Unirea Jucu, echipa-surpriză a Cupei, face sărbătoare la meciul cu Petrolul din „16-imi”: „Se umple stadionul de fete”. Lucruri neștiute despre adversarii „lupilor”

Unirea Jucu, echipa-surpriză a Cupei, face sărbătoare la meciul cu Petrolul din
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Petrolul va juca în 16-imile Cupei României pe stadionul echipei din comuna Jucu, formație de Liga a III-a.
  • Adrian Mutu va atrage tot publicul feminin din comună, crede antrenorur Alpar Meszaros.

Una dintre surprizele Cupei României, ediția 2014 – 2015, Unirea Jucu, echipă din Seria a V-a a Ligii a III-a, va juca împotriva Petrolului în șaisprezecimile competiției. Formația din Ploiești era și una dintre preferatele jucanilor înainte de tragerea la sorți.

Comuna clujeană de 4.000 de locuitori freamătă în așteptarea lui Adrian Mutu, vedeta echipei ploieștene. „Se umple stadionul de fete dacă vine Mutu la noi pe stadion. Cu orice echipă de Liga 1 cădeam, oricum nu aveam șanse de a face un pas înainte. E important că putem aduce lumea la stadion și va fi sărbătoare în comună”, spune Alpar Meszaros, antrenorul Unirii Jucu.

„Încă nu știm unde vom juca, avem un stadion mic, cochet, care poate găzdui un asemenea joc. Avem nocturnă, dar nu știm dacă are puterea necesară pentru ca un asemenea joc să fie transmis aici”, a mai declarat tehnicianul la Sport.ro. Formația care anul trecut a promovat pentru prima dată în Liga a III-a vrea să joace pe propriul teren cu Petrolul. Are stadion de 200.000 de euro, dotat cu nocturnă și 1.000 de locuri pentru spectatori. „E un lucru deosebit pentru acești băieți, care sunt amatori. Prima de joc pentru turul trecut a fost în pizza și bere. Să vedem acum”, spune Meszaros, care spunea înaintea tragerii la sorți că ar vrea să joace contra granzilor Steaua sau Dinamo. „Aici, toată comuna ține cu „U” Cluj și ar vrea să jucăm contra CFR-ului. Mie mi-ar plăcea să jucăm cu Dinamo sau Steaua. Cu oricine am juca va fi o sărbătoare pentru comună”, declara tehnicianul.


Jucătorii Olimpiei Satu Mare și ai Unirii Jucu au trăit la intensitate maximă executarea penalty-urilor în turul V al Cupei, acolo unde cei din urmă au ieșit câștigători, scor 6-5.


„Mutu la Jucu sună bine. Nu știm dacă chiar va veni Mutu, dar noi așteptăm orice jucător cu mare bucurie, pentru că știm cu toții ce valoare are Petrolul. Bugetul nostru este ca bugetul Petrolului pe o săptămână, cam așa am calculat în mare. Nu se pune problema unei surprize”
Alpar Meszaros, antrenor Unirea Jucu


Lucruri neștiute despre Unirea Jucu:

  • Formația este înființată în 1974, dar a promovat abia sezonul trecut în Liga a III-a. Meciul cu Petrolul este cea mai mare performanță din istoria clubului clujean.
  • Antrenorul Alpar Meszaros a pregătit Universitatea Cluj în Liga 1, în sezonul 2007-2008, și pe ISCT în liga secundă. Din 1990 până în 2007 a locuit în Germania, unde a jucat și a antrenat în ligile inferioare
  • Jucătorii Unirii sunt cu toții amatori, majoritatea fiind studenți. Vedeta echipei este Lucian Turcu, care a jucat în Liga 1 pentru „U” Cluj, Viitorul Constanța și Gloria Bistrița
  • Stadionul din Jucu a fost refăcut în 2012 și este dotat cu nocturnă, vestiare și o tribună de 1.000 de locuri, acoperite. Toată investiția a costat Primăria din Jucu 200.000 de euro
  • Prima de joc pentru victoria din partida cu Olimpia Satu Mare, în turul precent al Cupei, a fost pizza și bere.
  • Primarul din Jucul, cel care a reînființat și care finanțează echipa, Dorel Pojar este fratele fostului căpitan al Universității Cluj, Cristi Pojar, care a fost și secundul lui Dan Petrescu la Urziceni, Kuban și Dinamo Moscova.

Stadion de 200.000 de euro

Unirea Jucu are unul dintre cele mai moderne stadioane din Liga a III-a. Primarul comunei, Dorel Pojar, fratele lui Cristi Pojar, fostul secund al lui Dan Petrescu, a început în 2012 lucrările la noua arenă. Stadionul are nocturnă, o tribună de 1.000 de locuri acoperite și un gazon nou. „Vom juca aici următorul meci din Cupă. Baza e foarte frumoasă. Terenul e foarte bun. Încă nu avem condiții de liga a II-a pentru că nu avem posibilități de cazare și masă, dar baza e frumoasă. Va fi neîncăpătoare tribuna cu siguranță„, a spus pentru ProSport antrenorul Unirii.

Jucătorii Unirii sunt precum cireșarii

Jucătorii Unirii sunt amatori și nu se întrețin din fotbal. Vedetele echipei sunt Lucian Turcu, fost fundaș la „U” Cluj, Gloria Bistrița și Viitorul și Dan Mureșan, fost jucător în liga secundă, la Șimleul Silvaniei. „Majoritatea sunt studenți. Sunt localnici de prin Cluj. Avem și foști juniori de la „U” Cluj și CFR. În fiecare zi mergem cu microbuzul din Cluj la antrenamente. Suntem ca cireșarii. Nu ne putem compara nici cu multe echipe de Liga a III-a. Le dăm o singură masă jucătorilor, înainte de meciuri, ca să fim siguri că rezistă 90 de minute”, glumește Meszaros.


Jucătorii lui Alpar Meszaros s-au dezlănțuit după ce au eliminat Olimpia Satu Mare și s-au calificat în 16-imile Cupei.

Meszaros a antrenat un retur în Liga 1

Antrenorul viitorului adversar al Petrolului, Alpar Meszaros, a jucat pentru Universitatea Cluj și Dinamo înainte de anii 1990. După Revoluție a plecat în Germania, unde a mai evoluat în ligile inferioare și unde s-a stabilit până în 2007. A antrenat la nivel juvenil în Germania, după care a preluat ISCT, formație din Liga a II-a.

Evoluțiile echipei din Câmpia Turzii l-au adus în interesul Universității Cluj, pe care a antrenat-o în returul sezonului 2007-2008, la finalul căruia echipa clujeană avea să retrogradeze. O victorie în Giulești, contra Rapidului, este unul dintre cele mai mari succese ale lui Meszaros din postura de antrenor.

„De ce să nu facem o surpriză și în această etapă a Cupei? Ambiția unei echipe mici poate produce surprize. Le-am zis înainte de meciul cu Satu Mare jucătorilor că o să câștigăm. Nu s-a văzut diferența de divizii”, spune Meszaros.


În această ediție de Cupă, Unirea Jucu a trecut până acum de Olimpia Satu Mare (6-5 după penalty-uri), Gloria Bistrița (calificare la masa verde), FCM Baia Mare (3-1), Sportul Șimleul Silvaniei (3-1) și Someșul Apahida (4-2).

Foto: FB Unirea Jucu

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Tradiții și obiceiuri la români.  Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Tradiții și obiceiuri la români. Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc și o respectă
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc și o respectă
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…