Politica pumnului în gură. Un membru al Consiliului de Administrație de la FR de Handbal a fost amendat pentru că a semnalat un caz cu semne de întrebare

Redactor:
Marius Hutu
Politica pumnului în gură. Un membru al Consiliului de Administrație de la FR de Handbal a fost amendat pentru că a semnalat un caz cu semne de întrebare
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Fostul arbitru Vasile Pavel evidențiase în ProSport faptul că arbitrii Manea și Iliescu au ajuns pe lista EHF după limita admisă (32 de ani), iar membrii CA nu au mai fost consultați, conform regulamentelor FRH

În handbalul românesc nu mai ai voie să declari nimic, nu mai poți lua nicio poziție, altfel riști să fii amendat drastic. Chiar și dacă ai funcție importantă, dacă ești membru al Consiliului de Administrație, forul de conducere între două Adunări Generale. Este cazul fostului arbitru Vasile Pavel, care a fost pus la zid de Federația Română de Handbal după ce semnalat în ProSport nereguli la promovarea arbitrilor Doru Manea și Radu Iliescu pe lista EHF. Cei doi „oameni în negru” au ajuns arbitri internaționali după împlinirea a 32 de ani, vârsta maximă admisă, iar Vasile Pavel a evidențiat că Regulamentele FRH au fost ignorate. Cazul a fost prezentat pe larg pe www.prosport.ro, prin câteva articole, cu părerile tuturor părților implicate: Vasile Pavel, oficiali FRH, arbitri.

1. Citiți aici ce a declarat Vasile Pavel
2. Citiți aici ce a transmis Alin Cârligeanu, șeful Comisiei Centrale ale Arbitrilor, cuplului bucureștean Manea – Iliescu înainte de a merge la cursul EHF
3.  Citiți aici povestea arbitrilor Manea și Iliescu

Consecința acestui caz a fost anunțată de site-ul FRH: „În legatură cu declarațiile d-lui Pavel Vasile (membru al Consiliului de Administrație al F.R. Handbal) date în ziarul Prosport editia >, în urma audierii d-lui Pavel Vasile și al punctului de vedere al d-lui Cârligeanu Alin (președintele C.C.A.), comisia decide: Sancționarea d-lui Pavel Vasile cu penalitate 1.000 lei conform art. 41.1 lit A raportat la Art. 11 și 13 din Regulamentul de Disciplină și Regulamentul de organizare și functionare al Consiliului de Administrație al F.R. Handbal. Termen de achitare 10 zile de la publicarea pe site-ul F.R. Handbal”.

La Art 41lit A din Regulamentul Disciplinar al Federației Române de Handbal se specifică:

La Art 11 și 13 din Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului de Administrație al FR de Handbal se specifică:

Așadar, Vasile Pavel – membru al Consiliului de Administrație, membru al Asociaței Județene de Handbal Buzău și observator FRH – a fost sancționat pentru că a îndrăznit să prezinte un caz care nu a „curs” așa cum scrie în regulamentele FRH. Iar Comisia de Disciplină l-a judecat după un regulament al Consiliului de Administrație valabil în perioada vechii conduceri (2010-2013). Ori dacă se funcționa după vechiul regulament, atunci membrilor actualului for de conducere ar fi trebuit să li se aducă la cunoștință acest lucru, să-l semneze că sunt de acord. Însă, în cele aproximativ cinci luni de funcționare, actualii membri nici nu au votat un nou regulament de funcționare, dar nici nu l-au semnat pe cel vechi.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Interdicție în România, din aprilie. E ILEGAL peste tot. Te lasă fără bani și fără mașină
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…