Rapid – Steaua se joacă în Giulești cu doar 3.000 de spectatori

Rapid - Steaua se joacă în Giulești cu doar 3.000 de spectatori

Partida din optimile de finală ale Cupei Ligii dintre Rapid și Steaua, programată sâmbătă, de la ora 21:00, se va disputa pe stadionul „Valentin Stănescu”, din Giulești, cu numai 3.000 de spectatori în tribune! Este pentru prima oară după foarte mulți ani când un astfel de derby se va juca având atât de puțini oameni ca asistență. Din cauza condițiilor precare în care se află arena din Giulești, Jandarmeria a impus o prezență redusă a suporterilor  la acest meci, astfel că doar 3.000 de bilete vor fi scoase la vânzare.

Pentru că Rapid, club aflat în insolvență, n-are bani să organizeze meciurile pe un alt stadion care corespunde normelor, apăruse chiar posibilitatea ca sponsorul Cupei Ligii, firma Adeplast, să plătească suma necesară mutării meciului pe Arena Națională!
Rapid, nou-promovată în Liga 1 după o lungă judecată cu FRF la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, este în insolvență și în colaps financiar. „Adeplast își face unele calcule și este posibil să jucăm pe Arena Națională. Joi vom afla unde se va juca meciul”, declara inițial, pentru ProSport, Nicolae Manea, președintele Rapidului. Ulterior, varianta a căzut. „Cei de la Adeplast și-au dat seama că nu pot acoperi costurile organizării acestui meci din banii încasați pe bilete”, a explicat Nicolae Manea motivul pentru care s-a renunțat la excentrica idee.

Dacă s-ar fi materializat această inițiativă a achitării costurilor de către sponsorul competiției în locul clubului organizator, s-ar fi creat un precedent interesant. Orice echipă ar fi putut solicita ulterior, motivând lipsa banilor, ca Adeplast să plătească sumele destinate organizării meciurilor!

Rapid a învins miercuri cu 1-0 echipa CS Universitatea Craiova, în preliminariile Cupei Ligii, și s-a calificat în „optimile” întrecerii, unde va întâlni Steaua.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Galatasary îi spune „adio” lui Mauro Icardi: „O astfel de iubire este de neuitat”
Mediafax
Scandal de zeci de mii de euro între o influenceriță și furnizorii ei de chinezării. Afacerea care trebuia să-i aducă profit s-a transformat într-un coșmar!
Cancan.ro
„Au vopsit locul peste noapte”. Pățania unui șofer care a parcat legal într-o destinație populară de vacanță, dar a fost amendat
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum se menține într-o formă de zile mari Valentina Pelinel! Cum s-a pozat femeia care l-a cucerit definitiv pe celebrul milionar
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă își duce BMW-ul în service: - Face un zgomot ciudat!
Râzi cu lacrimi
Ceva uimitor se întâmplă în corp atunci când bei cafea regulat
Descopera.ro
Pensia poate crește cu peste 800 de lei pe lună. Condiția pe care trebuie să o îndeplinești
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Experții avertizează: GTA VI poate daună vieții de cuplu
Go4Games
Noua Dacia Spring, surprinsă în teste în România. Primele imagini cu viitorul model electric de 18.000 de euro
Promotor.ro