România – Grecia 146-27: ai noștri îi surclasează pe jucătorii lui Ranieri la meciuri jucate în acest sezon. Contează? Pițurcă crede că da, analiza arată că nu

România - Grecia 146-27: ai noștri îi surclasează pe jucătorii lui Ranieri la meciuri jucate în acest sezon. Contează? Pițurcă crede că da, analiza arată că nu
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • La prima vedere, fotbaliștii convocați de Pițurcă pentru meciul cu Grecia de pe 7 septembrie sunt într-o formă fizică mai bună decât viitorii lor adversari
  • Selecționerul și-a construit discursul în fața elevilor săi folosindu-se de acest argument: grecii nu au jucat multe partide oficiale în acest sezon, deci suntem favoriți
  • Pentru exemplificare: Vlad Achim de la Ceahlăul are aproape de două ori mai multe meciuri oficiale decât toată linia de mijloc convocată de Ranieri. Diferența? Grecii joacă la Udinese, Benfica, Olympiakos și Hellas Verona
  • Frank de Boer a crezut, înainte de dubla dintre Steaua și Ajax, că echipa lui se va califica pentru că are avantajul meciurilor oficiale în timp ce românii erau în pauză. Realitatea l-a contrazis

Avem o șansă bună să batem Grecia duminică. Ei nu au jucat multe meciuri oficiale în acest sezon, voi da!„, a fost startul discursului lui Victor Pițurcă la primul antrenament făcut după reunirea lotului României. Selecționerul a luat în calcul un amănunt ce pare important, faptul că ai noștri fotbaliști sunt deja obișnuiți cu meciurile oficiale. Totuși, Pițurcă neglijează partea goală a paharului, adică aceea a cauzei pentru care românii au mai multe meciuri jucate la începutul lui septembrie: grecii sunt legitimați, în marea lor majoritate, la cluburi puternice din vest, cluburi care abia au intrat în competiții. Pe când noi, prin Steaua, Petrolul, Astra – cluburi care dau șapte fotbaliști lotului de 24, am jucat tururi preliminarii și playoff în Europa, meci de Supercupă și șase etape din Liga I. Chiar și așa, ProSport a acceptat argumentul selecționerului și a comparat numărul de minute jucate de români și greci, precum și echipele pentru care acești fotbaliști sunt legitimați.

Cum e mai bine: cu meciuri în picioare sau odihnit? Exemplul Steaua – Ajax

În primăvara lui 2013, atunci când Ajax Amsterdam se pregătea să întâlnească Steaua în 16-imile de finală Europa League, Reghecampf avea o dilemă asemănătoare. Echipa sa era la primul meci oficial, Liga I fiind în pauză de iarnă, în timp ce olandezii se aflau în plin campionat. Un răspuns i-a fost dat de Frank de Boer, antrenorul lui Ajax: „Steaua are un avantaj dat de prospețime, însă noi îl avem pe cel mai mare: cel al ritmului dat de partidele oficiale„. Conform fostului fotbalist al Barcelonei, contau meciurile oficiale. Realitatea l-a contrazis, Steaua eliminând Ajax într-un meci retur în care forma fizică superioară a românilor a făcut diferența, însă argumente pentru teoria sa rămân destule. Teoretic, dacă De Boer are dreptate, e bine pentru Pițurcă, cel cu fotbaliști intrați în ritm. Practic, dacă ne luăm după exemplul Steaua – Ajax, e bine pentru Ranieri, cel cu fotbaliștii mai proaspeți. Pornind de la această nelămurire, am încercat să vedem cine a jucat mai mult, ce valoare au echipele la care au făcut-o și cât de relevant este faptul că Vlad Achim de la Ceahlăul are aproape de două ori mai multe meciuri oficiale decât întreaga linie de mijloc convocată de Claudio Ranieri.


Revenită după 0-2 în timpul regulamentar, Steaua a fost net superioară elevilor lui De Boer în prelungiri și mult mai proaspătă, fizic și mental, în timpul executării loviturilor de departajare


Cum arată duelul România – Grecia, pe posturi, în ceea ce privește numărul de meciuri oficiale jucate în 14/15

Portari: grecii câștigă clar duelul, portarii de bază ai României sunt rezerve

În acest compartiment nici măcar nu este valabil argumentul lui Victor Pițurcă. Ciprian Tătărușanu nu a jucat nicio partidă oficială pentru Fiorentina în acest sezon, iar Costel Pantilimon a plecat rezervă de la Manchester City pentru a fi rezervă la Sunderland, club pentru care a jucat un singur meci oficial, în League Cup. Singurul portar român convocat de Pițurcă care apără și o face bine este Silviu Lung jr. Portarul Astrei Giurgiu a fost titular incontestabil în acest debut de sezon în fața lui Dani Coman și a adunat deja 11 partide oficiale în poarta echipei calificate în grupele Europa League. „Nici nu m-aș gândi, aș merge cu Silviu Lung”, spune fostul portar al lui Dinamo, Cristi Munteanu, însă surse din anturajul naționalei spun că lupta pentru titularizare se va da între Tătărușanu și Pantilimon. De cealaltă parte, Ranieri are o singură rezervă în lot, pe Kapino de la Mainz. Atât Karnezis, cât și Glykos sunt titularii echipelor la care apără, însă au puține meciuri oficiale jucate doar pentru că Serie A și prima ligă din Grecia abia au debutat în noul sezon. 

Fundași: Rezervele naționalei, mai în formă decât titularii. Grecii au doar titulari în linia defensivă

Sigur că, dacă privim sec numărul total de meciuri jucate în acest sezon, Victor Pițurcă are dreptate și Românie învinge Grecia cu 48 – 14 la fundași. Ai noștri sunt, arată cifrele, mai folosiți în sezonul 2014/2015 decât grecii, însă cifrele pot păcăli. Cel mai întrebuințat fundaș convocat este Moți, cu nouă meciuri pentru Ludogoreț, însă el nu este văzut drept o soluție pentru titularizare. Improvizațiile pentru postul de fundaș dreapta, Luchin și Tamaș, au jucat fiecare câte șapte meciuri în acest sezon pentru echipele lor, însă ultimul a făcut-o foarte slab în ultima perioadă. Cel mai probabil cuplu de fundași centrali ai României – Chiricheș, Dragoș Grigore – este format dintr-un titular la Toulouse și o rezervă folosită într-un singur meci din Europa League de către Tottenham. Faptul că majoritatea grecilor joacă în vest, acolo unde campionatele nu au început încă, îi pune în dezavantaj. Papastathopoulos este titular la Borussia Dortmund, însă a prins doar 4 meciuri până acum și este, chiar și așa, cel mai jucat grec. Torosidis și Manolas au fost titulari în singurul joc al Romei din Serie A, Moras a jucat tot la Verona, la fel ca Nikos Karabelas la Levante. 

Mijlocași: Dacă fotbalul are vreo logică, mijlocul trebuie să ne aparțină!

Dacă pe teren ar intra cota de piață, la centrul terenului ar trebui să dominăm fără nicio problemă selecționata Greciei. Fotbaliștii României nu sunt doar mai folosiți în acest sezon, ba chiar putem îndrăzni să spunem că joacă la cluburi cel puțin la fel de bune ca grecii. Cel mai valoros om de la mijloc al nostru, Alex Maxim, este titular în acest start de sezon la VfB Stuttgart, club pentru care a jucat de două ori o medie de 70 de minute pe meci. La prima vedere, echivalentul lui Maxim ar fi Panagiotis Kone, de la Udinese, starul grecilor bifând și el două apariții pentru italieni. Diferența față de român vine de la faptul că grecul a jucat doar pe final, în ambele partide, și are o medie de 12 minute pe meci. Dacă Budescu, Prepeliță, Enache sau Hoban sunt deja bine intrați în ritm, Gabi Torje are doar o apariție pentru Konyaspor și este văzut drept soluție pentru titularizare. Consolarea vine de la faptul că Ranieri a convocat pentru meciul cu noi trei fotbaliști fără niciun joc oficial în acest sezon: Fortounis și Siovas de la Olympiakos, precum și pe Samaris de la Benfica.

Atacanți: Doar steliștii au jocuri multe. Samaras și Mitroglu nu au jocuri oficiale în acest sezon, însă Salpingidis e în formă

În ceea ce privește compartimentul ofensiv, atacanții, concluzia variază și depinde de unghiul de abordare al fiecăruia. Putem să rămânem optimiști, să vedem că Alex Chipciu și Claudiu Keșeru au împreună 23 de mecuri oficiale în acest sezon pentru Steaua, iar Stancu și Marica au jucat 100% din partidele echipelor lor, chiar dacă cifra este 1. Putem să vedem și partea bună dată de faptul că cei mai cunoscuți atacanți ai grecilor, Mitroglu și Samaras, tocmai au schimbat echipele și nu au jucat deloc în acest sezon. Totuși, realitatea arată în felul următor: Ranieri are mai multe opțiuni decât Pițurcă pentru completarea compartimentului ofensiv. Christodoulopoulos și Diamantakos sunt titulari la echipele lor, Hellas Verona și Olympiakos, iar Salpingidis, căpitanul echipei naționale, a marcat un gol și a dat o pasă de gol în unicul meci jucat pentru PAOK în acest sezon.

Pițurcă se confruntă cu veșnica dilemă a lui Mircea Lucescu

În primăvara europeană noi avem același handicap în fiecare an. În timp ce adversarii noștri din vest sunt în plin campionat, noi aranjăm meciuri amicale și încercăm să fim la același nivel„, spunea în urmă cu mai bine de un an Mircea Lucescu, antrenorul lui Șahtior, cel care reprezentând fotbalul din Ucraina se bătea în luna februarie cu echipe ale căror prime ligi nu au luat pauze. Din nou, raționamentul lui Lucescu îi dă motive să fie optimist lui Victor Pițurcă. Totuși, din tabelele de mai sus putem observa ușor faptul că nu valoarea scăzută a grecilor i-a adus în situația ca în luna septembrie să nu aibă meciuri oficiale, ci valoarea ridicată a campionatelor în care evoluează și, implicit, startul de sezon întârziat. 

Dilema meciuri în picioare vs valoare va fi rezolvată duminică, 7 septembrie, de la ora 21:45.

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…