Transfer de senzație pentru Contra. „Guriță” nici nu spera la o asemenea mutare

Transfer de senzație pentru Contra.
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Cosmin Contra se va putea baza în sezonul viitor pe unul dintre cei mai curtați fundași din fotbalul mondial. Atletico Madrid a reușit să îl achiziționeze pe Emiliano Velázquez (20 de ani), de la Danubio, dar îl va trimite împrumut, pentru un an, la Getafe.

Tehnicianul român are oportunitatea, în sezonul viitor din La Liga, să lucreze cu unul dintre cei mai bine cotați tineri de perspectivă din lume, anunță Marca. Emiliano Velázquez a intat pe radarul marilor cluburi din lume după prestațiile extrem de sigure din ultimele sezoane și specialiștii garantează că îl va depăși ca performanțe pe Diego Godin, unul dintre cei mai buni apărători din America de Sud.

De altfel, apărătorul de 28 de ani al lui Atetico a fost principalul motiv pentru care tânărul uruguayan a acceptat să semneze cu „los colchoneros”, chiar dacă pe numele său veniseră oferte mai motivante din punct de vedere financiar.

Totuși, Diego Simeone nu va conta pe Velázquez în 2014, chiar dacă a rămas impresionat de calitățile acestuia. Tehnicianul de pe banca finalistei Champions League consideră că fundașul uruguayan are nevoie să se rodeze și să se acomodeze cu fotbalul european și, ca atare, a decis să îl împrumute pentru sezonul în curs la Getafe. Contra este recunoscut ca fiind un antrenor care nu se teme să le ofere șanse tinerilor, astfel că, sub comanda lui, Velázquez va avea ocazia să evolueze constant și să dovedească de ce este în stare.


Uruguayanul a avut evoluții excelente la juniori și i se prevede un viitor strălucit

Velázquez a impresionat în ultimii ani, fiind finalist la CM Under 17, în 2011, și al CM Under 20, anul trecut. Evoluțiile excelente l-au determinat pe Tabarez, selecționerul Uruguayului, să îl convoace la prima reprezentativă pentru partidele cu Japonia (5 septembrie) și Japonia (8 septembrie)

2 goluri în 32 de partide a marcat Velázquez pentru Danubio, în sezonul trecut. Apărătorul a debutat pentru prima echipă încă din 2011, când nu împlinise încă 17 ani

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…