Achiziițiile Rapidului au avut o contribuție importantă la primul succes al lui Ganea. Revenirea lui Dică pare marele câștig

Achiziițiile Rapidului au avut o contribuție importantă la primul succes al lui Ganea. Revenirea lui Dică pare marele câștig

Patru dintre cele cinci achiziții făcute de Rapid săptămâna aceasta și-au adus contribuția la victoria cu 2-1 din deplasarea de la Chiajna contra Viitorului, din etapa a doua a Ligii 1. Ioan Mera, Sebastian Cojocnean și Emil Dică au făcut parte din primul „11″ trimis de Ganea în partida la finalul căreia giuleștenii au obținut primele puncte pentru atingerea unui obiectiv intermediar: 17 puncte în 10 etape. Iulian Roșu a intrat pentru ultimele minute ale meciului, în timp ce Nicolae Vasile, cel care a semnat un contract cu clubul după ce devenise jucător liber de contract a fost rezervă neutilizată.

Fundașul central Ioan Mera (27 de ani) este cunoscut în fotbalul românesc mai ales pentru cei 1.240.000 de euro pe care i-a încasat ca recompensă financiară după ce și-a reziliat  în 2013 contractul cu clubul rus Alania Vladikavkaz pentru care jucase doar trei partide.

După ce în meciul pierdut cu 3-1în Giulești contra Stelei, Daniel Lung a avut o evoluție slabă și a fost schimbat la pauză, Ganea l-a titularizat pe Mera în centrul defensivei alături de Alex iacob. Beneficiind de o talie impunătoare (1,93 m), Mera a câștigat majoritatea duelurilor aeriene, mai ales că singurul atacant folosit de Stelea, Mitriță, măsoară doar 1,67 m. În prima repriză, jucătorul născut în Reghin a încercat să iasă de câteva ori cu mingea la picior, dar a avut dificultăți în a controla balonul în momentele în care să dribleze adversarii veniți la pressing. Singura greșeală majoră a comis-o în minutul 58 când a respins în centru o minge simplă și i-a oferit șansa lui Florin Tănase să tragă periculos pentru poarta lui Bornescu.

Sebastian Cojocnean (25 de ani) l-a înlocuit în echipa de start a Rapidului pe Ciprian Selagea, cel care reprezenta o improvizație pentru postul de mijlocaș stânga. A părut că are sarcini clar trasate de către Ganea de a-l dubla pe colegul său de bandă, fundașul Marian Stoica, mai ales că adversarii direcți au fost Manea și Tănase, fotbaliști folosiți de Victor Pițurcă în „amicalul” câștigat de România cu Albania (1-0).

Cojocnean a avut un mic merit și la golul lui Ciolacu din minutul 7, când a schimbat partea cu o centrare pentru Emil Dică. În repriza a doua s-a conformat planului tactic impus de Ganea, care a retras echipa, în majoritatea timpului, în propriul teren pentru a conserva avantajul luat la pauză dar și din cauza diferenței de pregătire fizică dintre fotbaliștii celor două echipe. Mijlocașul care a jucat cel mai bun fotbal al său în perioada 2009-2012, petrecută la Universitatea Cluj are nevoie de a-și reintra în ritm după ce anul trecut a jucat doar două meciuri în Liga 1 pentru Gaz Metan Mediaș. Cojocnean a debutat la Rapid purtând tricoul cu numărul 8, purtat până acum de Daniel Pancu.

Emil Dică (32 de ani) pare a fi transferul cel mai reușit al Rapidului. Aflat la a patra experiență în Giulești, Dică este un mijlocaș căruia i se potriveste expresia „știe jocul”. Distribuit în centrul liniei de trei mijlocași ofensivi din spatele atacantului pe postul ocupat până acum de către Pancu, Dică a reușit o pasă de efect, cu călcâiul pentru Ciolacu care a obținut penaltiul transformat chiar de mijlocaș.

Utilitatea lui în cadrul echipei pregătite de Ganea e generată și de polivalența sa, jucătorul născut la Scornicești fiind capabil să acopere trei poziții la mijlocul terenului: la închidere, în spatele vârfului și dreapta. Spre deosebire de ceilalți doi jucători de zonă centrală, Negru și Săndulescu, Dică dispune de o tehnică care îi permite să iasă din situațiile complicate prin dribling. Deși teoretic este mai puțin pregătit fizic decât colegii săi, în meciul cu Viitorul a fost cel care a dat tonul la pressing, îndemnându-și coechipierii la o atitudine agresivă. În repriza secundă, Ganea a coborât liniile echipei sale, astfel că aportul său ofensiv a fost unul mai mic față de prima parte. În minutul 81 a fost înlocuit de către Iulian Roșu (20 de ani), o altă achiziție recentă a Rapidului. Tânărul atacant a reușit să se remarce doar în pauza meciului când a scandat împreună cu galeria contra Stelei, echipa la care și-a făcut junioratul.


 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Galatasary îi spune „adio” lui Mauro Icardi: „O astfel de iubire este de neuitat”
Mediafax
Scandal de zeci de mii de euro între o influenceriță și furnizorii ei de chinezării. Afacerea care trebuia să-i aducă profit s-a transformat într-un coșmar!
Cancan.ro
„Au vopsit locul peste noapte”. Pățania unui șofer care a parcat legal într-o destinație populară de vacanță, dar a fost amendat
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum se menține într-o formă de zile mari Valentina Pelinel! Cum s-a pozat femeia care l-a cucerit definitiv pe celebrul milionar
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă își duce BMW-ul în service: - Face un zgomot ciudat!
Râzi cu lacrimi
Ceva uimitor se întâmplă în corp atunci când bei cafea regulat
Descopera.ro
Pensia poate crește cu peste 800 de lei pe lună. Condiția pe care trebuie să o îndeplinești
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Experții avertizează: GTA VI poate daună vieții de cuplu
Go4Games
Noua Dacia Spring, surprinsă în teste în România. Primele imagini cu viitorul model electric de 18.000 de euro
Promotor.ro