Steluța Duță: „Suntem dezamăgite de domnul Doroftei. E o jignire faptul că nu ne apreciază munca”

Steluța Duță:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Boxul românesc s-a transformat într-un câmp de luptă. Cândva unită, echipa de conducere s-a spart în două tabere cu poziții ireconciliabile. De-o parte se află președintele Leonard Doroftei, susținut de doi-trei membri ai Biroului federal (în principal Titi Tudor), iar de cealaltă, vicepreședintele Vasile Câtea și majoritatea membrilor Biroului federal, inclusiv Francisc Vaștag (nașul lui Doroftei).

Președintele susține că se dorește înlăturarea lui și că a fost jignit de vicepreședinte. „Am început să deranjez când am întrebat cum s-au cheltuit unii bani”, declară Moșu. Ceilalți spun că Doroftei blochează activitatea federației prin neimplicare și rea voință. „Convoacă ședințe de Biroul federal la care nu vine și nu mai răspunde nici la telefon. Deci, cine pe cine jignește? Vorbește despre cheltuieli? Păi cine a semnat toate documentele? El e singurul cu drept de semnătură. De doi ani nu a adus un sponsor, nici măcar nu a mers acolo unde alții au dechis ușile”, vine replica.

Sportivii, prinși la mijloc

În tot acest timp, la mijloc se află sportivii și antrenorii. Lotul masculin practic nu există, iar cel feminin s-a reunit sub presiunea evenimentelor. Practic, coordonatorul Adrian Lăcătuș a forțat reunirea, în condițiile în care Doroftei refuza constant să semneze documentele pentru cazare. Atitudinea președintelui, dublată de o declarație dată de acesta pentru „Adevărul” („când fetele vor boxa așa cum doresc eu, atunci am să sun să le felicit”) le-a deranjat teribil pe componentele lotului național. La Europenele din mai, de la București, fetele au obținut cinci medalii, dintre care un aur și un argint, iar președintele Leonard Doroftei nici măcar nu le-a felicitat pentru performanțe. Campioana europeană Steluța Duță, liderul lotului, a luat joi poziție. „Pe noi nu ne interesează cine conduce federația, vrem doar să fim respectate. Suntem total dezamăgite de atitudinea domnului președinte Doroftei și de modul cum vorbește despre boxul feminin. Este o jignire faptul că nu ne apreciază. Noi am muncit să aducem rezultate pentru România și pentru boxul românesc, iar dânsul ne tratează cu indiferență. Mie îmi este frică doar de Dumnezeu, așa că voi spune ce gândesc. Dânsul zice că n-am boxat cum vrea el, dar cum să progresăm când nu ne asigură meciuri internaționale? Suntem total dezamăgite, nu știu cum va mai avea curaj să dea ochii cu noi!”, a declarat boxerița originară din Buzău.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște, face primele declarații: 'Stimulatoarele cardiace nu pot face...'
BREAKING | Medicul care l-a operat de urgență pe Florin Piersic, în ziua de Paște, face primele declarații: 'Stimulatoarele cardiace…
E gata! Pe urmele lui Ronaldo: a scris istorie la Real Madrid, iar acum semnează cu Al-Nassr
E gata! Pe urmele lui Ronaldo: a scris istorie la Real Madrid, iar acum semnează cu Al-Nassr
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește macrou
Absolut ȘOCANT! Ce au arătat ultimele analize în cazul Gabrielei, fetița de 4 ani moartă după ce a mâncat pește…
Viorel Lis, din ce în ce mai rău. E imobilizat și nu mai poate mânca. Oana Lis, solicitare disperată: "Mi-e așa milă"
Viorel Lis, din ce în ce mai rău. E imobilizat și nu mai poate mânca. Oana Lis, solicitare disperată: "Mi-e…
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl întreabă: - Ce faci...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl…
Meteorologii anunţă o
Meteorologii anunţă o "schimbare majoră" a vremii. Vom avea fenomene extreme în ţară toată săptămâna
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii la vedere!
Nora milionarului român care şi-a înşelat soţia 16 ani cu cea mai cunoscută amantă din România a apărut cu sânii…
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
Meteorologii Accuweather anunță o vară ciudată în România. Temperaturi anormale în București
BANCNOTELE cu care nu mai poți plăti. Decizia ESTE FINALĂ. Avertisment pentru cei cu bani cash
BANCNOTELE cu care nu mai poți plăti. Decizia ESTE FINALĂ. Avertisment pentru cei cu bani cash
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri de la 11 metri VIDEO
Amintiri de la Sevilla, meciul în care Helmut Duckadam a reușit o performanță unică în lume: a apărat 4 lovituri…
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”