Schimbare importantă la Rapid. Valerii Moraru încearcă să schimbe administratorul special: „Nu este normal ca Andronache să aibă cumul de funcții”

Schimbare importantă la Rapid. Valerii Moraru încearcă să schimbe administratorul special:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Valerii Moraru, noul patron al clubului Rapid, încearcă luni, de la ora 17:00, în Adunarea Generală a Acționarilor, să o schimbe pe Cristina Andronache din funcția de administrator special al grupării aflate în insolvență. Valerii Moraru are în momentul de față 94,72% din acțiunile clubului, restul procentelor fiind deținute de Jean Valvis (Aqua Carpatica și Domeniile Sâmburești), de Asociația ProRapid și de patru persoane care reprezintă suporterii.

Valerii Moraru speră ca, după numirea unui alt administrator special, să poată avea un control mai facil asupra societății la care este acționar majoritar: „Ne dorim un alt administrator special pentru o mai bună gestiune a clubului. Doamna Andronache nu ar trebui să se opună pentru că nu este normal să aibă un cumul de funcții”, a declarat pentru ProSport Valerii Moraru. Andronache ocupă acum atât funcția de administrator judiciar (din care Moraru n-o poate schimba), cât și pe cea de administrator special al clubului Rapid. Referindu-se la semnarea contractului de publicitate dintre firmele sale și Rapid, Moraru speră că acesta se va semna cât de curând, deși clauzele impuse de Andronache nu îi convin: „Ceea ce ne propune doamna administrator nu e bine, dânsa poate rezilia în orice moment contracttul, dar noi am fi în continuare obligați să plătim”.

După decizia din 17 mai a Comisiei de Apel a Sistemului Național de licențiere din cadrul Federației Române de Fotbal de a nu acorda dreptul Rapidului de a evolua în Liga 1, Adrian Zamfir și-a dat demisia din funcția de administrator special. Moraru îî reproșează Cristinei Andronache faptul că nu a numit pe altcineva în această funcție timp de 30 de zile, cum prevede legea. Noul adminstrator special ar putea fi unul dintre reprezentanții companiilor lui Moraru.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră sau Joimăriţa
Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră sau Joimăriţa
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Florin Răducioiu radiază de fericire alături de iubita cu 10 ani mai tânără! Cum arată Andreea, femeia care l-a cucerit
Florin Răducioiu radiază de fericire alături de iubita cu 10 ani mai tânără! Cum arată Andreea, femeia care l-a cucerit
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
Se verifică BANII românilor. Statul te OBLIGĂ să anunți. Ai termen legal până pe 25 mai
Se verifică BANII românilor. Statul te OBLIGĂ să anunți. Ai termen legal până pe 25 mai
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut