Flavius Stoican, în fața Comisiei de Disciplină după incidentele de la meciul cu Chiajna. „Nu trebuie să mai repet greșeala, încerc să mă corectez”

Flavius Stoican, antrenorul lui Dinamo, se află astăzi la Comisia de Disciplină, după incidentele de la meciul Concordia - Dinamo, scor 0-0. Tehnicianul dinamovist a precizat că regretă modul în care s-a manifestat în finalul acelui meci, dar rămâne la părerea că arbitrul Istvan Kovacs nu a luat cele mai bune decizii.
Flavius Stoican, în fața Comisiei de Disciplină după incidentele de la meciul cu Chiajna. "Nu trebuie să mai repet greșeala, încerc să mă corectez"

Flavius Stoican, antrenorul lui Dinamo, se află astăzi la Comisia de Disciplină, după incidentele de la meciul Concordia – Dinamo, scor 0-0. Tehnicianul dinamovist a precizat că regretă modul în care s-a manifestat în finalul acelui meci, dar rămâne la părerea că arbitrul Istvan Kovacs nu a luat cele mai bune decizii.

„Sunt conștient că nu trebuie să se repete greșeala pe care am făcut-o. Încerc să mă corectez. Până la urmă trebuie să am grijă de comportamentul meu. E greu să fiu liniștit după meciuri, poți fi așa doar dacă nu îți pasă sau ești robot. E greu când ajungi să vezi pe cineva că te tratează de sus. Conducerea nu mi-a reproșat nimic după acest incident. Suporterii iubesc foarte mult echipa, e alegerea lor cum se manifestă, sunt oameni care văd că pe teren nu se întâmplă lucruri normale”, a declarat Flavius Stoican.

În minutul 88 al meciului de la Chiajna, Kovacs le-a transmis căpitanilor celor două echipe că va opri meciul dacă fanii dinamoviști nu vor înceta cu injuriile la adresa sa. În minutele de prelungiri, arbitrul Istvan Kovacs a întrerupt meciul pentru aproximativ două minute, el cerând observatorului Eduard Alexandru să noteze faptul că fanii au scandat injurii la adresa sa. Kovacs a chemat căpitanii să le transmită fanilor că dacă nu încetează cu scandările oprește meciul. De asemenea, Kovacs l-a trimis în tribune pe antrenorul dinamovist Flavius Stoican, care a acceptat să plece abia după discuții îndelungi cu arbitrul și observatorul. Kovacs a reluat meciul și a arătat trei minute de prelungire, însă apoi a fluierat finalul după un singur minut.

După fluierul final, Kovacs a stat alături de observatori și delegații celor două echipe pentru a scrie raportul de joc timp de o oră și jumătate. La conferința de presă, antrenorul Concordiei, Marius Șumudică a afirmat că unul dintre arbitri i-a spus că nu s-a terminat meciul, iar altul i-a spus că a fluierat finalul meciului.

Dinamo a încheiat la egalitate, scor 0-0, meciul susținut, vineri, în deplasare, în compania formației Concordia Chiajna, în etapa a V-a a Ligii I.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Victoria cu Anglia poate costa scump Argentina. FIFA analizează gestul jucătorilor
Mediafax
Scandal de zeci de mii de euro între o influenceriță și furnizorii ei de chinezării. Afacerea care trebuia să-i aducă profit s-a transformat într-un coșmar!
Cancan.ro
„Au vopsit locul peste noapte”. Pățania unui șofer care a parcat legal într-o destinație populară de vacanță, dar a fost amendat
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum se menține într-o formă de zile mari Valentina Pelinel! Cum s-a pozat femeia care l-a cucerit definitiv pe celebrul milionar
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă își duce BMW-ul în service: - Face un zgomot ciudat!
Râzi cu lacrimi
Care este diferența dintre praf de copt și bicarbonat de sodiu?
Descopera.ro
Pensia poate crește cu peste 800 de lei pe lună. Condiția pe care trebuie să o îndeplinești
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Experții avertizează: GTA VI poate daună vieții de cuplu
Go4Games
Tren de mare viteză, oprit de urgență pentru că s-a terminat… hârtia igienică. S-a întâmplat în Germania
Promotor.ro