Noile stadioane ale Franței nu aduc fericirea. S-a renunțat la mutarea lui OM după negocieri dure, dar problemele s-au mutat la Nice

Noile stadioane ale Franței nu aduc fericirea. S-a renunțat la mutarea lui OM după negocieri dure, dar problemele s-au mutat la Nice
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Primăriile și cluburile vor să scoată investițiile în stadioanele construite pentru Euro 2016 prin fixarea de prețuri uriașe la bilete și prin chirii exorbitante
  • Marseille a ajuns la un acord bi-anual gigant pentru a folosi Stade Velodrome
  • La Nice, fanii vor să boicoteze meciul amical cu Barcelona

Suporterii lui Olympique Marseille pot răsufla ușurați: echipa lor favorită va juca meciurile de pe teren propriu pe Stade Velodrome. După o săptămână în care s-a luat în calcul mutarea domiciului formației alb-albastre la Montpellier din cauza chiriei exorbitante cerută de primăria din Marsilia, conducerea lui OM a obținut condiții financiare mai rezonabile din partea edililor locali.

Astfel, președintele grupării marseilleze, Margarita Louis-Dreyfus, a căzut de acord pentru achitarea unei chirii de 7,4 milioane de euro pentru următoarele două sezoane, după ce inițial primarul Jean-Claude Gaudin ceruse o sumă cu 600.000 de euro mai mare. Astfel, Marseille va plăti 3 milioane de euro pentru a juca pe Velodrome în primul sezon și 4 milioane pentru stagiunea 2015-2016.

Acordul a putut fi încheiat după ce s-au calculat veniturile din vânzarea biletelor, care s-ar putea ridica până la 20 de milioane de euro, sumă din care și primăria va încasa un procent de 20%.

Margarita Louis-Dreyfus s-a arătat încântată de încheierea noului angajament: „Locul lui OM este pe Velodrome. Sunt fericită că am ajuns la un acord acceptabil pentru club și primărie. Am demonstrat atașamentul meu pentru Marseille. Este un gest pe care l-am făcut pentru toți fanii echipei”.

273.000.000 de euro a costat reconstrucția stadionului Velodrome, ridicat pentru Campionatul European din 2016, care va fi găzduit de Franța

Probleme la Nisa

Dacă la Marseille lucrurile s-au calmat, iar OM își va putea disputa jocurile de acasă pe Velodrome, problemele s-au mutat la „vecina” Nice. Fanii grupării de pe Riviera franceză au anunțat că vor boicota meciul amical cu Barcelona, care va avea loc pe 2 august, pe noua arenă Allianz Riviera. Motivul? Prețurile exorbitante fixate pentru acest joc, cuprinse între 25 și 85 de euro. „Departe de noțiunea de a fi un așa-zis eveniment pentru toți locuitorii din Nisa, acest joc este pentru noi un simbol a tot ceea ce ne displace la fotbalul actual: folosirea sportului și a pasiunii noastre în scopuri comerciale. Absența noastră are ca scop denunțarea prețurilor delirante pentru acest joc cu interes sportiv inexistent”, au explicat fanii locali intenția lor, pe site-ul website-ultra.fr.


245.000.000 de euro a costat construcția stadionului Allianz Riviera, din Nisa

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Lege nouă pentru românii cu COPII. S-a dat total INTERZIS de marți, 30 aprilie
Lege nouă pentru românii cu COPII. S-a dat total INTERZIS de marți, 30 aprilie
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri