Teja, metaforic după insuccesul de la Botoșani: „Mortul de la groapă nu îl mai poți întoarce”

Teja, metaforic după insuccesul de la Botoșani:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul echipei Universitatea Cluj, Mihai Teja, a declarat, duminică, la finalul partidei pierdute în deplasare, scor 0-1 (0-0), în fața formației FC Botoșani, că este dezamăgit de înfrângerea suferită, mai ales că nu i s-a părut a fi penalti la faza din care s-a marcat singurul gol al meciului.

Suntem dezamăgiți. Trebuia să atacăm mai mult, să dăm goluri. Din păcate nu am putut. Am luat un gol din 11 metri. I-am spus arbitrului că din punctul meu de vedere nu a fost penalti. Mortul de la groapă nu-l mai poți întoarce! Nu mai zicem nimic pentru că pe urmă dacă vorbim ne trezim și cu suspendări, iar în viitor când ne vom mai întâlni cu acest arbitru s-ar putea răzbuna!„, a spus Teja, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Tehnicianul formației clujene a mai precizat că se consideră principalul vinovat pentru această înfrângere: „Eu sunt principalul vinovat. Știam că întâlnim o echipă bună, arțăgoasă, care aleargă mult, care se bate pentru fiecare metru de teren. Băieții au avut o atitudine bună. Așa a fost să se decidă meciul la 11 metri. Asta e. Mergem mai departe. Încercăm să redresăm situația„.

Formația FC Botoșani a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), echipa Universitatea Cluj, într-un meci din etapa a V-a a Ligii I.

Unicul gol al partidei a fost înscris de Vașvari, în minutul 73, din penalti.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic:
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai!  ”Atât s-a putut!”
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai! ”Atât s-a putut!”
Putin a dat ordinul ISTORIC. Decizia anunțată de Moscova pe 1 Mai: S-A ÎNCHEIAT
Putin a dat ordinul ISTORIC. Decizia anunțată de Moscova pe 1 Mai: S-A ÎNCHEIAT
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce urmează la club
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce…
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut