Ioan Niculae l-a pus într-o ipostază jenantă pe Dinu Gheorghe. Președintele, contrazis de patron într-o emisiune TV

Ioan Niculae l-a pus într-o ipostază jenantă pe Dinu Gheorghe. Președintele, contrazis de patron într-o emisiune TV
  • Ioan Niculae, patronul Astrei Giurgiu, i-a oferit un moment deloc plăcut lui Dinu Gheorghe, președintele executiv al vicecampioanei României
  • Episodul a avut loc duminică, într-o emisiune a canalului D

Fostul oficial de la Rapid și FC Brașov a dezvăluit în emisiunea Digi Sport Special, la care este colaborator, faptul că Astra a fost interesată și în această vară de împrumutul lui Paul Papp. La scurt timp după această afirmație, a intervenit prin telefon patronul Niculae care l-a contrazis vehement pe subalternul său: „Eu nu știu ce a spus domnul Dinu Gheorghe, eu știu ce am făcut eu. Nu am fost interesați nicio clipă să-l readucem pe Paul Papp. Sunteți dezinformați”. După ce l-a pus într-o situație stânjenitoare pe fostul conducător de la Rapid și Brașov, Niculae a continuat pe o notă care întărește disensiunile dintre cei doi.

Niculae: „Colegul dumneavoastră de la Digisport”

Niculae a făcut referire la angajatul său folosind apelativul de „colegul dumneavoastră de la Digi Sport”, făcând abstracție de funcția executivă pe care Dinu Gheorghe o deține la Astra Giurgiu. Papp a fost împrumutat de către Astra de la Chievo Verona în returul sezonului trecut, Dinu Gheorghe fiind cel care s-a ocupat de această mutare. Ioan Niculae a fost mulțumit de randamentul dat de fundaș în teren, dar a considerat că Papp a avut o influență nefastă asupra colegilor săi. „Papp nu ne-a mai interesat. Pe lîngă faptul că e un jucător bun, nu ne-a interesat. A venit la Astra ca un fel de lider de sindicat. El e unul dintre merele stricate. O mulțime de băieți de la noi au fost induși în eroare de acest Papp”, declara patronul Astrei la sfârșitul lunii iunie, excluzând posibilitatea ca Papp să facă din nou parte din lotul Astrei.

Posibila influență a lui Papp la care face referire s-a materializat în cazul lui Alexandru Mățel, care a refuzat să-și prelungească înțelegerea și în momentul de față este exclus din lot. Un alt episod tensionat între cei doi s-a consumat în returul sezonului trecut, când Niculae a luat decizia de a-l demite pe Isăilă și de a-l înlocui cu Florin Marin. Prezentarea lui Marin jucătorilor a fost făcută de Petre Buduru, președintele Comitetului Director, Dinu Gheorghe nedorind să participe la acel eveniment. Până ca Isăilă să fie demis de la Astra, președintele echipei din Giurgiu obișnuia să ia loc pe banca de rezerve, lucru care nu s-a mai întâmplat în momentul în care Florin Marin a devenit tehnicianul vicecampioanei. Parcursul mai puțin reușit cu antrenorul neagreat de Dinu Gheorghe i-a dat „dreptate” președintelui. Isăilă a revenit pentru ultimele trei etape ale ediției trecute de campionat și a securizat locul secund. În plus, cu actualul antrenor, Astra a cucerit singurele două trofee din istorie, Cupa și Supercupa României, învingând-o de fiecare dată pe Steaua.

Reghecampf a avut și el de furcă

Spre finalul sezonului 2012-2013 Steaua era practic campioană. Patronul Gigi Becali declara triumfător: „Noi le dăm drumul jucătorilor în vacanță, gata. Să batem acum pe Pandurii și le dăm drumul. O să jucăm cu rezervele”, declara Becali în cadrul unei emisiuni televizate. A fost contrat imediat de antrenorul Laurențiu Reghecampf care a oferit o altă versiune a abordării finalului de sezon pentru Steaua: „Eu îmi doresc să câștig toate meciurile până la final, să terminăm sezonul așa cum trebuie s-o fac campioană. Vreau să folosesc cei mai buni fotbaliști din lot”.

Până la urmă planul lui Becali a fost pus în aplicare cu trei etape înaintea finalului de campionat când Steaua a folosit rezervele în meciul pierdut cu 5-2 contra Viitorului, partidă ce a produs o reacție ciudată a lui Reghecampf. În declarațiile de după meci, antrenorul lăsa de înțeles că jucătorii nu și-au apărat corect șansele. „Din vară nu voi mai rămâne la Steaua, eu nu fac jocuri de culise. Eu am altă mentalitate. Eu vreau să merg în Champions League, să câștig meciuri. Sunt multe chestii care m-au deranjat și în primul rând m-a deranjat atitudinea lor. Este păcat”. După o discuție cu patronul, Reghecampf și-a nuanțat afirmațiile: „Eu am spus că nu voi participa la niciun blat și că nu mă voi bucura atunci când pierd. Nu m-am referit la patron când am zis de lucruri murdare. M-am referit la ceea ce a apărut în presă și s-a strigat prin tribune”

Mititelu și papanașii

Un alt exemplu din fotbalul românesc care ilustrează diferența de optică între patron și angajat în rezolvarea problemelor este celebrul caz al „papanașilor” consumați de frații Costea pe vremea când evoluau la Universitatea Craiova sub comanda lui Laurențiu Reghecampf. Actualul antrenor al lui Al Hilal nu a acceptat ca cei doi să consume în cantonament pizza și papanași și i-a amendat și exclus din lot pe fotbaliști. Decizia l-a nemulțumit pe Adrian Mititelu, patronul clubului care l-a suspendat pe Reghecampf  pe o perioadă de 21 de zile.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Galatasary îi spune „adio” lui Mauro Icardi: „O astfel de iubire este de neuitat”
Mediafax
Scandal de zeci de mii de euro între o influenceriță și furnizorii ei de chinezării. Afacerea care trebuia să-i aducă profit s-a transformat într-un coșmar!
Cancan.ro
„Au vopsit locul peste noapte”. Pățania unui șofer care a parcat legal într-o destinație populară de vacanță, dar a fost amendat
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată Monica Bîrlădeanu în costum de baie la 47 de ani. A făcut furori la piscină! Imaginile sunt incendiare
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă își duce BMW-ul în service: - Face un zgomot ciudat!
Râzi cu lacrimi
Ceva uimitor se întâmplă în corp atunci când bei cafea regulat
Descopera.ro
Pensia poate crește cu peste 800 de lei pe lună. Condiția pe care trebuie să o îndeplinești
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Experții avertizează: GTA VI poate daună vieții de cuplu
Go4Games
Noua Dacia Spring, surprinsă în teste în România. Primele imagini cu viitorul model electric de 18.000 de euro
Promotor.ro