Debut de sezon exploziv pentru Adi Mutu: 4 goluri în 4 meciuri consecutive. De 4 ani și jumătate n-a mai reușit o asemenea performanță

Adrian Mutu a reușit să înscrie pentru a patra oară consecutiv pentru Petrolul și arată o formă care aduce aminte de vremurile în care se vorbea intens despre el în fotbalul european.
Debut de sezon exploziv pentru Adi Mutu: 4 goluri în 4 meciuri consecutive. De 4 ani și jumătate n-a mai reușit o asemenea performanță

În partida de la Iași cu CSMS, din etapaa treia a Ligii 1, Adrian Mutu a reușit să înscrie pentru a patra oară consecutiv pentru Petrolul și arată o formă care aduce aminte de vremurile în care se vorbea intens despre el în fotbalul european.

Mutu a revenit în fotbalul românesc în iarnă, dar impresia pe care a lăsat-o n-a fost printre cele mai bune. Ajuns la 35 de ani, mulți au considerat că nu se mai poate apropia de forma sportivă care l-a făcut celebru. După o jumătate de sezon dezamăgitoare a venit pauza dintre sezoane și pregătirea de vară. În acest timp, Adi Mutu și-a regăsit pofta pentru fotbal.

Acest început de sezon a fost excelent pentru Mutu. Primul gol din seria de patru l-a marcat în turul cu Viktoria Plzen, încheiat 1-1. A urmat gol cu Botoșani, după care o reușită superbă în returul cu Plzen, încununarea unei evoluții excelente. În partida cu CSMS Iași de duminică seara, din runda a treia a Ligii 1, a recidivat. Dacă-și va păstra forma, presiunea pe selecționerul Victor Pițurcă va crește.

Ultima serie de 4 goluri consecutive datează de acum 4 ani și jumătate

În 2010, Adi Mutu era legitimat la Fiorentina, ultimul mare club din cariera sa. La începutul acelui an, fostul internațional român se afla într-o formă extraordinară. Pe 6 ianuarie 2010 marca într-o victorie, scor 5-0 cu Siena, urmată de goluri cu Bari, „dublă” contra lui Chievo, gol cu Bologna și încă o dublă cu Lazio. În total 7 goluri în 5 partide consecutive într-un interval de aproximativ trei săptămâni. De atunci, Mutu n-a mai reușit să lege nici măcar două meciuri consecutive în care să marcheze.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]