PRO PARCKING | Contrastul parcurilor din Sudul Bucureștiului . Alătură-te campaniei care va redesena parcurile tale favorite și zonele în care poți face sport | INFOGRAFIE

PRO PARCKING | Contrastul parcurilor din Sudul Bucureștiului . Alătură-te campaniei care va redesena parcurile tale favorite și zonele în care poți face sport | INFOGRAFIE
  • Publicat:
  • Actualizat:

Parcul Tineretului, situat în centrul capitalei, la 20 de minute de mers pe jos de Piața Unirii, este un parc pentru amatorii de mișcare, cu alei largi care permit fără probleme „trafic” cu bicicletele pe două sensuri, plimbarea pe jos, mersul pe role, skate și trotinetă. Diferența de nivel de peste 15 metri între malul lacului și zonele marginale ale parcului adaugă un plus de dificultate dar și de eficiență sesiunilor de alergare sau de jogging. În ciuda unui aspect îngrijit, trecerea anilor a lăsat urme adânci – crăpături în asfaltul aleilor, dale care o iau la vale, canale neacoperite la distanță de câteva zeci de metri unele de altele chiar în mijlocul aleii și nesemnalizate (în dreptul Crematoriului), trepte surpate. Similar, o parte dintre facilitățile puse la dispoziția celor care aleg să își petreacă timpul liber în parcul Tineretului sunt în prezent nefuncționale – un semnal că potențialul de agrement al acestuia este sub-exploatat.

Parcul Tineretului, cu o suprafață de 82,7 hectare, este, potrivit datelor furnizate de alpa.ro, al treilea spațiu verde al Bucureștiului, după Herăstrău și IOR. Prezent în schițele de proiectare începând cu 1935, dar inaugurat abia 39 de ani mai târziu, spațiul din jurul lacului Tineretului (13 ha), adăpostește Sala Polivalentă – singura din București, cu o capacitate de peste 5.000 de locuri, care poate găzdui în egală măsură competiții sportive de nivel internațional și concerte, expoziții și târguri. Vechiul „Palat al Sporturilor și Culturii” a oferit meciuri importante la tenis, partida de Cupa Davis România – Elveția, 2004, singura vizită a lui Roger Federer la București; finala Ligii Campionilor la handbal feminin Oltchim – Viborg, 2010; CE de haltere, 2009; CE de box feminin, 2014, dar mai ales Europeanul de handbal din 2000.

Citește și: Ce este și ce vrea Pro Parcking


INTRĂ‚ ÎN GALERIA FOTO PENTRU MAI MULTE IMAGINI DIN PARCUL TINERETULUI | Foto – Cezara Paraschiv

Parte integrantă a parcului Tineretului este și „Orășelul Copiilor” – construit în logica unui parc de distracții. În partea de vest, acesta este legat de un alt spațiu de agrement, inaugurat în ultima decadă – „Lumea Copiilor”. Supranumit și „Parcul lui Piedone”, acesta se depărtează de conceptul „Orășelului”, fiind un „mini-parc al sportului”, în care atât cei mici, cât și părinții au multiple alegeri. Spațiul este încă în expansiune (în iulie 2014 s-a inaugurat un patinoar, în august un loc de joacă), fără a arăta însă ca un șantier. Chiar dacă redus ca dimensiune, „Lumea Copiilor” ar putea fi unul dintre puținele locuri care s-ar alinia la un anumit standard dezirabil pentru orice parc românesc – în primul rând ca densitate de oportunități de a face sport.

CLICK AICI PENTRU A MĂ‚RI IMAGINEA

100 de români s-au alăturat campaniei Pro Parcking. O puteți face și voi aici

Dezbaterea a început imediat după ce ProSport a lansat campania Pro Parcking, o acțiune menită să remodeleze parcurile importante din România prin promovarea, întreținerea și înmulțirea zonelor în care se face sport.  Primul episod al campaniei, cartografierea parcului Herăstrău, l-a determinat pe Dorin, un cititor din Cluj, să scrie:
„Măcar Bucureștiul are parcuri, chiar foarte mari și frumoase, în comparație cu ce se găsește în alte orașe din Romania. Câte parcuri în adevăratul sens al cuvântului sunt în Cluj? Lânga Iulius Mall a rămas doar lacul, copaci și alei umbrite nu prea… băncuțe, dealuri, poteci, locuri de joacă pentru copii, parcare pt mașini, insulițe, poduri, închiriat bărci etc etc…
În ce parc adevărat se poate duce o mamă cu copilul în cărucior dacă locuiește în apropiere de giratoriul din Mănăștur? Clujul are mare nevoie de parcuri și spații verzi. Bine măcar că e grădina botanică”.

ProSport va monitoriza și parcurile, atâtea câte sunt, din Cluj. Până atunci, campania Pro Parcking a câștigat aproape 100 de prieteni pe pagina de Facebook. 60 dintre cititori au participat la sondajul legat de spațiile destinate mișcării din Herăstrău.

Peste 60 la sută dintre votanți sunt cel puțin parțial mulțumiți de zonele de sport din Herăstrău. Pe pagina de Facebook Pro Parcking, Robert Dobroescu are altă părere: „NU. Acest parc are un potențial uriaș de agrement și poate adăposti o mare bază sportivă pentru copii și juniori, așa cum Parcul Tractorul din Brașov deja este. Modelul trebuie să fie parcul Tractorul, cu patinoar, terenuri de fotbal, basket și piste de role, nu strică niciun bazin”.

În acest număr, campania Pro Parcking scanează o altă zonă importantă de agrement a Bucureștiului, parcurile gemene Tineretului și Copiilor. Aici poți găsi un dinozaur muribund, Sala Polivalentă, un peisaj minunat oferit de lacul numit popular Cocioc și de malurile sale înalte și un contrast izbitor între vechi și nou.

Sutele de mii de bucureșteni care intră lunar în cea mai mare zonă de relaxare din sudul Capitalei sunt așteptați să catalogheze și să contribuie la remodelarea parcurilor lor favorite. Mesajele lor trimise pe adresa de email [email protected] sau postate pe pagina de Facebook a campaniei vor ajunge pe masa autorităților.

13,27 milioane de lei este suma pe care Primăria București o va plăti către o asociere de firme pentru „inventarierea spațiilor verzi private și actualizarea registrului spațiilor verzi al Municipiului București”

Actualizarea zonelor de sport din marile parcuri ale României va fi gratuită. Regii adevărați ai parcurilor sunt mărinimoși.

To parcking înseamnă să alergi, să joci tenis, să faci fitness, dar și să contribui la desenarea parcurilor .Pe scurt să fii regele parcului tău favorit

Intră în campania ProParcking și modelează-ți parcul favorit. Ai vrea locurile noi pentru a face sport? Este nemulțumit de cele actuale sau de starea lor? Scrie-ne pe adresa de email [email protected] iar sesizările voastre vor fi depuse pe masa autorităților de reporterii ProSport. Împreună putem schimba viitorul imediat și pe cel al copiilor noștri.

ALĂ‚TURĂ‚-TE ȘI TU CAMPANIEI PRO PARCKING

Campania Pro Parcking își propune să pună stăpânire pe zonele în care românii fac sport în marile parcuri din București, Cluj, Timișoara, Iași și alte orașe mari. „To parcking” sau a face parcking înseamnă să alergi, să joci tenis, să faci fitness în parc, dar și să-i ajuți pe alții să participe la acțiune

Costin Ștucan / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…