New York, Las Vegas, Paris, Milano, Londra, Berlin, Amsterdam și București, orașele în care alergătorii strigă: „Just own the night!”

New York, Las Vegas, Paris, Milano, Londra, Berlin, Amsterdam și București, orașele în care alergătorii strigă:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.

Bucureștiul spune „la revedere” verii pe 30 august, cu provocarea lansată de ProSport tuturor pasionaților alergărilor răcoroase. Pasajul Basarab, cel mai lat pod hobanat urban din Europa (44 de metri), va fi al pietonilor, timp de câteva ore, un prilej bun de a face mișcare, dar și de a te simți ca un star cu zeci de reflectoare îndreptate asupra ta.  

Americanii aleargă de 16 ani după lăsarea întunericului

Chiar dacă în calendarul maratoanelor și semimaratoanelor organizate sub egida Federației Internaționale de Atletism nu există curse programate în nocturnă, americanii beneficiază deja de întreceri tradiționale alergate la asfințit, ajunse la ediții cu două cifre în față. „First Night Saratoga Run” este o întrecere de 5 kilometri, alergată în New York pe 31 decembrie, în ultimii 13 ani americanii fiind nevoiți să refuze doritorii, după atingerea limitei de 1.500 de participanți. Tot la lăsarea serii, „yancheii” aleargă îmbrăcați în costumele personajelor favorite din filme sau pentru cauze nobile, de pe margine fiind „încurajați” de trupe care concertează live.
Los Angeles organizează o serie de patru curse (maraton, semimaraton, 10 km, 5 km). Iar colosul Nike a adus seria „We Own the Night”, dedicată exclusiv doamnelor și domnișoarelor, în Europa, Amsterdam, Paris, Berlin sau Milano.  


Berlin a fost și el cuprins de febra „We Own the Night”. Campania Nike a vizat cele mai importante orașe ale Europei — Paris, Amsterdam, Londra sau Milano

Decor de film pentru o alergare în regim VIP: podul Basarab

De la urmăriri la limită cu iz de poveste de spionaj, marca James Bond, în „The World is Not Enough”, la povești de dragoste înfiripate pe-nserat sau drame încheiate în apa de dedesubt, podurile devin „platouri” favorite ale regizorilor de film. Site-ul fundației americane Historic Bridge Foundation a publicat chiar și un mini-ghid al producțiilor ale căror scene centrale se petrec pe o astfel de construcție sau sub umbra lor, explicând semnificațiile și simbolurile împachetate și livrate astfel publicului.

Tot un pod găzduiește o cursă atletică între continente, precum Maratonul Istanbulului. Pasajul Basarab, locul de desfășurare al celei de-a treia ediții a Bucharest Night Run, este un magnet pentru industria muzicală autohtonă. Cel mai lat pod pod hobanat urban din Europa (44 de metri) a fost locația aleasă pentru filmările clipurilor unor piese precum: „Dă vina pe… Voltaj”, „Sus pe toc” (Marius Moga), „Necunoscut” (Les Elephants Bizarres), „Seară de seară” (Dj Rynno, Sylvia și Uddi).

Înscrieri și în ziua startului

La 555 de ani de istorie a Bucureștiului, capitala și-a lansat imn aniversar, cele mai multe scene ale videoclipului piesei semnate de Adda și What”s Up fiind filmate pe podul Basarab. Chiar dacă nu oprește complet circulația, așa cum s-a întâmplat pentru aceste filmări, ProSport le oferă îndrăgostiților de sport un motiv în plus să iubească Bucureștiul.  
Amatorii de mișcare se mai pot înscrie la cele două curse de 5 și 10 kilometri (una și, respectiv, două ture de pod) de la Bucharest Night Run 2014 până vineri, 29 august, ora 23:59, taxa de înscriere fiind de 85 de lei. Sumele se pot achita cash la sediul redacției, cu cardul sau prin intermediul serviciilor bancare.

Doritorii se pot înscrie însă și sâmbătă, în ziua alergării, la startul evenimentului, în parcarea Carrefour Orhideea. Și la a treia ediție Bucharest Night Run participanții vor fi împărțiți pe două categorii de vârstă, 15-35 de ani și +35, atât la feminin, cât și la masculin. Toate informațiile despre Bucharest Night Run sunt disponibile pe site-ul www.nightrun.prosport.ro.


Bucharest Night Run este cursa care pune punct sezonului de vară al provocărilor ProSport pentru pasionații sportului. Înscrierile continuă până vineri, 29 august, ora 23:59

Articol scris de Cezara PARASCHIV

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
Vestea tristă a momentului pentru Prințul Paul de România. Momente grele pentru descendentul familiei regale
Vestea tristă a momentului pentru Prințul Paul de România. Momente grele pentru descendentul familiei regale
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
Oţelul se impune în meciul cu Hermannstadt. Moldovenii, pe primul loc în play-out
Oţelul se impune în meciul cu Hermannstadt. Moldovenii, pe primul loc în play-out
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…