Manchester United a anunțat venituri record, în creștere cu 19 la sută

Gruparea Manchester United a anunțat, miercuri, venituri record de 433,2 milioane de lire sterline (539,6 milioane de euro) pentru sezonul 2013/2014, în creștere cu 19 procente față de perioada 2012/2013, în ciuda unui sezon sportiv slab, care a culminat cu ratarea cupelor europene, informează AFP.
Manchester United a anunțat venituri record, în creștere cu 19 la sută

Gruparea Manchester United a anunțat, miercuri, venituri record de 433,2 milioane de lire sterline (539,6 milioane de euro) pentru sezonul 2013/2014, în creștere cu 19 procente față de perioada 2012/2013, în ciuda unui sezon sportiv slab, care a culminat cu ratarea cupelor europene, informează AFP.

La primul sezon după despărțirea de Sir Alex Ferguson, „diavolii roșii” au terminat campionatul pe locul șapte, ceea ce a echivalat cu ratarea cupelor europene, pentru prima oară după 1989.

În sezonul trecut, veniturile din sponsorizări au crescut cu 49 la sută, după ce Manchester United a semnat un contract în valoare de 750 de milioane de lire sterline (940 de milioane de euro) cu producătorul de echipament sportiv Adidas.

Profitul pentru sezonul precedent a fost de 23,9 milioane de lire sterline (29,87 milioane de euro).

Ca urmare a ratării calificării în Liga Campionilor, conducerea clubului se așteaptă la scăderea veniturilor până la o valoare cuprinsă între 385 și 395 de milioane de lire sterline (481,2 milioane de euro – 493,7 milioane de euro).

În vară, Manchester United a investit 150 de milioane de lire sterline în achiziționarea jucătorilor, pentru argentinianul Angel Di Maria achitându-se 59,7 milioane de lire sterline (75 de milioane de euro).

Pentru demiterea înlocuitorului lui Alex Ferguson, scoțianul David Moyes, Manchester United a plătit 5,2 milioane de lire sterline (6,5 milioane de euro) drept compensații.

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]