United a cheltuit 250 de milioane de euro pentru șase fotbaliști, dar a fost umilită de MK Dons. Di Maria, cifre mai bune decât Nani, Valencia și Young, la un loc

United a cheltuit 250 de milioane de euro pentru șase fotbaliști, dar a fost umilită de MK Dons. Di Maria, cifre mai bune decât Nani, Valencia și Young, la un loc
  • Publicat:
  • Actualizat:

Manchester United a pierdut rușinos în fața lui MK Dons, 0-4, în Cupa Ligii, aceasta fiind cea mai mare umilință a „Diavolilor” din întreaga lor istorie. Interesant este că acest eșec vine după un an calendaristic în care șefii echipei au cheltuit 252 de milioane de euro pentru achiziții

Plecarea lui Alex Ferguson de pe banca lui United a transformat echipa într-un dezastru. David Moyes a bătut mai multe recorduri negative într-un sezon în care Manchester a terminat pe locul 7 și nu a prins Liga Campionilor. Locul său a fost luat de Louis Van Gaal, un antrenor care a vrut să schimbe aproape tot. Rezultatele debutului de sezon sunt foarte slabe, după trei meciuri oficiale „diavolii” nereușind nicio victorie. Mai mult, United a fost învinsă de Swansea pe teren propriu (1-2), a făcut egal pe terenul lui Sunderland (1-1) și a pierdut umilitor în fața lui MK Dons, în Cupa Ligii (0.4). Interesant este că aceste rezultate vin după două începuturi de sezon în care șefii clubului au cheltuit aproximativ 250 de milioane de euro pe achiziții, în timp ce în aceeași perioadă au vândut fotbaliști în valoare de doar 10 milioane de euro.

Nu poți pocni din degete și să schimbi totul imediat. E nevoie de un proces. Eu din acest motiv am venit la Manchester United, să schimb totul. Iar acest lucru nu se poate realiza într-o singură lună
Louis Van Gaal, antrenor Manchester United

Tranzacția lui Di Maria este ultima pe care Manchester United a reușit-o, dar și cea mai scumpă, 81 de milioane de euro. „Diavolii” au fost nevoiți să plătească atât de mulți bani pe un fotbalist de care Real Madrid nu a mai avut nevoie tocmai din cauza disperării de a-și întări o echipă cu uriașe carențe. Următorul cel mai scump transfer făcut în ultimele două sezoane este cel al lui Juan Mata, de la Chelsea, pentru care United a plătit 45 de milioane de euro. Urmează Luke Shaw (38 de milioane), Ander Herrera (36 de milioane), Marouane Fellaini (32 de milioane) și Marcos Rojo (20 de milioane). 

Di Maria, mai bun ca Nani, Valencia și Young, la un loc!

Venirea argentinianului la Manchester United este speranța multor fani. În ultimele trei sezoane, „Fideo”, așa cum este poreclit fostul fotbalist al lui Real Madrid, a avut niște cifre foarte bune. Di Maria a jucat 89 de meciuri în care a înscris 16 meciuri și 38 de pase decisive. În aceeași perioadă de timp, Nani, Valencia și Young au marcat 24 de goluri și au dat 44 de pase decisive, împreună. 

Di Maria este un jucător de echipă excelent dar va trebui să se adapteze la cultura noastră. Va fi un jucător pe care îl vom folosi în construcția unei echipe foarte puternice
Louis Van Gaal, antrenor Manchester United

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a scos la suprafață ancheta autorităților
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de înger din Călărași. Ce a…
FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”
FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
Laura Giurcanu l-a dat uitării pe Aris Eram! Cine este noul iubit al influenceriţei
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator au demascat capcanele de pe masa de Paşte
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator au demascat capcanele de pe…
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare pentru ea!”
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare…
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
Euro falși în toată Europa. Banii care au fost falsificați: Nu trebuie să fii expert
Euro falși în toată Europa. Banii care au fost falsificați: Nu trebuie să fii expert
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale analizelor
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Mărturii ale soldaților ucraineni care au fost nevoiți să se retragă din calea forțelor ruse. Au fost siliți să sape tranșee în toiul luptelor
Mărturii ale soldaților ucraineni care au fost nevoiți să se retragă din calea forțelor ruse. Au fost siliți să sape…
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
Lionel Messi a fost desemnat în premieră jucătorul lunii în MLS
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era în ea. A povestit totul
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era…