E timpul revanșei. Duckadam crede că Steaua va avea un meci lejer cu Astra: „Ne vom impune autoritar, nu am niciun fel de emoții”

Redactor:
Robert ZANFIR
E timpul revanșei. Duckadam crede că Steaua va avea un meci lejer cu Astra:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua se pregătește pentru două meciuri care se pot dovedi decisive atât în parcursul din Liga 1, cât și pentru soarta calificării în primăvara europeană. Pentru Tănase și Compania urmează meciul cu Astra (duminică, de la 21:00) și deplasarea de la Dinamo Kiev (joi, de la 20:00). Helmuth Duckadam vorbește despre o revanșă pe care steliștii o au de luat în fața giurgiuvenilor și avertizează că CFR Cluj a devenit rivală la titlu.

Valeriu Argăseală a dezvăluit recent că Gigi Becali este hotărât să întărească echipa, în vederea revenirii în grupele Ligii Campionilor. Sânmărtean, Szukala și Arlauskis sunt oamenii pe care Steaua i-ar putea pierde în acest sezon, dar roș-albaștrii speră să îi poată convinge pe cei trei să rămână în Ghencea

„Sunt convins că Sânmărtean va rămâne, cu ceilalți vor fi negocieri și în funcție de rezultat se va decide strategia. Nu avem o bancă strălucită, deci este nevoie de rezerve de valoare”, a declarat Duckadam la Digi Sport.

Președintele de imagine al Stelei nu crede că echipa a greșit strategia în vară, atunci când oficialii clubului nu au adus transferurile cerute de staff-ul tehnic. Duckadam este convins că eliminarea suferită, la penalty-uri, în fața celor de la Ludogoreț a fost cauzată de neșansă.

„Nu cred neapărat că am făcut erori sau am greșit strategia cu Ludogoreț. Noi am pierdut în minutul 90. Bine, nu am reușit să îl luăm pe Hamza, pe Bokila, deci am ratat niște transferuri, care ne puteau ajuta în acele momente. Dar i-am adus pe Arlauskis, Breeveld, transferuri bune. Dar, dacă vrem să facem față, nu doar să ne calificăm în grupe, atunci trebuie să aducem jucători de certă valoare. Trebuie să ne întărim”, a mai spus Duckadam.

Steaua a pierdut ultimele două trofee (Cupa României și Supercupa) în fața celor de la Astra. „E timpul revanșei”, spune Duckadam.

„Cu Astra, cred că ne vom impune autoritar, avem de luat o dublă revanșă și chiar nu am niciun fel de emoții la acest joc. Ne-au luat două trofee la penalty-uri, Cupa și Supercupa, și ne vom răzbuna în campionat. CFR a devenit o rivală la titlu. A avut și are, se pare, niște impresari foarte buni. Să vedem dacă pot să o țină în continuare așa”, a încheiat fostul mare portar al Stelei.

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
S-A DAT ORDIN în Ungaria. Viktor Orban a luat deja decizia: Situaţia este înfricoşătoare
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…