Șumudică cu nervii, Teja cu punctele. Concordia – „U” Cluj 0-2

Chiar dacă spectacolul fotbalistic nu este asigurat, merită să participi măcar o singură dată la un meci în care banca tehnică a uneia dintre echipe este Marius Șumudică. P
Șumudică cu nervii, Teja cu punctele. Concordia - "U" Cluj 0-2
  • Universitatea Cluj a obținut prima victorie în noul sezon, după ce s-a impus pe terenul Concordiei Chiajna, scor 2-0

Chiar dacă spectacolul fotbalistic nu este asigurat, merită să participi măcar o singură dată la un meci în care pe banca tehnică a uneia dintre echipe este Marius Șumudică. Prima repriză a meciului dintre Concordia Chiajna și Universitatea Cluj a fost condimentată de reacțiile nervoase ale antrenorului gazdelor. Ținta preferată? Arbitrul Radu Petrescu căruia Șumudică i-a reproșat aproape fiecare decizie luată împotriva echipei sale. Nu au scăpat nici jucătorii săi, mai ales cei din banda terenului. Pe terenul de mici dimensiuni din comuna ilfoveană fotbalul pare de multe ori o ieșire între prieteni, mai ales că suprafața este una sintetică. Totuși, Chiajna  avut în primul 11 trei jucători care au evoluat cândva în Liga Campionilor: Maftei, Băjenaru și Pena. Fostul vârf al Oțelului a fost cel mai periculos om al gazdelor în prima parte. Excelent la duelurile aeriene fostul atacant al Oțelului s-a luptat din greu cu fundașii clujeni, dar nu și-a creat mari șanse de gol. Ultimul minut de joc al primei părți a adus și cea mai mare ocazie de gol: șutul superb în bară al lui Alexandru Stan.

Contraatacurile clujenilor l-au învins pe Șumudică

Căldura mare din startul partidei i-a afectat pe jucătorii celor două echipe. În repriza a doua, atmosfera a fost o idee mai răcoroasă și în primele 15 minute acest aspect a părut să fie în avantajul gazdelor, care s-au instalat în jumătatea echipei conduse de Mihai Teja. Din păcate pentru Șumudică și echipa sa, în minutul 65 clujenii au purtat un contraatac periculos, materializat de golul lui Viveiros care a trimis balonul în poartă după ce în primă fază șutase în bară. Puținii fani ai Chiajnei au dovedit că au simțul umorului. Ei s-au arătat nemulțumiți de stilul prea puțin incisiv al favoriților și de jocul de pase prea elaborat uneori. „Purece, a început meciul!” sau „Maftei! Poarta noastră e dincolo!” au fost câteva din glumele celor prezenți în tribune. Deși Șumudică spunea în prima repriză că punctele vor fi câștigate de echipa lui, Raul Costin a făcut 0-2 în minutul 86 și l-a trimis pe antrenorul gazdelor pe bancă. Chiajna a plătit pentru maniera prea pretențioasă în care a jucat. Jucătorii ilfoveni au încercat un fel de tiki-taka, dar fără eficiență. Clujenii au luat punctele grație unui joc realist și a unor contraatacuri bine interpretate.

Echipele de start:

Concordia: Matache – Reljici, Diulgherov, Maftei, Bucurică – Olberdam – Stan (Timov 57”), Boldrin, Băjenaru (Purece 68”), Serediuc – Pena (Dina 73”)
Rezerve neutilizate: Rîmniceanu, Dodo, Brelicic, Bagaric

U. Cluj: Niculescu – Ciupe, Ninu, Neag, Mușat – Costin, Bucșa -Boutadjine (Târnăcop 65”), Kovacs (Stojanovic  45”) , Viveiros (Jovanovic 80”) – Mengolo
Rezerve neutilizate: Panagopoulos, Skvork, Calcan, Jula
 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Victoria cu Anglia poate costa scump Argentina. FIFA analizează gestul jucătorilor
Mediafax
Scandal de zeci de mii de euro între o influenceriță și furnizorii ei de chinezării. Afacerea care trebuia să-i aducă profit s-a transformat într-un coșmar!
Cancan.ro
„Au vopsit locul peste noapte”. Pățania unui șofer care a parcat legal într-o destinație populară de vacanță, dar a fost amendat
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum se menține într-o formă de zile mari Valentina Pelinel! Cum s-a pozat femeia care l-a cucerit definitiv pe celebrul milionar
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă își duce BMW-ul în service: - Face un zgomot ciudat!
Râzi cu lacrimi
Ceva uimitor se întâmplă în corp atunci când bei cafea regulat
Descopera.ro
Pensia poate crește cu peste 800 de lei pe lună. Condiția pe care trebuie să o îndeplinești
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Experții avertizează: GTA VI poate daună vieții de cuplu
Go4Games
Noua Dacia Spring, surprinsă în teste în România. Primele imagini cu viitorul model electric de 18.000 de euro
Promotor.ro