Pascariuc: „Nu e ușor să organizezi o competiție de acest nivel”. Start la CN de beachvolley powered by Dolcesport și susținut de ProSport

Pascariuc:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Campionatul Național de beachvolley, organizat în plin sezon estival pe plaja LUV din Mamaia, începând cu 31 iulie, este un prim pas important pentru readucerea voleiului în prim-planul sportului românesc, consideră fostul jucător Marian Pascariuc, obișnuit cu proiectele austriece pe termen lung. „Mă bucură faptul că am văzut multe firme mari implicate în sponsorizarea turneului, lucru care arată faptul că voleiul pe plajă are priză la public și în România. Cu puțină perseverență, cred că în câțiva ani ne putem apropia de nivelul celor de afară”, a punctat antrenorul echipei PSV Salzburg.

Marian Pascariuc, (42 de ani) a părăsit de aproape două decenii România, luând drumul Austriei, țară în care și-a făcut un nume în voleiul european activând ca jucător. La începutul anilor 2000, Pascariuc a obținut, asemeni lui Daniel Găvan, cetățenia austriacă, pentru a participa apoi la Campionatele Europene de Seniori 2004/2005 și 2006/2007 și în calificările pentru Jocurilor Olimpice de la Beijing, pentru austrieci. Tot în Austria și-a început și cariera de antrenor, acolo unde antrenează și în prezent, la Salzbourg, echipă cu care a promovat din liga secundă în 1 Bundesliga. Pascariuc a jucat, în România și la Steaua și la Dinamo, a intrat la fileu și pentru naționala României, fiind promovat la prima reprezentativă de antrenorul Radu Miclea, ultimul turneu final jucat pentru tricolori fiind Europeanul din sezonul 2002/2003. În Austria, la Innsbruck, a fost coechipier cu Găvan, conaționalul său cu cinci ani mai tânăr.

În 2004, Marian Pascariuc, dar și Daniel Găvan, s-au aflat pe teren, pentru austriecii de la Tiroler Wasserkraft Innsbruck, în semifinala la capătul căreia Deltacons Tulcea aducea prima finală post-decembristă de cupă europeană – Top Team Cup a  voleiului masculin românesc.

„Spectatorii au toate motivele să vină la meciuri”

Toți iubitorii de sport ar trebui să vină la teren, pentru că vor avea ce vedea!„, recomandă  fostul voleibalist concursul care reunești specialiști ai voleiului pe plajă, dar și în sală. „Nu este lucru ușor să organizezi un turneu de o asemenea anvergură„, a punctat româno-austriacul, care, asemeni colegului său de națională, Găvan, prevede un viitor bun voleiului românesc, cu condiția ca investițiile să continuie și chiar să crească. „Dacă se va face un proiect pe minimum 10 ani, cred că vom avea șanse să avem o echipă prezentă la Jocurile Olimpice”.

Momentos organizează în perioada 31 iulie – 2 august cel mai incendiar turneu de beachvolley din istorie pe plaja LUV din Mamaia, iar Cosmote România, Romtelecom, City Point și Grand Papa, împreună cu ProSport, Libertatea, Radio ZU și Dolce Sport pun umărul pentru realizarea unui spectacol de înalt nivel.  Organizatorii au pregătit pentru cele 16 echipe de seniori un spectacol total oferit de Mihai Morar și Skizzo Skillz, iar gazdele turneului vor fi Tania Budi și Ionut Budi. La competiție s-au înscris cele mai puternice echipe de volei din România și vor participa componenții lotului național de seniori, atât în sală, cât și la beachvolley.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…