Pires și Ljungberg măresc colonia de vedete din India. Fostele staruri ale lui Arsenal revin în activitate la FC Goa și Mumbai City

Pires și Ljungberg măresc colonia de vedete din India. Fostele staruri ale lui Arsenal revin în activitate la FC Goa și Mumbai City
  • Publicat:
  • Actualizat:

Campionatul indian a devenit în 2014 o adevărată colecție de vedete ale fotbalului mondial, aflate pe final de carieră. După ce Alessandro Del Piero (39 de ani) a ales să își continue activitatea la Delhi Dynamos, în țara asiatică au mai ajuns ale două nume importante, care anunțaseră încă din luna iulie că vor face această mutare.

Foștii jucători ai lui Arsenal Londra, Robert Pires (40 de ani) și Fredrik Ljungberg (37 de ani) au semnat cu FC Goa, respectiv Mumbai City FC. Ei se alătură astfel unui grup cu rezonanță puternică care joacă în campionatul indian, cu nume precum Luis Garcia (Atletico de Kolkata), David James (Kerala Blasters), Joan Capdevila (NorthEast United) sau David Trezeguet (FC Pune City).

Retrași din activitate în 2011, respectiv 2012, atât Pires, cât și Ljungberg se vor bucura la revenirea pe teren de simpatia publicului din India, deoarece în această țară există un important contingent de fani ai lui Arsenal. Francezul s-a menținut în formă în ultimele luni la antrenamentele lui Arsene Wenger, la care lua parte ocazional.

Transferurile importante nu se vor opri însă aici, în India. Conducerea lui Chennai, echipă care a înlocuit-o pe Bangalore în liga de 8 echipe, intenționează să dea asaltul final pentru brazilianul Ronaldinho, fără angajament în acest moment.

De asemenea, Mumbai City, formația la care va juca Fredrik Ljungberg, îl vrea ca antrenor pe Peter Reid, fost la Manchester City, Sunderland și Leeds, iar contractul are șanse mari să fie parafat în cel mai scurt timp. FC Goa, noua echipă a lui Pires, îl vrea în schimb pe celebrul brazilian Zico.

Tot în India, la Atletico de Kolkata, joacă și camerunezul Edel Apoula Bete, fost portar în România, la Rapid.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Locul de poveste din România care i-a cucerit inima lui Karen, o turistă din SUA:
Locul de poveste din România care i-a cucerit inima lui Karen, o turistă din SUA: "Noi nu avem aşa ceva"
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
INTRĂ BANII pe card de astăzi, 29 APRILIE. Informația confirmată oficial în direct la TV: A fost o mobilizare generală
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…