FC Brașov și-a retras contestația în cazul Pecanha. Zotta a trecut brusc de la „am contestat dreptul de joc” la „nu mai avem ce să facem acum. Ce-o să fie, o să fie!”

FC Brașov și-a retras contestația în cazul Pecanha. Zotta a trecut brusc de la
  • Publicat:
  • Actualizat:

15:30 ProSport l-a contactat pe Constantin Zotta, președintele de la FC Brașov, pentru a obține explicații pentru decizia clubului. În ciuda faptului că a fost foarte vehement la finalul partidei cu Petrolul, oficialul brașovenilor nu a mai fost în stare să ofere explicații coerente pentru renunțarea la demers. Mai mult, Zotta a reacționat nervos în momentul în care reporterul i-a subliniat diferența clară între vehemența de acum trei zile și resemnarea din prezent. „Am contestat dreptul de joc al lui Pecanha, dar nici nu era necesar să o facem pentru că într-un asemenea caz organele competente se sesizează din oficiu. Articolul 42 spune că etapele de suspendare se marchează începând cu prima etapă din campionat și Cupa României, nu din Cupa Ligii„, spunea Zotta după meci. Iată ce a spus astăzi:

ProSport: Bună ziua, domnule Zotta! A retras FC Brașov contestația în cazul Pecanha?
Constantin Zotta: Nu, nu este o informație corectă! 

Care este informația corectă?
Informația corectă este aceea că noi am făcut tardiv contestația. Conform regulamentelor în vigoare, trebuia să o facem la startul partidei. Ori noi am făcut-o abia la pauză. 

Bun, și în cazul ăsta ce veți face? Întreb pentru că după meci spuneați că nici nu era nevoie de contestație, că trebuia o autosesizare a comisiilor.
Păi, da, așa trebuia. Vom vedea dacă mai putem face ceva.

„Ține de strategia noastră să nu mai facem contestație”

Veți renunța la orice cale de atac?
(din ce în ce mai nervos) Tu ce vrei acum? Ce vrei să îți declar eu, vrei să scrii o prostie?

Nu vreau altceva decât să îmi explicați de ce după meci contestați atât de aprig dreptul lui Pecanha de a juca, iar acum spuneți că e totul OK, că a fost nepotrivit momentul contestației.
(deloc coerent) Da, ține de strategia noastră să nu mai facem contestație. Noi nu mai avem ce să facem acum. Așteptăm, ce-o să fie, o să fie!

V-a influențat cineva de la FRF sau de la LPF în decizia de a renunța la contestație?
(foarte nervos) Ce întrebare e asta? Nu există așa ceva, cine să ne influențeze?

Tot nu înțeleg cum ați trecut atât de brusc de la „sută la sută vom câștiga trei puncte. Trebuie respectat regulamentul”, la „ce o să fie, o să fie!”
Atât am avut de declarat. Dacă vom mai avea ceva de spus o să vedeți în zilele următoare!

Contactat ulterior de ProSport, patronul echipei FC Brașov, afaceristul Ioan Neculaie, a mărturisit că își menține poziția, aceea că Pecanha nu avea drept de joc în FC Brașov – Petrolul. „Nu am renunțat la nicio contestație. Categoric, Pecanha nu avea drept de joc. Nu trebuia să fie băgat în teren, domnule, ce să mai comentam!”, a spus Neculaie pentru ProSport.


Gruparea FC Brașov a renunțat la contestarea dreptului de joc al portarului echipei Petrolul Ploiești, Peterson Pecanha, astfel încât rezultatul meciului direct din prima etapă rămâne cel înregistrat pe teren, scor 0-1.

Surse federale au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că brașovenii au decis să nu mai conteste dreptul de joc al lui Pecanha, deoarece existau șanse mici de reușită, având în vedere că plângerea a fost depusă la pauza meciului și nu înainte, așa cum prevede regulamentul.

După înfrângerea cu Petrolul Ploiești, scor 0-1, conducerea FC Brașov a anunțat că a contestat dreptul de joc al portarului echipei prahovene, Peterson Pecanha. Președintele Constantin Zotta susținea că FC Brașov trebuie să câștige meciul la masa verde deoarece Pecanha era în stare de suspendare la momentul jocului. El a afirmat că partidele din Cupa Ligii-Adeplast, competiție nou înființată de LPF, nu sunt luate în calcul în executarea suspendărilor.

Portarul Pecanha a fost suspendat pentru două meciuri în penultima etapă a sezonului 2013-2014 a Ligii I. El nu a fost folosit de Petrolul Ploiești în ultima etapă a sezonului și în optimile de finală ale Cupei Ligii-Adeplast.

În aceeași situație cu Pecanha s-a aflat și atacantul formației Astra Giurgiu, Denis Alibec. Eliminat în finala Cupei României-Timișoreana, Alibec nu a fost folosit în următoarele două meciuri ale echipei sale, cel din Supercupa României și cel din optimile de finală ale Cupei Ligii – Adeplast. El a jucat însă pentru Astra Giurgiu în ultimele 20 de minute ale partidei din etapa I cu Concordia Chiajna.

În cazul lui Denis Alibec, Concordia Chiajna nu a depus nicio contestație.

Deși Supercupa României și Cupa Ligii sunt organizate de către FRF, respectiv LPF, articolul 41 (Executarea suspendărilor) din Regulamentul Disciplinar nu le enumeră printre competițiile oficiale: „Suspendarea persoanelor fizice, jucători sau oficiali (alta decât cea pentru cartonașe galbene) se execută începând cu primul joc oficial, desfășurat după luarea hotărârii, respectiv, după eliminarea din teren, în calcul intrând atât etapele de campionat, cât și cele din cadrul Cupei României”.

MEDIAFAX

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un trailer special
Românul care a cumpărat un avion de pasageri şi-l transformă în restaurant. Momentul în care a fost adus pe un…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
S-a decis plata a 718 LEI de persoană în România. Banii intră automat pe carduri pe 8 Mai
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…