Prima decizie luată de Allegri după ce a bătut palma cu Juventus: „Vidal nu este de vânzare”

Juventus nu are liniște înaintea noului sezon. Antonio Conte a decis să părăsească echipa din cauza politicii de transferuri a clubului. Noul antrenor al campioanei Italiei este Massimiliano Allegri, fost campion cu AC Milan.
Robert ZANFIR
Prima decizie luată de Allegri după ce a bătut palma cu Juventus: "Vidal nu este de vânzare"

Juventus nu are liniște înaintea noului sezon. Antonio Conte a decis să părăsească echipa din cauza politicii de transferuri a clubului. Noul antrenor al campioanei Italiei este Massimiliano Allegri, fost campion cu AC Milan.

Presa din Italia notează că Antonio Conte a fost nemulțumit de deciziile șefilor, deși tocmai își prelungise contractul. Triplu campion cu Juventus, Conte i-ar fi vrut la echipă pe  Cuadrado (Fiorentina) și Alexis Sanchez (transferat de Arsenal de la Barcelona). Răspunsul oficialilor nu doar că s-a lăsat așteptat, dar Juventus a intenționat să renunțe și la Vidal și Pogba, aflați într-un vârf al cotei de piață.

Se pare că, între timp, lucrurile s-au mai liniștit, iar „Bătrâna Doamnă” a hotărât să țină de preț în ceea ce îi privește pe cei doi jucători. „În opinie mea, jucătorul e cel care își decide viitorul. Ieri, Vidal ne-a spus că este fericit la Juve. Nu este de vânzare”, a declarat Guiseppe Marotta, directorul executiv al „zebrelor”.

45 de milioane de euro este cota lui Arturo Vidal, la fel ca cea a francezului Paul Pogba, conform transfermarkt.de


 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]