Steaua pregătește transferul verii. Argăseală confirmă negocierile cu Bokila: „Ne concentrăm pe aducerea lui”

Steaua pregătește transferul verii. Argăseală confirmă negocierile cu Bokila:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Jeremy Bokila (25 de ani) rămâne o prioritate pentru Steaua. În măsura în care formația din Ghencea se va califica în Champions League, gruparea roș-albastră va încerca să facă un ultim asalt pentru vârful lui Terek.

Becali a dat undă verde pentru plecările din Ghencea în ultimii doi ani, dar, din fericire pentru echipă, jucătorii aduși în locul senatorilor de drept au confirmat, astfel că, măcar pe plan intern, nu s-au simțit fluctuații în joc.

Totuși, într-o competiție precum Liga Campionilor, Steaua nu poate să impresioneze cu lotul actual, iar oficialii campioanei par conștienți de acest lucru. Ofensiva pare una dintre punctele slabe ale echipei, astfel că, după ratarea transferului lui Hamza, conducătorii s-au reorientat. Jeremy Bokila, o mai veche feblețe a lui Becali, a revenit în actualitate, însă se părea că acesta nu va putea fi adus, în condițiile în care actualul club, Terek, cere un preț prohibitiv: peste 1,5 milioane de euro.

Dar o eventuală calificare în grupele celei mai importante competiții inter-cluburi din lume ar putea să schimbe situația, Valeriu Argăseală, președintele Stelei, dezvăluind că Steaua nu a renunțat la această pistă. Dacă rușii nu vor renunța la pretențiile financiare exagerate, oficialii din Ghencea iau în calcul inclusiv împrumutul congolezului de 25 de ani, mai ales că o astfel de variantă i-ar conveni lui Terek, în condițiile în care Bokila nu este un jucător de bază.

Îl vrem pe Bokila dacă eventual se poate introduce și această clauză în negocierile noastre (n.r. împrumutul jucătorului) și nu este posibil să-l cumpărăm. Jucătorii care sunt aduși la Steaua trebuie să fi confirmat deja și de aceea luăm cei mai mulți din campionatul românesc.

Ne concentrăm pe Bokila, pentru că îl dorește patronul nostru și îl cunoaștem foarte bine„, a spus Argăseală la DigiSport.

1,5 milioane de euro e cota de piață a lui Bokila, conform site-ului de specialitate transfermarkt.de

8 goluri în 22 de meciuri a reușit vârful în sezonul trecut, în toate competițiile

37 de meciuri și 22 goluri a reușit Bokila la Petrolul

1 trofeu a câștigat la Ploiești: Cupa României în 2013

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
Se dau TOTAL GRATUIT, direct de la UE. Trebuie să depui cererea până pe 30 APRILIE
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…