Doi români la întâlnirea anuală de la Nyon a celor mai importanți antrenori din Europa. Van Gaal a lipsit, dar Inzaghi a fost invitat de forul continental

Doi români la întâlnirea anuală de la Nyon a celor mai importanți antrenori din Europa. Van Gaal a lipsit, dar Inzaghi a fost invitat de forul continental
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorii celor mai bune echipe europene ale momentului s-au întâlnit miercuri și joi la sediul UEFA de la Nyon în tradiționala adunare anuală, găzduită de această dată de fostul manager al lui Manchester United, Sir Alex Ferguson. Scoțianul a fost amfitrionul celei de-a 16 ediții a reuniunii celor mai importanți tehnicieni de pe continent, una la care a luat parte, ca de fiecare dată în ultimele sezoane, și românul Mircea Lucescu.

Alături de nume importante precum Jose Mourinho, Andre Villas-Boas, Rafa Benitez sau Unai Emery, la întâlnire a fost prezent și președintele forului european, Michel Platini, dar și oamenii de încredere ai acestuia, secretarul general al UEFA, Gianni Infantino, directorul de competiții Giorgio Marchetti, șeful arbitrilor Pierluigi Collina și românul Ionuț Lupescu, în calitatea sa de director tehnic.

Mare absență de la întrunire a fost cea a olandezului Louis Van Gaal. Noul manager al lui Manchester United nu a primit invitație, deoarece echipa sa nu este calificată în actuala ediție a cupelor europene. Chiar și așa, italianul Filippo Inzaghi s-a numărat printre invitați, deși echipa sa, AC Milan, a ratat și ea participarea în competițiile continentale.

Întâlnirea antrenorilor de la Nyon a avut ediția inaugurală în 1999, ca un prilej pentru aceștia de a discuta diverse probleme referitoare la jocul de fotbal în sine, dar și despre problemele și îmbunătățirile care pot fi aduse competițiilor. 

Persoanele prezente la întâlnirea de la Nyon:

Sir Alex Ferguson – Gazdă

Michel Platini – Președinte UEFA

Gianni Infantino – Secretar general UEFA

Ioan Lupescu – Director Tehnic al UEFA

Giorgio Marchetti – Director de Competiții UEFA

Pierluigi Collina – Responsabil cu Arbitrii din partea UEFA

Laurent Blanc – PSG

Manuel Pellegrini – Manchester City

Nuno Espirito Santo – Valencia

Jens Keller – Schalke

Mircea Lucescu – Șahtior Donețk

Jorge Jesus – Benfica

Unai Emery – FC Sevilla

Jurgen Klopp – Borussia Dortmund

Roger Schmidt – Bayer Leverkusen

Andre Villas-Boas – Zenit St Petersburg

Miguel – Olympiakos

Rafael Benitez – Napoli

Carlo Ancelotti – Real Madrid

Pep Guardiola – Bayern Munich

Luis Enrique – Barcelona

Arsene Wenger – Arsenal

Jose Mourinho – Chelsea

Massimiliano Allegri – Juventus

Filippo Inzaghi – AC Milan
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul frate
Xavi a luat decizia în mai puțin de 24 de ore, după ce Barcelona l-a pus să-și dea afară propriul…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Semnul de circulație pe care șoferii SUNT OBLIGAȚI să îl cunoască. Foarte puțini îl recunosc, DE FAPT
Semnul de circulație pe care șoferii SUNT OBLIGAȚI să îl cunoască. Foarte puțini îl recunosc, DE FAPT
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…