Alejandro Sabella nu își va prelungi contractul la naționala Argentinei. Peckerman și Simeone, pe lista înlocuitorilor

Alejandro Sabella nu își va prelungi contractul la naționala Argentinei. Peckerman și Simeone, pe lista înlocuitorilor
  • Publicat:
  • Actualizat:

Alejandro Sabella, selecționerul sub comanda căruia Argentina a jucat în 2014 din nou finala Campionatului Mondial după 24 de ani, nu își va prelungi contractul scadent în luna septembrie, a anunțat, marți, presa locală, citată de AFP.

Cotidianul La Naciona a scris că președintele Federației Argentiniene de Fotbal (AFA), Julio Grondona, nu îi va propune prelungirea înțelegerii.

Purtătorul de cuvânt al AFA a refuzat să comenteze informațiile și a precizat că selecționerul Alejandro Sabella va susține o conferință de presă miercuri, de la ora 22.00 (ora României), la baza de pregătire de la Ezeiza, în apropiere de Buenos Aires.

Cu două zile înainte de finala Mondialului din Brazilia, impresarul lui Sabella a spus că acesta nu va continua la prima reprezentativă a Argentinei.

Conform presei argentiniene, pe lista înlocuitorilor lui Sabella se află Gerardo Martino (fost la FC Barcelona), Jose Pekerman (selecționerul Columbiei), Diego Simeone (Atletico Madrid) și Ramon Diaz (fost la River Plate).

Alejandro Sabella, în vârstă de 59 de ani, a fost numit în funcția de selecționer al Argentinei în 2011, în locul lui Sergio Batista.

Argentina a pierdut finala Campionatului Mondial din Brazilia, fiind învinsă cu scorul de 1-0, după prelungiri, de formația Germaniei.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
Imagini demențiale cu prezentatorul PRO TV: s-a cherchelit, a făcut show, iar finalul e fabulos!
FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”
FOTO După ce s-a lăsat filmată la duș, alături de soțul ei, a semnat contractul vieții. ”Ne vedem acolo”
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
Actrița celebră, la un pas de PARALIZIE! A descoperit că are o TUMORĂ pe măduvă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26 de grade Celsius
Vremea 6 mai - 3 iunie 2024. La începutul săptămânii viitoare, temperaturile vor depăși 26 de grade Celsius
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Cât de frumoasă este fiica lui Ionuţ Chirilă. Imagini rare cu Ana
Cât de frumoasă este fiica lui Ionuţ Chirilă. Imagini rare cu Ana
Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce nu trebuie să faci în data de 3 mai 2024
Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce nu trebuie să faci în data de 3 mai 2024
Se schimbă regulile în FOTBAL. Decizia finală a venit azi, 3 mai. România e obligată la Euro 2024
Se schimbă regulile în FOTBAL. Decizia finală a venit azi, 3 mai. România e obligată la Euro 2024
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale analizelor
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale…
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Pește uriaș prins pe o baltă din Vestul României. De patru ani pescarii încearcă să-l captureze FOTO VIDEO
Pește uriaș prins pe o baltă din Vestul României. De patru ani pescarii încearcă să-l captureze FOTO VIDEO
Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii
Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și mișca”
Ce a putut să găsească o tânără într-un burger de pui cumpărat de la un fast-food celebru: „Era viu și…