Steaua ar putea pleca în Kazahstan fără Varela: „Nu cred că va face deplasarea”

Steaua va juca miercuri de la ora 18:00 cu Aktobe în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor. Din lotul echipei lui Costel Gâlcă ar putea absenta Fernando Varela. Fundașul nu a jucat sâmbătă în derby-ul cu Rapid, având probleme de sănătate.
Steaua ar putea pleca în Kazahstan fără Varela: "Nu cred că va face deplasarea"

Steaua va juca miercuri, de la ora 18:00, cu Aktobe, în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor. Din lotul echipei lui Costel Gâlcă ar putea absenta Fernando Varela. Fundașul nu a jucat sâmbătă în derby-ul cu Rapid, având probleme de sănătate.

„Pe Varela l-am dus la Urgență, la Spitalul Militar. I s-a făcut rău și a fost să facă niște analize. Ne-am speriat, pentru că nu știam ce e cu el. Nu cred că va face deplasarea în Kazahstan”, a spus Helmuth Duckadam la Look TV.

Varela nu este singurul jucător cu probleme din lotul Stelei. Florin Gardoș a fost  accidentat și abia a revenit la antrenamentele echpei. În aceste condiții, Steaua ar putea alinia în centrul defensivei perechea Szukala-Filip.

Manșa tur dintre Steaua și Aktobe va avea loc miercuri, de la ora 18:00 (ora României) și va fi transmisă în direct pe DigiSport 1. Returul este programat pentru data de 6 august, pe Național Arena. Învingătoarea se va califica în play-off-ul pentru accederea în grupele Ligii Campionilor, în timp ce învinsa se va lupta pentru un loc în grupele Europa League.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]