Mircea Sandu: „Susțin în continuare candidatura României la CE 2020, vom avea șanse sută la sută”


Mircea Sandu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul președinte al FRF și actual membru al Comitetului Executiv al UEFA, Mircea Sandu, a declarat, luni, agenției MEDIAFAX, că face în continuare lobby pentru ca România să obțină organizarea unor meciuri la CE 2020, precizând că va face în așa fel încât șansele să fie de sută la sută.

Domnule, eu acum sunt în Europa, am lăsat China unde eram plecat, fix pentru problema asta. Pentru că m-au sunat colegi de la UEFA și m-au întrebat dacă România mai candidează pentru CE 2020. Nimeni de la federație nu a sunat acolo măcar să se intereseze în vreun fel. Eu am venit în Europa unde am programate întâlniri cu oameni importanți tocmai pentru a face lobby pentru că România să aibă șanse în continuare pentru organizarea meciurilor de la CE 2020. Eu sunt pe banii mei aici, și ei spun că boicotez România? Să nu se uite că eu sunt inițiatorul acestei propuneri de candidatură, că lângă mine au venit primarul și apoi Guvernul. Eu voi continua să susțin candidatura României, așa cum am promis. După aceste întâlniri sunt sigur sută la sută convins că România va avea șanse să obțină această organizare. Și dacă nu e de ajuns voi face în așa fel încât să avem șanse de 200 la sută”, a declarat Sandu pentru MEDIAFAX.

Chestionat în ceea ce privește intenția lui Burleanu de a candida anul viitor pentru un post de membru în Comitetul Executiv al UEFA, Sandu a spus: „Ca să vă dați seama despre ce oameni vorbiți… Ce șanse să aibă el la un loc în Comitetul Executiv? El crede că e că și cum ai merge pe stradă? Dar știți ceva? E foarte bine, să candideze, o să obțină maxim trei voturi. Păi dacă Lato, știți cine e Lato, toată lumea asta a auzit de el (nr. – fostul internațional polonez Grzegorz Lato) a obținut un vot, cât ar obține el? Dar e bine, să candideze, că are șanse…„.

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat, într-o conferință de presă, că are „semnale” că predecesorul său de la Casa Fotbalului, Mircea Sandu, membru în Comitetul Executiv al UEFA, acționează împotriva candidaturii României la organizarea unor meciuri din cadrul turneului final al Euro-2020. De asemenea, Burleanu a afimat că în cazul în care forul de la Casa Fotbalului va avea o nominalizare pentru un candidat la funcția de membru al Comitetului Executiv al UEFA, în locul lui Mircea Sandu, aceea nu poate fi decât a sa.

Fostul președinte al FRF și actual membru în Comitetul Executiv al UEFA, Mircea Sandu, a anunțat în cursul săptămânii trecute că renunță la toate clauzele contractuale pe care le avea cu federația, prin care instituția se obliga să-l nominalizeze în 2015 la alegerile din cadrul forului european, când avea șanse să fie ales vicepreședinte.

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
Am făcut calculul complet! Ce pensie va primi un român, dacă a muncit exact 25 de ani
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
Cât vor primi românii în mână după creşterile salariale de la 1 iulie. Cum se calculează salariul minim european
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant:…
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Simona Halep a fost RESPINSĂ. Decizia oficială a fost luată CHIAR ACUM în tenis
Simona Halep a fost RESPINSĂ. Decizia oficială a fost luată CHIAR ACUM în tenis
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…