Daniel Sergiu a început să practice kickboxing la 15 ani. Pe atunci, era elev în clasa a 9-a la liceul Auto din Timișoara. Nu știa ce vrea de la viață. Era, de altfel, ca toți ceilalți. Privea spre viitor, dar nu avea o imagine clară asupra lui. Voia totul, dar nu știa cum avea să obțină asta. L-a invitat un coleg de clasă la unul dintre antrenamentele lui de kickboxing. Inițial, nu a luat în serios acest sport. L-a practicat din când în când, renunța luni bune la pregătire, pentru ca mai apoi să revină în sală. Dragoste cu năbădăi, cum s-ar spune. La 19 ani, a plecat din România, în căutarea unei vieți mai bune. Poveste tipică: „Viața în România nu era ideală. Aveam un loc de muncă foarte bun din punctul de vedere al funcției, dar salariul era foarte mic. Un prieten din Anglia m-a sunat într-o zi și mi-a spus că s-a eliberat un post de ajutor de bucătar în locul în care lucra. A zis că, dacă îl vreau, va trebui să mă mișc destul de repede. Atunci, am simțit că nu am nimic de pierdut”. În următoarele zile se îmbarca spre Londra, deși doar fratele lui mai mare îl sprijinea. Părinții, normal, nu erau încântați de inițiativă. Au avut nevoie de timp pentru a accepta faptul că cel mai mic dintre copii nu va mai fi lângă ei. Ca toți părinții, de altfel.
Povestea succesului său începe odată cu sosirea în Anglia. Acolo, la mii de kilometri distanță, a obținut o Diplomă Națională BTEC în sport și în fitness. Și a fost doar începutul.
Daniel Sergiu a făcut performanță în kickboxing peste hotare, după ce la 19 ani a hotărât să părăsească România pentru o viață mai bună
De la fabrică la antrenamentele de kickboxing
Visele nu devin realitate de pe o zi pe alta. Iar Daniel Sergiu nu este o excepție. Fiecare zi din viața lui reprezintă o luptă pentru supraviețuire. La propriu, dar și la figurat: „Lucrez de luni până vineri într-o fabrică. Mă trezesc la cinci dimineața și termin munca la ora două după-amiază. Mă duc acasă, mănânc și apoi încep antrenamentele. 90 de minute durează unul. Joi, de exemplu, nu ajung deloc acasă. Merg direct la antrenamente”. Doar în weekend este liber. Teoretic. Practic, nu. Merge la sala de forță chiar și atunci. Iar duminică predă: „Ședință de sprinturi pe deal și condiționare fizică pentru luptători. Variază ca durată, între 45 și 75 de minute. Este o activitate intensă și cu pauze limitate”, povestește Daniel. Nu se poate susține financiar doar din sport, tocmai de aceea are un job full-time. Totuși, nu crede că în România ar fi reușit să ajungă atât de departe. Pasiunea și ambiția au fost dezvoltate peste hotare. A făcut multe sacrificii pentru a deveni un nume în kickboxing. Din păcate, doar englezii îl știu pe român: „Am renunțat la viața socială aproape complet. Nu fumez, nu beau alcool. Cel mai mare compromis pe care l-am făcut este legat de familie. Nu i-am alocat suficient timp. Trebuia să merg la competiții sau la antrenamente”. Daniel are o fetiță de doi ani, Willow Rozalia. O consideră cel mai important lucru din viața lui. Ca fiecare părinte, de altfel. Își amintește când a câștigat prima centură. A fost doar un titlu județean, dar simplul fapt că se putea numi campion a reprezentat pentru el o mândrie. Au urmat altele, cu mult mai importante.
„Momentan, dețin opt titluri la patru stiluri diferite. La box, sunt campion al Vestului Angliei. La full contact kickboxing, sunt campion al Sud-Vestului Angliei și campion al Angliei. La K1 sunt campion britanic și Intercontinental. Cel din urmă este cel mai mare titlu câștigat vreodată. Mai sunt și campion al Țării Galilor la Muay Thai”, spune Daniel Sergiu. Vrea să devină campion mondial înainte de retragere, una pe care și-a stabilit-o peste cinci ani. Campion mondial român, îmbrățișat de englezi și apreciat de ei, nu și de noi.
Mai presus de performanță, Daniel Sergiu consideră că cel mai mare câștig este fiica lui de doi ani, cea pentru care își dorește o viață mai bună
De la fotbal la kickboxing: „E mai bine când câștigi în ring decât pe teren”
La 15 ani, când a încercat pentru prima dată sportul în care a făcut performanță, renunțase la o carieră în fotbal: „Consider că primești mai multă recunoaștere atunci când câștigi o luptă în ring. Până la urmă, acolo sunt doar eu, nu e nimeni care să mă ajute, nu am unde să mă ascund, adrenalina e la cote maxime întotdeauna. Pe când la fotbal… Ei bine, acolo sunt încă zece jucători pe care mă pot baza dacă obosesc sau vreau să lenevesc”, e de părere Daniel Sergiu. Nu mai urmărește deloc sportul pus la rang de religie în România. Nu se regăsește în el. Îi sfătuiește pe toți aceia care nu se simt la locul lor în România să plece. Și să nu se mai uite înapoi. Crede că există o balanță în viață: „O măsură este noroc, alta este ghinion”. Vede partea plină a paharului, pentru că este sănătos și are familia pe care nu a putut nici măcar să și-o imagineze. Pe plan sportiv, nu ar mai fi tratat cu indiferență kickboxing-ul. L-ar fi început mai devreme și l-ar fi luat în serios încă de la început.
„Până acum, am avut nenumărate entorse și rupturi. Degetele, mâna, glezna, coastele, dinții, nasul, timpanul perforat. Nu e deloc plăcut. Mai ales când mi-am rupt dinții. M-a costat o grămăda de bani să îi refac. Kickboxing-ul este foarte periculos. Sunt doi oameni antrenați și pregătiți care se întâlnesc în ring și amândoi încearcă să se rănească unul pe celălalt pentru a ieși învingători. Adrenalina este la maximum. Ringul este un loc pustiu și emoțiile sunt mari pentru că ești conștient că nu poate nimeni să îți sară în ajutor. Tu esti singurul care trebuie să lupte și să reziste până la final”, descrie Daniel Sergiu sportul care l-a făcut celebru în Anglia. E recunoscut de londonezi, pentru că apare tot timpul în ziarele locale înainte și după o luptă. În România este un anonim. „Cea mai grea luptă este cea cu propria ta persoană”, încheie Daniel Sergiu, campionul român care a făcut performanțe în Anglia. Și omul care se consideră român deși succesul l-a trăit acolo, departe de țară.
Presa din Anglia îi alocă spații mai mari sau mai mici sportivului român înainte de fiecare luptă, dar mai ales după. Pentru ei, Daniel Sergiu nu este un necunoscut.
Care e cea mai bună extremă dreapta a lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER