L-ai văzut la TV, dar ajunsese să doarmă prin parcuri și în gară. În sfârșit, a primit o nouă șansă

L-ai văzut la TV, dar ajunsese să doarmă prin parcuri și în gară. În sfârșit, a primit o nouă șansă

După cum ați putut citi marți seara, într-un material publicat pe Liga2.ro, Paul Abba, fost jucător în Liga 1, a ajuns să doarmă pe străzile Ploieștiului. Impresionați de situația în care a ajuns atacantul, oficialii nou promovatei în Liga a III-a Minerul Mehedinți l-au chemat pe nigerian la Drobeta-Turnu Severin și i-au oferit cazare într-una din camerele special amenajate pentru jucători la Stadionul „Municipal”.

Africanul nu este străin de noul său domiciliu, deoarece el a mai locuit acolo și în perioada în care a evoluat pentru Gaz Metan Severin. Minerul speră să-l repună pe picioare pe Abba și vrea să îl legitimeze pe atacantul de 23 de ani, care încă se află sub contract cu Gloria Buzău, echipă pentru care a evoluat în returul sezonului precedent.

În cursul zilei de miercuri, un alt club nou-promovat în eșalonul terț, Sporting Roșiori și-a manifestat interesul privind situația africanului și s-a oferit să îi întindă o mână de ajutor. Totodată, în ultimele 24 de ore, mai multe persoane au contactat redacția ProSport și și-au exprimat dorința de a-l ajuta pe fotbalist

Vom reveni cu noi amănunte

Articol scris de Mircea OGLINDOIU și Mihai ANDRIEȘ

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]