Eșecul cu Steaua, o nouă experiență pentru antrenorul lui Aalborg: „N-am mai trăit niciodată un asemenea meci. Așa se întâmplă când n-ai calitate”

Steaua a debutat perfect în grupele Europa League, 6-0 cu Aalborg. Scorul l-a surprins și pe Kent Nielsen, care spune că această partidă a însemnat și o nouă experiență în cariera sa
Eșecul cu Steaua, o nouă experiență pentru antrenorul lui Aalborg: "N-am mai trăit niciodată un asemenea meci. Așa se întâmplă când n-ai calitate"

Steaua a debutat perfect în grupele Europa League, 6-0 cu Aalborg. Scorul l-a surprins și pe Kent Nielsen, care spune că această partidă a însemnat și o nouă experiență în cariera sa. Campioana Danemarcei a avut mai multe ocazii în prima repriză, însă în partea a doua a cedat. Nielsen susține că aici s-a făcut diferența.

„Sunt dezamăgit de perioada în care am primit golurile, până atunci a fost un meci echilibrat. Nu am reușit să marcăm în prima repriză, nu am avut calitatea necesară. Nu am fost suficient de buni, iar Steaua ne-a demonstrat în repriza a doua ce înseamnă competitivitate la nivel internațional. Nu am mai trăit niciodată un asemenea meci, dar așa se întâmplă când nu ai calitatea necesară pentru a profita de ocaziile avute”, a declarat Kent Nielsen.

Steaua s-a impus cu 6-0 în fața celor de la Aalborg, în primul meci din grupele Europa League. Golurile partidei au fost marcate de Sânmărtean, în minutul 51, Raul Rusescu, în minutele 59 și 73, și Keșeru, în minutele 61, 65 și 72.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]