Răzvan Lucescu, după victoria cu Flamurtari: „Nu sunt 100% mulțumit, am regretul primei reprize”

Redactor:
Robert ZANFIR
Răzvan Lucescu, după victoria cu Flamurtari:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Petrolul a câștigat cu 2-0 în turul cu Flamurtari și Mutu&Co au luat o opțiune importantă pentru calificarea în faza următoare din Europa League. Răzvan Lucescu avertizează însă că lucrurile nu sunt încă rezolvate: „Nu sunt satisfăcut sută la sută”

„Mi-e greu să fac o apreciere foarte exactă. Un 2-0 este un rezultat bun. Ar trebui să fiu mulțumit, dar sunt puțin dezamăgit de prima repriză. Sunt însă mulțumit de repriza a doua, mult mai dinamică, am fost mai echilibrați, am avut ocazii. Una peste alta, rezultatul este meritat, dar cred că am fi obținut și mai mult dacă jucam altfel în prima repriză. E un lucru fantastic pentru Nepomuceno că a marcat. Nu poate fi decât un prilej de mare mulțumire. Nu putem vorbi de calificare, trebuie să fim serioși și concentrați. Țelul nostru este să ne calificăm acum și apoi vom vorbi despre țelul următor. Cei care spun că suntem favoriți la titlu nu vor decât să pună presiune asupra noastră. Nu va fi simplu, nu va fi suficient să intrăm pe teren. La fel a fost și azi”, a declarat Lucescu jr la Digi Sport.

„Am regretul primei reprize”

„M-am bucurat foarte mult pentru Toto, mereu îi spun că cel mai important este să câștigăm, să nu aibă presiunea de a înscrie. A marcat și sunt foarte mulțumit, dar nu am 100 la sută satisfacție, pentru că am regretul primei reprize”, a încheiat antrenorul Petrolului.

Petrolul Ploiești a învins, joi, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), echipa albaneză Flamurtari, într-un meci din prima manșă a turului doi preliminar al Ligii Europa

Golurile au fost marcate de Nepomuceno ’77 și Tamuz ’84.

Petrolul Ploiești: Pecanha – Alcenat, Hoban, Geraldo, Fanchone – Marinescu (Nkoyi ’70), De Lucas – Albin (Nepomuceno ’46), Mutu, Teixeira – Tamuz (Morar ’85). Antrenor: Răzvan Lucescu

Flamurtari: I. Lika – Arberi, Kuqi, Veliu, Mici – Muzaka, Telushi, Lena, G. Lika (Meto ’76) – Abilaliaj (Shehaj ’66), Zeqiri (Gerxho ’90+3). Antrenor: Ernest Gjoka.

Cartonașe galbene: Marinescu ’39, Geraldo ’73, De Lucas ’89 / Zeqiri ’44, Muzaka ’74

Partida a fost arbitrată de o brigadă din Norvegia, avându-l la centru pe Ken Henry Johnsen. Johnsen a fost ajutat la cele două linii de Frank Andas și Sven Erik Midthjell. Rezervă a fost Ola Hobber Nilsen, iar observatori israelianul Yoav Strauss și nord-irlandezul Michael Thomas Ross.

La meci au asistat aproximativ 10.000 de spectatori, între care și 30 de fani albanezi.

Înaintea partidei au fost sărbătoriți mijlocașul Juan Albin, care a împlinit astăzi 28 de ani, și preparatorul fizic Alberto Peribanez, care a împlinit 30 de ani.

La pauză, s-a acordat un titlu de jucătorul lunii tânărului Vlad Radu, juniorul Petrolului care a învins o boală gravă.

Returul va avea loc la 24 iulie, în Albania.

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Se verifică banii românilor! Legea a fost adoptată marți, pe 30 Aprilie
Se verifică banii românilor! Legea a fost adoptată marți, pe 30 Aprilie
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri