Schimbul de tricouri este un ritual vechi în fotbal, dar nu unic. O tradiție cu potențial de afacere

Schimbul de tricouri este un ritual vechi în fotbal, dar nu unic. O tradiție cu potențial de afacere
  • Publicat:
  • Actualizat:

Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.

Tricoul lui Lionel Messi este unul dintre cele mai de preț suveniruri pentru un microbist. Șansele cele mai mari pentru a obține echipamentul de joc al starului argentinian le au însă chiar adversarii de pe teren ai acestuia. Drept dovadă, la meciul ArgentinaIran (1-0), din Grupa F a Campionatului Mondial, căpitanul selecționatei asiatice, Javad Nekounam, i-a cerut tricoul căpitanului „Pumelor” chiar înainte de fluierul de start al meciului.

Imaginile au fost surprinse de camerele de filmat, stârnind amuzamentul privitorilor. Nu era pentru prima oară când tricoul cu numărul 10, purtat de Messi, era vânat cu atâta ardoare, dar curios era că se întâmpla chiar înainte de începutul jocului.

  • Rugbiștii obișnuiesc să facă schimb de cravate la Cupa Mondială sau la meciurile importante

Ritualul schimbului de tricouri a fost des întâlnit pe arenele braziliene unde s-a desfășurat până duminică seara Campionatul Mondial, iar un alt moment ieșit din tipare i-a avut protagoniști pe fotbaliștii Ivan Rakitic și Stephane M”Bia și s-a consumat la finalul meciului CroațiaCamerun (4-0), din Grupa A a Mondialului. Foști colegi la echipa de club, aceștia nu s-au rezumat doar la tradiționalul schimb de tricouri și și-au cedat reciproc și pantalonii în care au jucat!

O tradiție veche de 83 de ani

Schimbul de tricouri este un ritual vechi în fotbal, dar nu unic, fiind întâlnit și în canotaj. Cu trecerea vremii, tradiția a evoluat, iar fiecare piesă de echipament vine acum cu câte o poveste. Tricourile primite se spală sau nu, se donează sau se scot la licitație, se înrămează și se expun ca trofeu în casa celui care le colecționează sau pur și simplu ajung într-o cutie și așteaptă să fie redescoperite. Se pare că tradiția a început în anul 1931, când Franța a învins pentru prima oară Anglia. Francezii și-au rugat atunci adversarii din teren să le dea tricourile ca amintiri și englezii au acceptat politicos. Totuși, prima oară când un astfel de schimb a avut loc la un Mondial a fost în 1954, în Elveția.

Sunt însă cazuri când tricourile rămân pe cei ce le poartă și după finalul partidelor, rivalitățile între cele două combatante având puterea să anuleze respectarea tradițiilor. Așa s-a întâmplat la Mondialul din 1966, după ce Anglia a învins Argentina, în sferturi de finală. Antrenorul de atunci al englezilor, Alf Ramsey, care a acuzat în dese rânduri jocul dur al argentinienilor, a observat cum un jucător de-al său era pe punctul de a-și ceda echipamentul de joc unui adversar. Nu a stat mult pe gânduri și a intervenit, interzicându-le și celorlați fotbaliști englezi să facă schimb cu argentinienii.

Cel mai scump tricou: 2,3 milioane de lire sterline

Valoarea unui tricou, considerat fie trofeu, fie piesă de colecție, trece de multe ori peste cele mai optimiste evaluări. Printre cele mai importante elemente care se iau în calcul atunci când se face evaluarea se numără numele inscripționat pe spate și meciul de la care provine.

Cel mai scump tricou care a fost vândut vreodată în cadrul unei licitații îi aparține legendarului Pele. Fotbalistul a purtat numărul 10 în finala Mondialului din 1970, câștigată de Brazilia cu 4-1 în fața Italiei. La sfârșitul meciului, Pele a făcut schimb de tricouri cu unul dintre adversarii de pe teren, Roberto Rosato. Acesta a fost și cel care a încasat nu mai puțin de 225.109 dolari la o licitație ținută la Christie”s, în Londra, pe 27 martie 2002. Suma obținută pe obiectul vestimentar a fost înregistrată în Cartea Recordurilor ca fiind cea mai mare din istorie.

  • La Jocurile Olimpice, sportivii din diverse delegații fac schimb de echipament, în Satul Olimpic, spre finalul competiției

Totuși, unul dintre cele mai râvnite și mai bine cotate tricouri este cel al lui Sir Geoff Hurst, din finala Mondialului din 1966. Autor al unui hat-trick în victoria cu 4-2 în fața Germaniei de Vest, chiar la Londra, Sir Geoff Hurst ar putea intra în istorie nu numai ca singurul om care a înscris de trei ori într-o finală, ci și ca deținătorul celui mai scump tricou de joc. Asta pentru că Andrew Leslau, posesorul de acum al tricoului cu numărul 10, vinde piesa de colecție cu 2,3 milioane de lire sterline, după ce a asigurat-o cu un milion de lire sterline. Tricoul a fost inițial vândut chiar de Sir Geoff Hurst, în cadrul unei licitații caritabile, pentru 91.750 de lire, în urmă cu 14 ani. Valoarea tricoului a crescut astfel de peste 25 de ori.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Mihai Stoica îl așteaptă la FCSB, dar fotbalistul pune o condiție. ”Vreau să joc fotbal”. Reacția lui Ilie Dumitrescu
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
NU ai voie, sub nicio formă, să faci așa ceva în România. S-a stabilit că e INTERZIS prin lege
NU ai voie, sub nicio formă, să faci așa ceva în România. S-a stabilit că e INTERZIS prin lege
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…