeri (4-10 golaveraj) și au acumulat cinci puncte, la fel ca echipa de pe locul 17 ocupat de Concordia Chiajna. Din etapa a IX-a, în care vor întâlni în deplasare pe Pandurii Târgu-Jiu (luni, de la ora 18:30), Oțelul va fi condusă de pe banca tehnică de un nou antrenor principal, Tibor Selymes. Tehnicianul are totuși un meci oficial pe banca gălățenilor, cel de marți, din „16”-imile Cupei României, 1-0 pe terenul echipei CF Brăila, din Liga 2.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tradiții și obiceiuri la români.  Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Simona Halep a fost RESPINSĂ. Decizia oficială a fost luată CHIAR ACUM în tenis
Simona Halep a fost RESPINSĂ. Decizia oficială a fost luată CHIAR ACUM în tenis
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…