INTERVIU | Ivo Pinto, viitorul adversar al Petrolului în play-off-ul Europa League: „Nu am văzut Petrolul, dar știm că e o echipă foarte puternică. La Ploiești câștigi foarte greu”

INTERVIU | Ivo Pinto, viitorul adversar al Petrolului în play-off-ul Europa League:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ivo Pinto, fostul fundaș dreapta al CFR-ului, este un om de bază în echipa lui Dinamo Zagreb, adversara Petrolului din play-off-ul Europa League. ProSport a discutat cu fundașul portughez în vârstă de 23 de ani care susține că nu a vorbit cu niciunul dintre foștii săi colegi despre echipa ploieșteană, dar e surprins de rezultatele Petrolului

  • Cele două manșe ale duelului din play-off-ul Europa League dintre Petrolul și Dinamo Zagreb vor avea loc pe 21 (la Ploiești), respectiv 28 august (Zagreb)
  • Dinamo Zagreb a ajuns în play-off-ul Europa League după ce a fost eliminată în turul III al Ligii Campionilor, scor general 2-1 cu Aalborg, campioana Danemarcei


Sosirea lui Ivo Pinto la CFR Cluj a fost privită ca doar un simplu transfer menit să sporească numărul de jucători portughezi sau care provin din Portugalia. Într-un singur sezon petrecut la echipa clujeană, fundașul dreapta format de Boavista și de FC Porto a devenit titular incontestabil la formația clujeană și s-a transformat într-unul dintre cei mai doriți jucători din Liga 1. Un jucător foarte ofensiv, portughezul de 23 de ani a fost, evident, o țintă a Stelei, dar până la urmă a ajuns la Dinamo. Nu echipa din Ștefan cel Mare, ci Dinamo Zagreb, acolo unde a câștigat primul trofeu din carieră – titlul de campion în sezonul trecut. Suma de transfer? Una destul de mare pentru fotbalul românesc, trei milioane de euro.

La Dinamo, Pinto a devenit un jucător de bază în echipa croată, jucând 45 de meciuri în sezonul trecut, în care croații au câștigat titlul, au pierdut finala Cupei cu Rijeka (0-3) și au evoluat în grupele Europa League. Iar pentru a repeta performanța europeană din sezonul trecut, Pinto și colegii săi vor trebui să treacă de Petrolul Ploiești. Însă portughezul de 23 de ani nu se teme de „lupi”, deși știe că Petrolul este o echipă puternică din Liga I, cunoscând-o în meciurile jucate împotriva Petrolului în urmă cu două sezoane.


Pinto a fost atenționat de Howard Webb pentru intervențiile sale peste limita regulamentului

„Mi-a plăcut mult Clujul”

Ivo, tu ai venit la CFR Cluj în sezonul 2012-2013 din Portugalia. Era prima ta experiență în afara țării natale. Cum te-ai adaptat?
Să știi că nu a fost foarte greu. A contat foarte mult faptul că erau mulți portughezi deja la CFR, iar asta m-a ajutat mult. Eram aproape tot timpul împreună, în special în afara terenului. Ne întâlneam des, mergeam împreună prin oraș… Pot spune că m-am simțit excelent aici și, cel mai important, am avut câteva rezultate excelente. Am jucat în finala Cupei României, pe care, din păcate, am pierdut-o, dar și în Liga Campionilor, unde am câștigat cu Manchester United sau cu Braga.

Ai ținut legătura cu foștii tăi colegi? Cu cine te-ai înțeles cel mai bine în perioada în care ai jucat la CFR?
Încă sunt prieten cu câțiva jucători cu care am jucat acolo. Rafael Bastos (n.r. – acum la Kuwait SC), Ricardo Cadu (n.r. – acum la AEL Limassol) sau Modou Sougou (n.r. – jucător la Evian). Spre exemplu, cu Diogo Valente și Rui Pedro mă cunoșteam încă dinainte. Din păcate, niciunul nu mai joacă acum la CFR.

51 de meciuri și 7 pase decisive are Ivo Pinto la Dinamo Zagreb, echipă la care evoluează din 2012

Dar cu foștii tăi colegi care încă joacă la CFR ai mai vorbit? Îți mai aduci aminte câte ceva din meciurile contra Petrolului?
Nu, n-am vorbit deloc despre Petrolul! Dar țin minte că era o echipă foarte puternică. Am jucat trei meciuri contra lor, am remizat de două ori în campionat, 2-2 și 1-1, dar la returul de Ploiești nu am jucat. Apoi, am pierdut finala Cupei României, scor 1-0. Îmi aduc, însă, aminte că de fiecare dată au avut o susținere importantă în tribune. Au niște fani tari, știu că toate echipele care joacă la Ploiești spun că e greu să câștigi.


În tricoul lui Dinamo, Pinto a câștigat un titlu de campion al Croației, primul din carieră

„Viața la Zagreb e excelentă”

La Dinamo esti deja un jucător de bază, ai intrat în al doilea sezon cu campioana Croației. Cum ai descrie echipa la care joci acum?
Într-un singur cuvânt? Excelentă! De când am venit la Zagreb, mă simt excelent. Mă bucur de viață și de carieră, capitala Croației e un oraș minunat în care să locuiești. Cât despre echipă, cred că e foarte puternică. Avem un mix de tineri croați foarte, foarte talentați, dar și jucători cu experiență din străinătate care ajută mult echipa. Dar în această vară au existat numeroase schimbări în echipă, iar acest lucru ne dezavantajează puțin din punct de vedere al omogenității. Însă din ceea ce văd și simt, cred că jucăm mai bine de la meci la meci, creștem progresiv.

Cu siguranță, înfrângerea cu Aalborg din turul III preliminar al Ligii Campionilor a fost o surpriză, mai ales după ce în tur ați câștigat cu 1-0 în Danemarca. Ce s-a întâmplat?
Da, eșecul cu 2-0 de la Zagreb a fost unul neașteptat, mai ales că  arătasem că suntem echipa mai bună. În meciul de la Zagreb, returul, am dominat, ne-am creat șanse, pe care le-am ratat. Iar Aalborg a marcat două goluri la cele două ocazii pe care le-a avut și ne-a eliminat. Uneori, ăsta e fotbalul! N-avem ce face. Viața merge înainte, iar noi ne vom concentra acum pe Europa League, unde jucăm contra Petrolului, dar și pe meciurile din campionat și din Cupă.


Pinto (dreapta) s-a bucurat alături de Luis Alberto, după golul care a adus victoria CFR-ului pe „Old Trafford”, în meciul cu Manchester United

„N-am văzut Petrolul, dar e o echipă puternică”

Știți ceva despre Petrolul? I-ați văzut pe vreo înregistrare?
Nu, nu știm multe, dar am văzut ce rezultate au avut în acest sezon. Nu am văzut vreun meci de-al lor din acest sezon, dar știm că sunt o echipă puternică. Noi tratăm fiecare meci la fel de important și o să ne pregătim pentru meciul cu Petrolul în zilele premergătoare.

Cum estimezi șansele de calificare în runda următoare? Crezi că Dinamo e favorită?
Respectăm adversarul, care nu e unul ușor și nu ne va face viața ușoară. Petrolul are o echipă excelentă și e redutabilă pe teren propriu. Favoriți? Nu știu dacă suntem, nu înseamnă nimic. Avem două meciuri pe care le vom trata cu importanța cuvenită și vrem să demonstrăm pe teren că suntem mai buni și să ne calificăm în grupele Europa League.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Care este melodia cea mai periculoasă pentru șoferi, dacă o ascultă la volan. E una dintre preferatele românilor!
Care este melodia cea mai periculoasă pentru șoferi, dacă o ascultă la volan. E una dintre preferatele românilor!
Dennis Man a făcut anunțul! Și-a decis viitorul, imediat după ce a promovat cu Parma
Dennis Man a făcut anunțul! Și-a decis viitorul, imediat după ce a promovat cu Parma
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Irinel Columbeanu, în culmea fericirii. Fostul afacerist a primit cea mai frumoasă veste chiar în ziua de Paște
Irinel Columbeanu, în culmea fericirii. Fostul afacerist a primit cea mai frumoasă veste chiar în ziua de Paște
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
"Suntem o comună binecuvântată de Dumnezeu!" Fructul cu care localnicii au dat lovitura. Cu cât se vinde 1 kg: şoferii…
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă
Daniela Crudu a născut a doua oară! Ce putea să spună Gigi Becali despre ea, după scandalul teribil cu Nilă
Șoseaua din România pe care mulți turiști o consideră mai frumoasă decât Transalpina și Transfăgărășanul
Șoseaua din România pe care mulți turiști o consideră mai frumoasă decât Transalpina și Transfăgărășanul
AJUTOR OBLIGATORIU în România. Este vestea pe care o așteptau aproape un milion de români
AJUTOR OBLIGATORIU în România. Este vestea pe care o așteptau aproape un milion de români
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Când vom circula pe Autostrada Transilvania? Problemele de mobilizare a UMB dau estimările peste cap
Când vom circula pe Autostrada Transilvania? Problemele de mobilizare a UMB dau estimările peste cap
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale