Simona Halep și-a inaugurat pagina oficială de Facebook. În timp record, românca a strâns peste 400.000 de fani

Simona Halep și-a inaugurat pagina oficială de Facebook. În timp record, românca a strâns peste 400.000 de fani
  • Simona Halep are, de astăzi, o pagină oficială de Facebook. Numărul trei mondial a înțeles cât de important este pentru imagine să socializeze cu fanii de pretutindeni și a acționat în consecință.

În ultimele luni s-a discutat intens despre „brandul Halep”. În ciuda faptului că a ajuns între cele mai bune din lume, cochetând aproape la fiecare turneu cu fazele finale și devenind celebră în toată lumea pentru tenisul practicat, Simona a rămas o persoană modestă, care nu a fost tentată să iasă în față.

Totuși, această atitudine a privat-o în plan financiar de obținerea unor contracte importante, astfel că sportiva cea mai mediatizată din România a înțeles că trebuie să aibă grijă, în egală măsură, și de modul în care e percepută de ceilalți. Halep pare decisă să se ocupe și de imaginea ei, nu doar de antrenamentele care au transformat-o într-una dintre cele mai bune din lume și un pas în acest sens a fost făcut astăzi: Simona și-a lansat pagina oficială de Facebook, care a strâns, în primele minute, peste 13.000 de fani. Până la ora 16:00, peste 400.000 de oameni au dat like paginii.

Da, tocmai a fost lansat. Bun venit pe pagina mea oficială de Facebook. Răspândiți vestea„, este mesajul de întâmpinare al sportivei din Constanța.

Totodată, Halep îi roagă pe susținători, prin intermediul FB-ului, să o voteze în concursul organizat de WTA. Românca este nominalizată la două categorii: „Jucătoarea lunii” și „Steaua în ascensiune a lunii”.

436.000 de like-uri a strâns, până în prezent, o pagină de Facebook a Simonei care este realizată de fani. Alte două pagini de acest gen au depășit 200.000 de like-uri

Citește și: Halep, de 15 ori mai „ieftină” decât Bouchard. De ce nu vinde imaginea campioanei din România

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]