Sabău: „Naționala României este mult peste cea a Greciei”. Ce spune fostul mijlocaș despre meciul cu Ungaria

Redactor:
Robert ZANFIR
Sabău:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fost component al Generației de Aur, Ioan Ovidiu Sabău s-a arătat încântat de victoria pe care naționala antrenată de Victor Pițurcă a obținut-o duminică seara pe terenul Greciei, scor 1-0. „Moțul” scoate în evidență jocul foarte exact și organizarea foarte bună a României și crede că o victorie obținută în prima partidă a unei campanii de calificare este foarte importantă, mai ales din punct de vedere al încrederii pe care o capătă jucătorii.

„E clar că, cel puțin în momentul de față, echipa națională a României este peste cea a Greciei. E adevărat că grecii au jucat fără spectatori și sunt într-un moment de reconstrucție, în care au rămas fără jucătorii importanți, dar echipa noastră s-a comportat foarte bine. Am văzut o echipă cu jucători motivați, bine organizată și un antrenor care a știut să aleagă jucătorii cei mai potriviți. O victorie fără dubii, pe deplin meritată”, a declarat pentru ProSport omul care a strâns 52 de meciuri în tricoul naționalei.

„I-am dominat din toate punctele de vedere”

Înaintea partidei s-a vorbit mult despre faptul că jucătorii greci nu au strâns foarte multe meciuri în acest sezon, dar fostul mijlocaș al naționalei crede că scuzele sunt tardive: „Sigur, e important ca jucătorii să aibă multe meciuri în picioare, dar nu trebuie să căutam scuze pentru jocul slab al Greciei. Poate a fost un avantaj pentru noi, dar sunt de părere că nu trebuie să scoatem în evidență jocul lor slab, ci evoluția noastră bună. I-am dominat din toate punctele de vedere și am obținut o victorie meritată, care ne oferă șanse mari la calificare”.

„O victorie în primul meci îți oferă un moral bun pentru restul campaniei

Fostul mijlocaș al lui Dinamo și al Rapidului consideră că victoria de duminică seară este cu atât mai importantă cu cât a venit în fața Greciei, principala favorită la calificare, chiar în prima partidă a noilor preliminarii: „O victorie în primul meci îți oferă un moral bun pentru restul campaniei. În plus, când batem Grecia, echipa considerată favorită în grupă, și adversarii ne vor privi altfel. Sigur, se poate ca și adversarii să fie puși în gardă de acest meci, dar echipa națională e formată din jucători cu experiență, care trebuie să treacă repede peste euforia acestei victorii și să se gândească la meciul cu Ungaria„, a completat Sabău.

Și debutul lui Enache în tricoul naționalei este văzut cu ochi buni de unul dintre cei mai importanți mijlocași dreapta din istoria naționalei: „Enache trebuie încurajat. L-am văzut și la echipa de club, e un copil foarte inimos în tot ceea ce face și probabil acesta a fost motivul pentru care a primit această șansă într-un moment destul de greu. E un băiat care muncește mult, modest și preocupat, acestea sunt atuurile lui. El trebuie să aibă continuitate și să profite de fiecare șansă pe care o va primi”.
 

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Niciun șofer din România NU MAI SCAPĂ. S-a dat ordin la Poliția Română: Desfășurăm FORȚE impresionante
Niciun șofer din România NU MAI SCAPĂ. S-a dat ordin la Poliția Română: Desfășurăm FORȚE impresionante
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
Oţelul se impune în meciul cu Hermannstadt. Moldovenii, pe primul loc în play-out
Oţelul se impune în meciul cu Hermannstadt. Moldovenii, pe primul loc în play-out
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…