Poliția austriacă a dezvăluit că fanii care au întrerupt meciul Maccabi – Lille sunt de origine turcă

Pe 23 iulie, Maccabi Haifa și Lille au disputat un amical în Austria, meci ce a fost însă întrerupt după ce mai mulți fani au intrat pe teren în timp ce fluturau steagul Palestinei. Autoritățile au deschis imediat o anchetă și, la mai bine de o lună distanță, au reușit să-i identifice pe bărbații care s-au luat la bătaie cu jucătorii israelienilor.
Poliția austriacă a dezvăluit că fanii care au întrerupt meciul Maccabi - Lille sunt de origine turcă

Pe 23 iulie, Maccabi Haifa și Lille au disputat un amical în Austria, meci ce a fost însă întrerupt după ce mai mulți fani au intrat pe teren în timp ce fluturau steagul Palestinei. Autoritățile au deschis imediat o anchetă și au reușit să-i identifice pe bărbații care s-au luat la bătaie cu jucătorii israelienilor.

Conform spuselor poliției locale din Bischofshofen, lângă Salzburg, agresorii jucătorilor lui Maccabi Haifa sunt localnici, majoritatea de origine turcă. Acțiunile acestora au fost de o severitate condamnată în termeni duri de politicienii austrieci. Cancelarul Werner Faymann a spus că asemenea incidente „nu vor fi tolerate”, iar președintele Federației de Fotbal Austriece a declarat că „asocierea fotbalului cu scena politică este inacceptabilă”.

În urma incidentelor care l-au avut în prim plan și pe Yossi Benayoun, fost fotbalist în Anglia și căpitan al naționalei Israeului, mai mulți jucători au fost loviți și chiar scuipați, dar nimeni nu a avut  nevoie de îngriji medicale serioase. Totuși, fundașul Samuel Scheimann a spus poliției că unul dintre agresori purta la el un briceag, armă albă pe care din fericire nu a folosit-o.

Referitor la acest incident, Maccabi Haifa a emis un comunicat prin care și-a exprimat regretul față de cele întâmplate în Austria. „A fost o atmosferă apăsătoare, violentă, atât pe teren, cât și în tribune. Atacul a fost premeditat și extrem de periculos, mai ales datorită agitatorilor din presa turcă. Drept dovadă, marea majoritate a celor care au pătruns pe teren sunt imigranți turci”, notează clubul israelian.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]